Orice elev știe... sau știa cîndva: limba română nu provine din engleză, deși conspirația universală a internetului încearcă să ne convingă că da :) Româna are fundament latin și o influență franceză considerabilă. Așadar, ghilimele emfatizate nu există în română, chiar dacă ambele cuvinte (emfază și emphasis) vin din latinește. Emfază, emfatic, emfatizat (care nu-i în dicționarul meu, dar poate că-i prea vechi) nu vin din emphasis/e/ed. Nu sunt o scorpie care urmărește orice pas greșit din online, de altfel, multe postări de pe blog sunt în cuvinte amestecate. Însă cînd există cuvinte destule în română pentru a exprima ce vrem să exprimăm, de ce să nu le folosim?
De fapt, acest amănunt gramatical m-a pus pe gînduri: dacă nu-i așa important cum vorbim, ci contează ce vrem să transmitem, de ce n-o facem deja în 01011 sau orice formă de limbaj folosește creierul nostru? Viața ar fi mult mai simplă, nici un copil (român) nu ar mai fi obligat să învețe toate timpurile verbale pentru cel puțin trei limbi, oamenii nu s-ar mai certa din cauza „unor dificultăți de comunicare” și multe neînțelegeri regretabile ar fi evitate. De ce n-am făcut-o încă, din moment ce pare adaptativ? De ce limbaj, limbă, dialect? De ce-i așa de greu să le înveți și așa ușor să le uiți? De ce sunt oameni care fac școală în domeniul lingvistic ca să îi învețe apoi pe alții? Hm, vreți să spuneți că mașinăria de gîndit s-a prins în propriile mecanisme complicate?
22 de comentarii:
Dar de „a inocenta” și de „a submersa” ce spuneți? De curând, mi-a fost dat să întâlnesc: „a flana”, pe post de „a rătăci”, „a hoinări” din franțuzescul „flâner”!
Eterna, „fatiganta” (apropo de snobăreală lingvistică) zicere: „limba este un organism viu” supus transformărilor e valabilă, dar cu niște (multe) limite. Eu n-aș lăsa niciodată viitorul limbii pe „mâna” vulgului.
Știm prea bine cum „învie” vulgul limba: avem ocazia să-l vedem la lucru în sms-uri - limbajul acela de subspecie, alcătuit numai din consoane, din care mulți „k”. Așadar: nu, merci!
Dacă jumătate de țară preferă să folosească „decât” în loc de „numai”, nu cred că e cazul să ne imbecilizăm și noi, restul, și să transformăm eroarea aceasta în regulă stipulată în DOOM.
Limba trebuie supravegheată și reglementată de specialiști, altfel, cât am clipi, ne trezim înapoi la interjecții și onomatopee. Vulgului în acest fel i-ar fi comod și i-ar plăcea să se „(s)exprime”.
Am mai întâlnit: delabra, deambula. Ia mai mergeți naibii cu spoiala voastră pseudo-franțuzită și învățați mai întâi româna (și franceza!) cum se cade, abia apoi veniți cu scremete din astea lexicale de „oameni umblați”.
He he, de când cu noile valenţe englezeşti atribuite lui "patetic" m-am lămurit cum devine cu uzul limbii române care încetul cu încetul face regula.Noi să ne vedem de ale noastre, dar mai grav e că vom fi consideraţi învechiţi!
Grav este pentru ei! Eu nu mă grăbesc să regresez la onomatopee. :)
Dar se pare că e o poveste veche, doar influențele diferă...și inventivitatea crește.
