luni, 18 octombrie 2010

Nicole Krauss

M-am tăvălit impudic cu Istoria iubirii, la vremea ei, și tare ar merita din parte-mi o relectură și-o cronică. În acest sfârșit de săptămână, însă, odată cu newsletter-ul de la NYT - Sunday Book Review, am descoperit-o pe Nicole Krauss și în deplinătatea universităților sale fizice, deloc de neglijat! Ceea ce m-a, realmente, fascinat, trebuie să mărturisesc, a fost ilustrația copertei I a ediției germane (și neerlandeze) - foto) - Die Geschichte der Liebe, mai potrivită cu tonalitățile „istoriografice” ale conținutului: o frumoasă figură semitică, les années folles, a cărei privire se lasă cu efecte meduzice asupră-mi; de departe mult mai grăitoare decât găselnița (nici aceasta de lepădat a) d-nei D. Comănescu, dacă dumneaei i-o fi aparținând... A, și o nouă carte a lui N.K. - 'Great House', despre care scrie, elogios, Rebecca Newberger Goldstein:

(c) NYT
What gives the quickening of life to this elegiac novel and takes the place of the unlikely laughter of “The History of Love”? The feat is achieved through exquisitely chosen sensory details that reverberate with emotional intensity. So, for example, here is George Weisz describing how, when his clients speak of their lives before the war, “between their words I see the way the light fell across the wooden floor. . . . I see his mother’s legs move about the kitchen, and the crumbs the housekeeper’s broom missed.” Those crumbs are an artist’s true touch. They demonstrate how Krauss is able, despite the formidable remove of the central characters and the mournfulness of their telling, to ground “Great House” in the shock of immediacy. 

Krauss has taken great risks in dispensing with the whimsy and humor that she summoned for her tragic vision in “The History of Love.” Here she gives us her tragic vision pure. It is a high-wire performance, only the wire has been replaced by an exposed nerve, and you hold your breath, and she does not fall.

16 comentarii:

Carmen-Corina Gugu spunea...

Ah, mă miram eu de unde îmi e cunoscut numele. ”Istoria iubirii” e marea lansare pe care a făcut-o Denisa Comănescu acum câțiva ani, și nu a vrut să-i dea un autograf unei stele a bloggerismului despre cărți. Și o googăli pe Nicole asta pe ”images”, iar acum nu mai e așa bună, iar aici bag seamă e și un pic de photoshop, ăla care doar netezește. Oricum, frumoasă! ”Great house”, great news, că am nevoie de titluri în engleză în iarna asta.

Cristian SÎRB spunea...

Greșit: așa arată ACUM. Ce ai găsit tu erau poze mai vechi, probabil. Asta e poză recentă, prilejuită de lansare.

Carmen-Corina Gugu spunea...

Înțeleg... my bad. E bine că a făcut și ea ceva util cu banii pe cărți! Sau pur și simplu și-a relaxat mușchii feței atunci când s-a dus frământarea literară.
De unele care arată ca Herta Muller presupun că suntem sătui. Deși, nu în asta constă valoarea. Dar ziceam așa, pentru plăcerea pur subiectivă a ochiului, of curs ;)

Carmen-Corina Gugu spunea...

Fii atent ce zice jurnalista asta despre alegerea pe care au făcut-o cei de la NYT, cu titlul de ”Is Nicole Krauss being objectified on the cover of the New York Times Book Review?”
http://blogs.villagevoice.com/runninscared/archives/2010/10/cover_girl_is_n.php

”Whereas Krauss's looks are never discussed in the review, they dominate the cover.” [bla bla bla]

”Krauss, meanwhile, has no problem being taken seriously for her literary fiction. The accompanying review is passionate and positive. But by changing their cover formula to picture Krauss so prominently, the Book Review is contributing to the unfortunate tradition of sexualizing female writers or at least obscuring their work with image. And if quality of ideas are not foremost in the New York Times Book Review, where are we supposed to look?”

