Jurnaliștii români și-au dat toată silința, măcar că n-au avut prea mult răgaz la dispoziție, să-și adune la timp documentația pentru a încropi articolele post-Nobel (oricum, ei intră numai pe net, care ziare băștinașe mai trimit corespondenți culturali astăzi? puține!). Vestea proastă alta e, și anume: că nici măcar câinele d-lui M. V. Llosa nu este de origine română!... Iar grădinarul, menajera, șoferul, până și mătușile decedate ale condeierului provin de pe alte meleaguri, de peste mări și țări, nici o legătură cu spațiul mioritic. Dezamăgire cruntă prin redacțiile patriei în acest an.
Și-acum, între noi: Llosa e mai mare decât Nobelul tocmai primit. Poate că pe el, la 74, îl consolează. Pe mine, însă, nu. Nici nu mi-e lesne să uit cum a fost ținut, an de an, în anticameră. Cu câteva notabile excepții, numărabile pe degetele de la mâini și picioare, Nobelul pentru literatură a scos din nedrept anonimat - hrană pentru snobilimea livrescă, care citește cu prioritate ceea ce e bine ștampilat - autori obscurași, cu scriitură corectă, întocmită fidel după regulile universale ale creative writing.
Llosa vine și conferă el consistență și Nobelului, îl (re)umple el de conținut! Pe nedrept, zic. Nobelul nu-l merită pe Llosa. Că, la anul, se va da iarăși politic, presupun. Un alt obscuraș, călduț, corect, dar trecut temeinic prin Africa, cu o balenă salvată la activ; o feministă, un fost luptător în Brigăzile roșii, cu măcar treizeci de zile de închisoare (trimis acolo de-un regim de dreapta!); un roman cu titlul, ăăă, Guantanamo, de pildă: o carte „demascatoare”, despre umilințele aplicate unor teroriști umaniști, de treabă, care nici nu apucaseră să ucidă ca lumea, în închisorile secrete americane; „o privire profundă, din interior,” asupra capitalismului corupt și exploatator. Hm? Ce spuneți?
16 comentarii:
Pai cred ca ar fi interesant sa ne uitam la ultimele 10 premii, sa vedem cite se pliaza pe "criteriile" tale ("hrană pentru snobilimea livrescă, care citește cu prioritate ceea ce e bine ștampilat - autori obscurași, cu scriitură corecțică, întocmită după regulile universale ale creative writing"): Mario Vargas Llosa, Herta Müller, Jean-Marie Gustave Le Clézio, Doris Lessing,
Orhan Pamuk, Harold Pinter, Elfriede Jelinek, John M. Coetzee,
Imre Kertész,
Sir Vidiadhar Surajprasad Naipaul.
Ce parere ai? Sint autori obscuri?
Obscurași, am fost duios, da? Mergem și mai departe. Înapoi, în trecut, obscurii se răresc și lasă loc stelelor strălucitoare:
Dario Fo
1996
Wislawa Szymborska
1995
Seamus Heaney
1994
Kenzaburo Oe
1993
Toni Morrison
1992
Derek Walcott
1991
Nadine Gordimer
1990
Octavio Paz
1989
Camilo José Cela
1988
Naguib Mahfouz
1987
Joseph Brodsky
1986
Wole Soyinka
Totul ar fi trebuit să plece în acest text de la considerația că Nobelul nu a fost niciodată un criteriu indubitabil pentru aprecierea unei Opere (căci aici se premiază Opera întreagă, cică, nu o carte). Literar vorbind, au mai mare prestigiu Cervantes, Booker, Goncourt, Premiul Uniunii Scriitorilor etc. :)
Să le fie de bine! Iar la anul să-l ia Philip Roth (și să-l refuze)!
Oh, da, Philip Roth! Deja dacă doi ani la rând s-ar da Nobelul pe merit scriitoricesc, și-ar pierde tot lustrul politic pe care s-a chinuit atâta să și-l confere. Dar cum să se întâmple așa ceva? Tztz.