@Monica: e o alegere serioasă între : „ești patetic!” și „ești penal!” :) mie mi-era rușine să stric distracția cu penal versus penibil.
eu de obicei vorbesc multe prostii. si in realitate, cand ma intimidez, vorbesc mult. nu stiu de ce. cred ca am mari probleme cu autoperceptia...cat despre anglicisme si frantuzisme...si de-astea folosesc.dar nu sunt mai 'neologizanta' decat papa.
eu 'ma rad' de faptul ca exista destui profi de romana care au probleme cu:
- limbajul corect dpdv gramatical;
- saracia de cuvinte si de cunostinte generale, de cultura in special.
asa ca elevu'...in liceu aveam un prof care habar n-avea de nimic. 'foarte mai concret' si 'pe aceasta linie' erau cliseele cu care imi zgaria urechile in fiecare ora. pe langa romana mai faceam cu ala si teoria literaturii, si universala( literatura) si lingvistica. adica nu faceam nimc, ne citea ceva mormaind. faza cea ma misto a fost prin-ntra unspea cand deja nu mai invatam( daca va vine sa credeti si din cauza profilor. m-a inrebat acela cum mi se pare ora lui cu toata sinceritatea. si cu toata sinceritatea si respectul am zis "plictisitoare".atunci am mancat singura palma dn viata mea de la o persoana de gen masculin.si in clasa cu toata lumea. pe urma sia cerut scuze intre patru ochi dar era tarziu. atunci inca se 'purta' bataia cred...prin '94 era asta.eh. asa ca elevul e cum il face proful.
Nu țin minte să fi întâlnit la dvs cuvinte forțate să se românizeze din franceză sau engl. Că folosiți expresii în fr (și noi mai apelăm la din astea), e altă treabă - care nu intră „sub incidența” acestei postări. :)
Pe de altă parte, întâlnim tot mai mulți traducători din diverse limbi, buni cunoscători ai limbilor respective (nu neagă nimeni), dar incapabili să simtă profund înțelesurile limbii române!
Oricum, a inocenta și a imersa există în românește, însă mie tot mi se par scremute, în condițiile în care avem posibilitatea să scotocim prin sinonime. Dar e mai „epatant” să spui că te imersezi (în loc de a coborî, a te adânci etc) în inconștient, nu? „A imersa” denotă cel puțin un doctorat la activ (e irezistibil să-l afișezi cumva). Nu în limba română, firește!
@hiacint&cristian: eu nu mai pot suporta, realmente, toti imbecilii mei corporatisti care spun "face sens" si folosesc "ca si" in loc de "ca" ipostazial = drept, in calitate de; am intrerupt toate intalnirile din ultima vreme strigand "ARE sens" si "drept/in calitate de, nu ca si!"; ma amuza copios fetzele pe care le fac marii directori cand le trantesc treaba asta in ochi - si ma bucur foarte tare ca-mi permit s-o fac! :)
„Ca și”-ul, oftez, este o cauză pierdută! Deja-i generalizat! Oameni „cu școală” îl folosesc la ordinea zilei, darmite prostimea! Pe lângă el, s-a srecurat, pe nesimțite, și obiceiul folosirii „în zona”. Nu mai există domenii, discipline etc. Toate-s zone acum!
erata:"si-a', scuze.
da, si mie mi-a intrat ' ca si-ul' in limbaj, din pacate. ca sa evit cacofonii...ceea ce e fortat.dar prefer'precum' 'la fel casau cu'...pentru comparatie."aidoma" e deja arhaic pentru unii.
asta cu "drept-in calitate de" e de reamintit:)contextul face muzica.
@Hiacint: Pe mine ma enerveaza, pe linga imprumuturile fortate de care zici tu, noua limba de lemn manageriala & marketizata -"gestionam" emotiile, stresul, conflictele, legaturile cu ceilalti, de parca viata noastra ar fi un fel de magazin : )
(ma suprinde ca folosesti uneori 'ofertant', mi se pare ca nu prea se potriveste cu limba pe care o vorbesti tu de obicei :)
cum se traduce 'ofertant' in romana?)
„Prioritizăm”, „pușuim”, „marketizăm” - în limbajul corporatist. Nu eu, cei de lângă mine. Eu am apucat să prind „ceva” românește înainte de a mă multinaționaliza. Alții, însă, zici că s-au născut și au făcut ochi în romgleza de firmă.