Pun pariu că e urâtă și invidioasă. Și să rămânem la fermecare. Coperta germană arată super, e foarte inspira(n)tă, dar nu știu cât de bine ar fi dat să atârne coada pisicii negre a Denisei chiar de urechea acestei femei superbe.

Totuși, e chiar ciudat că în pozele recente arată mai ok decât în ălea mai vechi. E o chestie numită timp care își pune amprenta. Eu am gânduri puține dar recalcitrante, după cum se observă.

Gata, or mai exista și alte opinii, scuze... Și nu mă întreba cum găsesc chestiile ăstea. :))

Cristian SÎRB spunea...

1. A durat ceva vreme să-mi cadă și mie fisa cu privire la incidentul cu D. Comănescu. Aceasta din urmă a avut normala decență să NU autografieze o carte care nu-i aparținea. Aproape similar ar fi fost să ceri semnătura librarului, nu? :) Savuros!

2. Nu mă preocupă câte litere consumă nu știu ce jurnalistă înciudată pe tema folosirii imaginii lui N.K. Mie îmi place ce văd. Oricum, în foto de pe copertă nu e ea cea care apare.

anca giura spunea...

Iată ceva ce tu ai, iar eu nu am şi nu voi avea: intimitatea cu limba germană.:)

Să tot fii scriitor, scriitoare pe alte meleaguri, ooo, da. Pun pariu că N. K. îşi permite camera armonizată cu sine din fotografie. (Privelişte inspirantă, stradă frumoasă etc.)

Şi..., da, foarte provocatoare imaginea de pe coperta germană, muuuult mai bună ca aceea de pe coperta românească.

Cristian SÎRB spunea...

Mulțumesc! Dacă situația de imediat după decembrie 1989 s-ar fi prelungit (atunci când și familia mea și-a permis antenă de satelit), dacă ar fi întârziat mai mult apariția oribilelor tv băștinașe, în frunte cu oribilul corupător și trend setter (shit setter-ul!) PROtv, „intimitatea” mea cu limba germană ar fi fost și mai caldă, și mai prolifică. În virtutea intensei urmăriri a programelor germane (și nu numai a celor main stream, gen Pro7!) practicate în regiunea noastră.

TV românești proliferând și imbecilii de la cablu scoțând din oferta lor, rând pe rând, tot ce era mai bun din Vest, pentru a înlocui cu excremente media gen Antena, PRO, și apoi, toate ciupercile toxice de după ploaie, am rămas numai cu niște expresii și cu capacitatea de a înțelege un discurs mediu către minim în germană.

Am mai recuperat din cărțile de psihanaliză, unde, vrând-nevrând, terminologia a fost mai întâi germanică (unii termeni neputând fi, nici în prezent, mulțumitor traduși în alte graiuri). Pur și simplu, am memorat. Mai târziu, mi-a picat bine. A nu se crede că citesc literatură în lb germană. Am pierdut trenul acela...

octavian spunea...

foarte, foarte reusita si 'great house', nu m-a dezamagit deloc! 'istoria iubirii' (dar si 'man walks into a room') mi-au trezit fiecare la randul lor asteptari diferite fata de urmatoarea Krauss, ei bine, oricat de temator m-am apropiat de 'great house' pot sa spun ca desi am lasat-o din mana abia acum cateva zile, abia astept sa o recitesc. :-)

http://blog.joacadeamine.ro/2010/10/17/este-imposibil-sa-te-obisnuiesti-cu-singuratatea-veritabila/

Carmen-Corina Gugu spunea...

Dar chiar, cred că cea mai bună modalitate să înveți o limbă străină, dacă ești iubitor de cărți, este să citești în limba respectivă, eventual să vezi și niște filme bune care să te familiarizeze cu pronunția, după aceea. Eu chiar trebuie să încerc. Cărțile le-am cumpărat, mai rămâne să am voință, în special pentru franceză, care mă atrage mult, și vă admir când văd că o stăpâniți așa de bine. Germană nu știu dacă aș reuși. Cu volume precum cel al lui Krauss, cine știe, există speranță.

