miercuri, 17 noiembrie 2010

Pierderea timpului pierdut

Zile libere în mijlocul săptămânii. Citesc, mă plimb, voyeuresc - făcând fotografii unor trecători. Unii mă privesc fix și lung. Alții nu bagă de seamă. Mi-a plăcut să stau pe bancă, în miezul orașului, și să fur fețe, pași - momente, lumină. Să urmăresc, fără să atrag asupra mea atenția lor. Mereu, totuși, cineva mă surprindea la treabă. Câțiva inși mi-au și dat târcoale. Câțiva mi-au părut contrariați. Altădată, m-am trezit și eu observat - de pe la ferestre, prin vitrine etc.

„Morala - răutatea îmbrăcată în haine prezentabile.” Doar că nu mai știu cine a scris asta.

„Viața lui fusese atât de amară în vara asta, încât salutase cu o bucurie răutăcioasă fiecare zi ploioasă și se simțea relativ bine când auzea câte o frunză veștedă foșnind pe aleea de nisip.” Asta știu că a scris-o Peixoto, în numele unuia dintre personajele Cimitirului de piane.

Trăiesc împreună cu cărțile mele și împărțim păreri despre felul în care s-ar cuveni să pierdem timpul. Cum îmi și dorisem, autoprofețindu-mi, acum câteva luni. Mă îndop cu-o mare poftă de citit, cu o anxietate din cele bune, nu cu teama de a rămâne singur cu gândurile. Citesc cu adorație. Fără înverșunare. Altceva n-aș mai putea spune despre mine. - Ce mai faci? - Citesc.

Mă plimb. Privesc. Sufăr. Socotesc. Sunt și indiferent. M-am mutat la loc în tren. Oamenii trenurilor sunt frumoși sau hidoși. Rareori întâlnești figuri nememorabile.

Întotdeauna tu trebuie să pui un bemol opiniilor mele.

 Vecina s-a și reîntors. Abia ieșise din casă, clămpănind greoaie din tocurile ei de zece centimetri. Acum calcă desculță prin camerele ei goale. Desculță, bovină și presată de necesitatea de a goni.

12 comentarii:

lolablau spunea...

m-am indragostit de viata dvs!( a nu se intelege ca de dvs, nu mai sunt atat de copila...desi sentimentul e placut, frivol, inutil, salciu, dezordonat, dezonorant).
dvs. va gasiti greu perechea. si, sa va ghicesc in reflexiile ochelarilor, ale vitrinelor, ale aparatului foto...dragostea fara chnuiala nu e dragoste.
ce lux e suferinta intelectuala! cat de ucigatoare e suferinta reala, umilinta, boala, moartea. sper ca n-am suparat cu ceva si imi plac la nebunie fetele...anca, hiacint, carmen, fetele de aci. de ele imi place, nu de alti comentatori. le salut.

Cristian SÎRB spunea...

Susținerea dvs este binevenită, mai cu seamă în aceste zile cu întâmplări stranii! Am să precizez în curând, cu surplus de detalii, despre ce este e vorba. :(

Pinocchi0 spunea...

În aceeași cheie, Cristian: Eu l-am părăsit. Uite-aici:
http://pinocchiomuc.blogspot.com/2010/11/intilnirea-cu-fostul-cu-scumpul.html
S-a dus amorul...

Cristian SÎRB spunea...

Bună, Pinocchi0! E trist.

Carmen-Corina Gugu spunea...

Lasă Cristian, va trece, sunt multe persoane care te susțin, chiar dacă nu țipă asta în gura mare, ca să nu facă mai mult rău. Lolablau, cred că i-au făcut bine vorbele tale, i se potrivesc. E un suflet prea sensibil pentru vremuri nemiloase.

Cristian SÎRB spunea...

Sunt, în numeroase rânduri, și foarte polemic, ostil, sunt agresiv. Dar nu mă „pedepsesc” cei împotriva cărora am folosit aciditatea, ci alții... Asta e halucinant.

icecream spunea...

pfai eu nu cred ca m-as putea indragosti de ceva pe care sunt invidioasa :))
ce de-a complimente aici ntz ntz ntz.
nu e frumos sa surprinzi oamenii cu aparatul. ti l-as fura.
cea mai misto chestie din text este "Întotdeauna tu trebuie să pui un bemol opiniilor mele."
am zis.

Cristian SÎRB spunea...

Așa făceam și eu pe alte bloguri, pe vremuri, pe unde găseam multe complimente. Dar disproporția între prietenii mei de blog și găștile alea imense, adulatorii e...hăt!

În plus, eu mai am o „însușire”: cu timpul, am reușit să mă cert la cuțite cu mai toți cei care m-au lăudat aici. Din fericire, suntem oameni mari, ne știm reveni.

Acum, iaca, e rândul meu. Deci, te înțeleg. Dar, deh, oamenii mai apreciază o vorbă ici, o frază colo. Unele îmi plac chiar și mie sau îmi par măcar bine spuse. Vezi, mă pot și autocomplimenta! :)

als spunea...

marturisesc k n-am inteles nimic...
dk e vba dspr 'despartiri', alea-alea, iarasi n-am inteles dc se fac asemenea drame din nimic: dk te desparti, inseamna k nu mai ai nimic comun cu persoana respectiva, nu? si-atunci, dc sa suferi?! te desparti frumos, civilizat, lasind loc de buna ziua cum se spune, si treci - sau nu - la urmatorul/urmatoarea.
ps sper sa nu fiu vz k un 'alien', dar eu n-am suferit niciodata 'de amor'... nici de lipsa lui, de altfel! (postura f confortabila, altminteri :P)

Cristian SÎRB spunea...

Păi, poate ați citit doar comentariile, care au luat o altă direcție decît fragmentele din postare. Cum se și petrece de obicei.

În textul meu, eu nu mă refer la nici o despărțire, ci doar la umori, fotografii. Și la vecină. Cel mult, la despărțirea de locul de muncă. :)

În comentarii, fac la un moment dat aluzie și la despărțirea ridicolă de bookblog.ro...

„Mal”-ul meu e de vivre nu de amour.

als spunea...

pai tocmai, k nu vedeam nicio legatura intre postarea dvs & comentarii & atunci mi-am zis k mi-a scapat cva... k e prea subtil pt mine
ps pt mal de vivre nu exista decit un antidot: voiajati, voiajati, voiajati! il n'y a que ca pour changer d'idees = changer d'air, changer de ville... changer de vie, peut-etre? :P

Cristian SÎRB spunea...

Nu vă închipuiți cât de mult îmi doresc să pun de-un voiaj cât de curând! Dreptate aveți când spuneți că o călătorie ar înmuia multe asprimi și-ar dilua din melancoliile astea ce apar ca niște sarcini false.