luni, 25 octombrie 2010

Elektrobank (sau împerecherea guguștiucilor)

Zice, în Elektrobank, că: Who is this doin' this synthetic type of alpha beta psychedelic funkin'? Și zice de mai multe ori ce tocmai vă spusei că zice. Deh, ca pentru retardați (căci doar „este de notorietate”: ăștia care fac și care ascultă electro sunt numai niște oligofreni, niște drogați și anarhiști), însă, orice-ar bârfi babele rigide ale muzicii, repetiția = mama transei. Chemical Brothers nu-s, ca să nu exagerăm și să ne înțelegem dintru început, nu-s chiar respectabilul Johannes Brahms. Câți și cine a(u) mai reușit, totuși, să redea cu atâta artă, folosindu-se niște aparate băgate-n priză (grrr, știu, robotică, porcării din astea sintetice, lume decăzută, relativismul moravurilor etc), gâlceava kilohertziană dintre curci și guguștiuci, surprinsă de cei doi britanici în crucea unei toride zile de august (aproape 22 gr C!) a anului 1997!? Am să-mi permit să dau tot eu răspunsul: - Nimeni! 

The Chems sunt nobilimea trip-hop/big beat-ului. De la primele sunete, la ei se remarcă fără dificultate că-s duși la școli, că au ascultat cu multă disciplină toate trucurile dansabile consacrate înaintea lor (au preluat, de exemplu, drept coloană vertebrală a producțiilor lor bătaia seacă de tobe a anilor șaptezeci) și că au clasă: sample-urile lor sunt mai acide, mai minuțios cernute, mai (al)chimice, melanjul mai versatil. Nu c-ar fi și mai raționale, să fim serioși: în deceniul nr. nouă al sec. XX era du grand retour fervoarea disco a anilor optzeci, cu accentele frenetice specifice apogeului, de astă dată! Au fost înregistrate și cazuri (greu numărabile) în care C.B. au remixat („highly sought after for remixes”) radio edit-urile altora cu un talent ce i-a făcut să pălească de invidie pe autorii originari.

Foarte posibil ca Dig Your Own Hole să fie cel mai bine realizat album al lor (din 7, dacă mă ține memoria). Este și motivul pentru care sfătuiesc ca orice scotocire internaută pe numele The Chemical Brothers să înceapă cu acest release (deși nu e primul!). Pentru inimile albastre, nu și pentru cele cu ispite suicidale, recomand: Where Do I Begin (dacă i-a fost cuiva dor de guguștiuci, îi regăsim și aici). În acest fel, fiecare are șansa să-și dea singur(ă) răspunsul. Trăim în epoca interactivității. Și a neatingerii!

4 comentarii:

Jamilla spunea...

traim in epoca interactivitatii dar, mai ales, in epoca timpului prea repede curgator :-) unele chestii raman. Amintirile raman. Sau dispar. Oamenii la fel. Dar timpul!?!? Ramane ce vrem, ce ne amintim, sau ramane acel timp care nu trebuie?!

cristians. spunea...

Știi ce rămâne? Intactă! Muzica cea bună, cea mișcătoare; amintirile legate de ea sau ea legată de anumite locuri, mirosuri, fapte. Și tot e ceva.

ancussa spunea...

Where do I begin? Ingeniozitatea lor de a broda acel ”synthetic type of alpha beta psychedelic funkin” te face să te simți bucuros că ești un simplu muritor.

Chiar dacă ce îți spun acum sună ca Woody the obedient dog, dar nu aș șovăi dacă ar trebui să scot banul din buzunar ca să pot citi acest articol (și nu numai). Aș face asta nu din cauză că ne știm ci pentru conținut. Indiferent dacă ar fi vorba de o publicație tipărită sau online. Sunt sigură că nu aș fi singura persoană. Vorba aia: da' până când? :)

cristians. spunea...

Și vorba ailaltă: dar se poate așa ceva?! :) Mulțumesc. Mi casa este sub casa. Știi tu.