Cristian SÎRB spunea...

Octavian, fericitule! Unde ai dat peste ea?

CCG: am cunoscut o fata, din Koeln, care asa a invatat sa vorbeasca franceza, citind cu voce tare in aceasta limba, citind romane, chiar clasici etc. Deci este posibil, fata avand un accent irezistibil in fr!

Dar n-as citi in germana scriitori nord-americani (sau englezi, sau sud-americani) pentru nimic in lume. :)

anca giura spunea...

Fără intenţie de dezvrăjire a pasiunilor de aici şi de aiurea pentru limba germană, pot spune că îi preţuiesc pe cei care şi-au apropiat-o, dar eu am amânat mereu momentul. De fapt, cad iar în metafizică: nu mă asortez cu spiritul limbii germane, vreau să spun. E puţin prea ascuţit, deşi incitant, pentru structura mea emoţional-mentală. La polul opus, am regretat că nu m-am ţinut de cursul de spaniolă..dar nu e nimic pierdut.

Dar, daa, mă destrăbălez vorbind franţuzeşte ori de câte ori am chef. Citesc cu voce şoptită şi graseiată( mulţumesc, Madame Anca Măniuţiu :)) în limba lui Baudelaire şi mă afund voluptos în acest snobism al gurii. C'est du delire!C'est mon delire a moi:)

Cristian SÎRB spunea...

Și eu l-am amânat, și regret.

Dar măcar n-am căzut în păcatul celor care, crezând că la liceu au învățat engleza (sau din filme și „melodii”) disprețuiesc ciobănește franceza - o limbă pe care nici măcar canaliile de francezi nu o merită. O limbă mult mai frumoasă decât caracterul lor infect, de regicizi, de raționaliști de piață, stângiști fariseici.

Sau păcatul, mai general, al celor care resping o limbă fără a fi intrat în ea altfel decât cu picioarele (printre care mă număr și eu, ca unul ce nu are urechi să asculte vorbindu-se italiana, de ex). :)

anca giura spunea...

,,Spiritul limbii...'', o, cât lirism cehovian îmi inspiră sintagma. Marile limbi au o carismă a lor, indeniabil( germana-limba filozofiei, franceza-limba artelor şi a diplomaţiei, rusa-limba unor mari poeţi şi balerini etc...).Am simplificat, căci ar fi enorm de adăugat şi pe tema prestigiului, în acelaşi context. Oare aceste limbi ,,branduite'', prestigioase, ar mai fi atât de sus situate în preferinţele străinilor fără contribuţia artiştilor care le-au încoronat? Mă gândesc, de pildă, la Cehov ce a făcut pentru limba rusă deschizându-i drum spre toate teatrele lumii...

Cristian SÎRB spunea...

Și româna, limba în care unii scriitori străini sună ca acasă. Și mă gândesc, din nou, la Malamud. :)

Mă întreb cum de a găsit Octavian atât de repede cartea lui Nicole Krauss de care fac vorbire în anunțul meu. Poate locuiește în Vest? Sau e fan NK, ținându-se la curent cu munca acesteia?

Pinocchi0 spunea...

Off-topic cu scuze: Hei Cristian, ți-am dedicat un post - http://pinocchiomuc.blogspot.com/2010/10/trei-obscenitati-de-vacanta-2-obsesia.html

(Nebenbei și între patru ochi: Corect e "lubrifiant", nu "lubrefiant". Cred că și despre asta ar trebui să scriu un articol ;-)

Cristian SÎRB spunea...

Multumesc pentru dedicație (înainte de a o vedea); cred ca regulile nescrise ale `politetei` blogosferice ar îndemna la a fi lăsat măcar un cuvânt despre subiectul dezbătur în textul meu (nu că nu ar mai fi procedat și alții înaintea ta la fel). ;)