Ce frumos ar fi fost să-l refuze și Llosa, pentru cât a fost făcut să aștepte. Bine că nu i l-au dat post-mortem.
Cât despre Muller, abia aștept să îi citesc ceva din prea-lăudata operă și să spun în cunoștință de cauză: Da, Cărtărescu ar fi trebuit să îl ia.
Am înțeles că e una din grețoșeniile literare care mie îmi provoacă repulsie.
Cât ar fi mesajul tău de important de transmis, dacă nu îl pui într-o formă care să mă captiveze, ești out. Dacă Dostoievski nu era genial în ”Crimă și pedeapsă”, ca să dau un singur exemplu, nu ar fi contat ce vrea el să transmită pe acolo. Aș fi aruncat cartea cât colo.
Uite, Gunter Grass, care l-a luat în '99 parcă. I-am făcut și o interpretare la Decojind Ceapa, asta ca să înțelegeți că înțeleg geniile neînțelese :))! Ei, omul ăla a avut așa câteva sclipiri în prima parte a cărții, sau poate sunt eu atrasă de perioada copilăriei, dar dup-aia s-a pleoștit ca un păr nespălat de câteva zile. Aproape că nu mai aveam răbdare să întorc paginile. Dar în fine, ai putea să spui că aia a fost autobiografică. Dup-aia am luat ”În mers de rac” și nu m-a impresionat mai mult. Bine că cititul ei nu a fost obligatoriu și am putut să o abandonez când mi s-a tăiat filmul de tot. Chiar, s-o fi ecranizat? Că poate am vreo surpriză plăcută, ca în Fight Club, cartea fiind scrisă mai degrabă cu pumni de luptător decât cu degete fine de scriitor.
Sincer, am impresia că se apreciază nu întrega Operă a scriitorului, ar fi fost foarte bine, ci viața lui! Cu cât a fost mai încercat, cu cât a făcut pe eroul de benzi desenate, cu atât acumulează un punctaj mai mare. Recuperatul pisicilor rătăcite se pune? Că aș avea eu mare nevoie. ”O privire profundă” asupra interiorului ei deșertat prin vreun tufiș, dacă nu e vie, te califică?
(vă rog nu citiți, urmează elucubrații grave :)).
Bun, acum că am rămas singură: Mi-am amintit cu această ocazie de o reclamă văzută de curând. ”Acesta e un băiat obișnuit, care încearcă să dea jos o pisică din copac strigând-o. Să-l vedem însă după ce bea Rienergy, energizantul cu super-gust care face din tine super tine -băiatul îi dă bătrânei care voia să își recupereze mâța cutia din care a băut și pare că se pregătește de fapte mari- Acum acesta e un super-băiat, super-obișnuit care super-încearcă să super-dea jos o pisică din copac super-strigând-o. Apoi sloganul: Rienergy- Continuă să continui”.
Traducere pentru premiul Nobel luat de salvatorii planetei și torturații ei: ”Acesta este un scriitor mediocru care vrea să-l iubim și să-l cumpărăm. Să-l vedem însă după ce se îmbată cu premiul Nobel, energizantul literar care face din tine miezul din dodoașcă -după discursul de acceptare emoționant, cu lacrimi irosite de cerneală- Acum acesta este un super-scriitor, super-mediocru care super-încearcă să ne facă să-l super-iubim și cumpărăm.”
Ceea ce, între noi fie vorba, are toate șansele să reușească, la foamea asta de cărți autografiate. Dar pe ce mai servesc unii autograf dacă trec pe e-reader?! Oh, my... Să închei și cu un motto similar: Nobel- continuă să fii lame, noi o să continuăm să ne facem că nu observăm.)