Dar să nu mergem numai spre romgleză. Să ne amintim de francofonita snoabă a intelectualității noastre „delabrate”. Francofonita școliților, a universitarilor. Cum se traduce delabrat?
Mai bine merg să imersez găleata în fântână, pentru o cană de apă proaspătă...
Imi place ideea regresiei la onomatopee! :))) Drept protest, sau o forma de esentializare a limbajului?
Asta-mi aduce aminte de un exercitiu facut in facultate. Trebuia sa ne alegem un cuvant, fara incarcatura emotionala, cum ar fi: masa, scaun, etc., si sa realizam un dialog cu un alt coleg, si sa incercam sa exprimam diferite sentimente, mesaje, folosindu-ne de acest unic si singur cuvant.Oooo... ce-a iesit! Uitaseram ca limbajul nu-i doar cuvant.
Ah, si ca sa fiu oarecum la subiect, in randul multor cunoscuti, cu studii superioare si tot tacamul, conceptele opuse sunt "opozite", de la englezescu "opposites", sau "a prompta" :)) Ma rog, pe de alta parte nici eu nu am gasit totusi un echivalent romanesc satisfacator pentru "coping mechanisms" ori "infatuation" cand vine vorba de dragoste...
Cred că e problematic coping-ul, nu mecanismul. Vaag asemănător e mecanisme de adaptare, însă avantajul englezismului e că toată lumea știe despre ce anume e vorba, în măsura în care a auzit/citit/studiat. După mine, limbajul profesiei e util în măsura în care face oamenii să vorbească aceeași limbă, fără să se străduiască să explice lucruri elementare. Numai că are și tendința să se infiltreze în vorbirea cotidiană a unei persoane, fără ca ea să-și dea seama. Ce bine că-și dau ceilalți :)
Ideea regresiei o fi bună. Cât despre întoarcere: nu, mulțumesc. Eu prefer să gândesc și să vorbesc cu precădere în cuvinte. Când voi ajunge la sughițuri, dar mai bine nu... :)
Poate că am căzut, chibzuii eu, într-o extremă noi, aici. Este un pic exagerat și la marginea erorii să ne apucăm să criticăm din perspectivă lingvistică și din postura de gardieni ad-hoc ai limbii jargonul profesional. De pildă, jargonul profesional al psihologilor!
Limba română este puțin „ofertantă” cu psihanaliza, cu tehnica de calcul, de pildă, dar și cu alte discipline techno-sci. Este o limbă fără „tradiție” meșterească, neîmbietoare cu meseriașii, cu fizicienii, cu oamenii științelor precise, cu „managerii” și cu „managementul”. E ideală pentru litere, însă. Cu condiția să o cunoști cum se cade. Aici mai avem a învăța cu toții.
Hiacit, la termenul de coping m-am referit, dar l-am folosit in expresie pentru ca acolo intervenea dificultatea.
Cristian, a folosi "opozite" in loc de concepte opuse, nu cred ca tine de jargon profesional... pentru ca foarte bine poti spune "opuse", nu? Si se intelege fix acelasi lucru, deci unde-i "usurinta comunicarii"? Eu vad doar penibilul situatiei. Ca doar n-or inventat englezii ideea de termen opus si nici nu putem spune ca "opposite" are si alte sensuri, mai fine, decat banalul opus, sau ca suna mai bine...
Si intr-o oarecare masura nu-mi place felul in care profesia pe care o ai isi pune amprenta asupra felului in care te exprimi, asupra termenilor folositi. Stiu ca se intampla- asta-i evident, iar in profesiile umaniste mai mult decat altele, poate- dar uitam sa spunem lucruri simple in cuvinte simple si asta imi ingreuneaza mie comunicarea. :D
Nu am intentionat sa cad in extrema, dar mi-au rasarit in cap niste situatii care ma calca pe nervi. Sunt sigura ca si la mine gasesc altii astfel de lucruri enervante.
