M-am mai calmat și mi-a trecut și durerea ciudată de ochi de când am luat cartea-n mână. Nu mă mai simt atât de fermecat de scriitură ca la prima deschidere (Ierusalim - G.M. Tavares). Mă simt, în schimb, culpabil de vini obscure în toate minutele când nu citesc; și de asta vreau să scap.
Busbeck (Ierusalim) împărțea oamenii în două „soiuri”: nebuni și sănătoși. Sănătoșii sunt, pentru el, acei indivizi care încă-L caută pe Dumnezeu. Sănătatea mintală era probată de căutarea divinității. Nebunia vine odată cu renunțarea. Și invers?
Cunoaștem, probabil, prea mulți oameni pe-ntinsul vieții. Împovărați cu atâtea date de naștere, avem de suportat chinuitoarea falsă-memorie, senzația că în fiecare zi e aniversarea cuiva. Neliniștea asta stupidă: trebuie să nu uităm să spunem cuiva lamulțiani.
Pe urmă, un pâlc de mirosuri și indecența ferestrelor mari, luminate, mi-au amintit de idilicii ani de dăscăleală, de clipele petrecute cu elevii mei „dizabili”. Eram un mic cerșetor, un coate-goale, flâneur cu oarece pretenții, îmbrăcat în haine refolosite. O figură controversată, cum se spune în biografiile ieftine.
Diminețile, când (mai și) scriu, ceasul face ture pe furiș, înaintând în salturi tâlhărești, din vârful acelor. Mă spionează, ticăind normal, dar când nu mă uit, țuști, o ia înainte, ca să mă sperie, pasămite!
Un comentariu:
prea multi oameni pentru o viata, da. sunt dictatoriala, as interzice aniversarile adultilor, festinele de imbuibare, zilele sfintilor, lamultianicunumele.
invers nu e valabil.
scapare fericita. dar nu de tot.
Trimiteți un comentariu