Din fericire, pot spune că nu mă refeream deloc la exemplul dat de tine, nici la opiniile tale în mod special. Era o întrebare pentru toți. Mai mult retorică, pentru că nu poate avea un răspuns defintiv.
Jargonul profesional, între profesioniștii cutăror discipline este, totuși, scuzabil sau măcar de înțeles. Pe mine mă enervează transportarea acestui jargon în afară, în viața de toate zilele, în tramvai! Și, pe lângă asta, franco-anglicizarea.
Cu parada de franțuzisme românizate recent „se ocupă” intelectualii, folosind asta ca pe un soi de semnătură păunească a poziției lor „de elită”. Cu americănismele de corporație „se ocupă” prostimea sărmană, dar fudulă, care nu a avut șansa să studieze cum se cuvenea lb română în școală și care nu citește nici măcar ziarele locale (de unde naiba să acumuleze un vocabular?).
În afară de întoarcerea la onomatopee, nu am cu ce să te contrazic, Irina. Cad de acord cu tine, punct cu punct. Mai puțin acolo unde îți faci degeaba griji că și tu îi enervezi pe alții cu cine știe ce expresii: mira-m-aș!
Se remarcă de la o poștă că nu ai căzut, ca alții, din lună direct în limba română. :)
N-am cazut (chiar) din luna in limba romana, dar cu siguranta simt ca in anumite contexte, expresii sau cuvinte din engleza - ca p-asta o stiu mai bine - m-ar ajuta mult mai bine sa dau forma/sens mesajului. Dar poate asta, in parte, datorita faptului ca stiu binisor o limba straina, dar in acelasi timp si faptului ca poate nu stiu destul de bine limba mea.
(Inainte sa scriu, mi-a venit in minte cazul poliglotilor, si in loc sa-mi spun in gand poliglotism am zis politeism. O fi ceva aici..., in afara de "poli" comun)
Apropo de enervari (pe mine), eu sunt cam enervata ca mi-am pus (mai nou) titlu la blog in engleza, dar, poate ma ajutati, ce expresie in romana, care sa si sune intr-un anumit fel, poate exprima ideea de "travelling light"? Calatorie usoara, fara multe "bagaje", fara apasari si necesitati, si destinatii impuse, etc., etc.
Cam asa...
Ma bucur ca doar onomatopeele au despartit opiniile noastre, desi pe mine m-ar avantaja. :))) Rolul de maimutica nu mi-e chiar strain.
Am simțit numai ocazional că engleza (sau altă limbă) m-ar fi exprimat mai bine. De obicei, e vorba de câte un cuvânt, o expresie, perfect înlocuibile cu un mic efort de gândire sinonimică (n-avem chiar așa o limbă săracă).
Paranteză: eu nu mă definesc deloc ca fiind un patriot, dar mă bucur să constat atât de des că țin la limba română mai mult decât pot ține la țară și la oamenii ei.
Numele blogului tău nu trebuie schimbat. De ți-ar fi venit în minte, când l-ai botezat, un nume românesc potrivit, sunt sigur că l-ai fi folosit.
Nu-s deloc mulțumit că încă îmi păstrez numele francez al celui de-al doilea blog al meu. Nu sunt de acord că n-am putea găsi în română expresii mult mai fericite decât acestea străine. Trebuie doar să ne stoarcem puțin creierii, deși zgomotul și furia net-tv-cine-advertoriale ne bruiază sistematic.
Nu mi-a fost niciodată clar de ce un important blog literar ROMÂNESC se intitulează bookblog (unde am scris și eu un an), de exemplu. Pare mai degrabă o decizie luată într-o secundă. Doar nu suntem chiar așa bătuți în cap încât să nu putem produce un echivalent expresiv, plastic, atrăgător în română.
Ploconeala asta poliglotă este mult mai larg răspândită în RO decât în alte țări, mult mai preocupate să se simtă în largul lor în limba proprie, așa cum le-a fost transmisă ea, cu tot cu imperfecțiuni, cu sonoritățile uneori rugoase etc.
Mi se pare fain bookblogul (de acord cu neconcordanta denumirii), dar, curios lucru, desi am citit destule prezentari de carti foarte interesante, nu am dat curs nici unei tentatii. (de ce nu mai scrii la bookblog?). Cred ca-s prea multe carti, prea variate, prea multe persoane care recomanda-recomanda-recomanda. In fine, m-am intins la altceva.
Mi-as stoarce creierii, dar nu-s Serban Foarta... :D glumesc, nu ma duc pana acolo, dar de obicei in comunicare alegem eficienta si rapiditatea in detrimentul limbii (?). Comunicarea scrisa ce mai ramane drept un spatiu in care sa constientizam mai bine influentele, modificarile, in limba folosita.
Scuze, Irina, stau foarte rău cu netul, dar ce pot face, asta e oferta românească, ăștia-s providerii.
Nu mai scriu la bookblog.ro pentru că, într-o zi, nu știu cât de senină, cam acum o lună, m-au anunțat că se lipsesc de colaborarea mea, atâta câtă era. Motivul invocat de ei: anumite comentarii de-ale mele, scrise în nume pur personal, pe un anumit blog al unei prietene bune, fără a fi implicat prin acele postări, în vreun fel, bookblog.ro - cu care NU aveam nici un soi de înțelegere, contract „prenupțial” de confidențialitate, de bună purtare extra-site, de conduită în viața privată, de opțiuni politice sau de excese de limbaj etc.
Ce-mi spui mi-a adus aminte de-o cearta simpatica (pentru noi, cei de pe margine) intre doi prieteni. Intr-o discutie despre "cuplu deschis", el imi manifesta intelegerea pentru persoanele care simt ca forma asta de relatie li se potriveste, iar ea aproape ca-i franjureaza jugulara din priviri, spunandu-i doar asa, printre dinti si crispata toata, "vrei sa spui ca m-ai insela"?... (nu mai stiu clar daca a folosit prezentul sau conditionalul optativ :)) )
Intodeauna mi-a fost confuza, in anumite profesii, limita dintre a-ti reprezenta propria persoana sau a reprezenta "institutia"; sau sunt curioasa daca se mai intampla congruenta aia faina intre astea doua.
"Everything you say can and would be... "
(cand eram mica recitam asta cu voce tare, cand o auzeam prin filme; mi se parea mie ca are o anumita rezoanta. Si acum ma mai surprind c-o fac, dar in gand :))) )
Hei, pentru ce scuze? Multumesc eu pentru raspunsuri si pentru ca prin ele m-am mai gandit putin si la altele, mai departe de cotidian!
Sarbatori fericite iti doresc! Si lui Hiacit! La multi ani! Si multe lucruri faine in noul an!
Mulțumesc pentru urări!:)
Vezi tu, eu nu sunt genul care stă să caute nuanțe în îngrădirea libertății de exprimare. Nu le-am aparținut prin nimic. Sigur că există limite între Sine și o instituție. Niciodată nu am reușit să cred mai mult în varii instituții decât în mine însumi. Nici să le iubesc. Sunt prea individualist pentru asta.
Iată un motiv pentru care nu mă atașez de colegii de muncă, dar mă apropii de ei, glumesc cu ei, ne ajutăm, le vorbesc, îi ascult. Nu ies cu ei, refuz să mi-i vâr și-n viața privată. Eu merg la muncă pentru a-mi câștiga pâinea, nu ca să socializez sau să mă... altele.
Deci, e o greșeală, în cazul meu, a fi identificat cu un site pe care nu l-am născocit, format, făcut celebru eu.
Trimiteți un comentariu