Lloseanu sau nu, iata titlu de newsletter de la Humanitas, saptamana asta: "Inca un Nobel la Humanitas". :D
Și cînd mă gîndesc că toate cărțile i le-am citit de la Univers! (plus un Rao)
@Hiacint - nu cartea romaneasca?
no, pai ne-am obisnuit cu claitatea nobelizatlor. insa vine si un avantaj - a celor care se apuca sa citeasca o carte TOCMAI pt ca autorul a luat nobelul. e ceva si asta. problema apare daca nu-i place si nu mai pune mana in vaci... :(
La fel și eu: majoritatea lloselor le-am citit de la RAO, dar primele lui „epopei” au apărut, înainte de 1989, la Univers, ELU etc.
Nu cred că s-a mai scremut cineva să revadă măcar greșelile de culegere, dacă nu traducerile and shit (nu că ar fi fost neapărat cazul, pentru că avem hispaniști de seamă).
Între timp, însă, Humanitas a recuperat muult. Dar de aici până la a insinua(cică) subtil asemenea hohoteli, din izvorul tâmpeniei proverbiale a făcătorilor de slogans... De zici că Llosa s-a lansat în carieră la Humanitas.
Am o întrebare: știu că prețiosul domn Gabi Liiceanu, acest frați Goncourt al literelor băștinașe, a scos în volum niște dialoguri cu MV Llosa; vreau să mi se comunice dacă-i apare figura pe coperta I (conform datinei). Figura d-lui Liiceanu, firește! Că n-am văzut cartea, spre rușinea-mi.
Datina cea nouă spune că dl Liiceanu trebuie să apară în efigie pe coperta I, pe propriile cărți, publicate la propria editură.
ERATA (humanum est):
- un idiot (se știe el/ea) a lăsat niște reziduuri la persoană sub numele de anda. Repezit fiind, am șters laolaltă cu invectivele și intervenția bunei noastre prietene Anca Giura.
În mare, Anca a scris cam următoarele (din puținul pe care am apucat să-l zăresc):
- nu a citit încă Llosa, din motive de exces de celebritate (dacă mi se permite, eu consider că faima lui MVL este deja înecată în tot felul de Milleniumuri, Eclipse și alți scriitori tinerei, promițători, minimaliști, excremențialiști; nu se mai face atâta caz de el, ca pe vremuri)
- este de acord cu părerea mea despre redacțiile românești (adaug: probabil și cu aceea despre căutarea obsesivă a rădăcinilor românești, inclusiv la scriitorii din Papua Noua Guinee)
- s-a întrebat elegant dacă (mai) e binevenită aici: este binevenită mereu!
Restul îmi scapă, cu scuzele de rigoare.
Nu-i apare poza din câte îmi amintesc eu, am lăsat pe raftul librăriei cartea. :)) Dar îi va apărea în noua ediție a cărții, deja fac pariu că a ordonat să se tipărească o nouă ediție. O să întârzie oleacă, pt că a fost și el luat prin surprindere de decizia din acest an. Punem pariu pe oarece? :)
Aha, așa, un face off: coperta în două, una bucată jumătate Llosa, altă bucată jumătate Lii. Punem pariu, dară! Îți dau un sfert din Cintei, dacă am să câștig.
Da, cine va fi deasupra (pe copertă), Lii sau Llosa? (ne putem întinde la un alt pariu)
Cintei?? Noah...thank you, but no thank you. Dacă ziceai Mâsca era altceva. :)
deci
1 nu vad care ar fi probl dk pe un volum de dialoguri (atentie: DIALOGURI!) ar aparea kipurile ambilor dialoganti: mi se pare elementar. (in +, am inteles k dialogul cu llosa - spre deosebire de cel cu h.m. - este kiar f bun)
2 (apropo de sloganul citat de voroncas): asa, si? e ceva inexact in el?! ACUM, llosa e publicat de humanitas. (adik este, cum spun francezii atit de dragi dlui sirb, 'auteur maison' :P). a spune, vai dar cum e posibil?!, mvl s-a publicat si inainte (= duh!), la alte edituri (of course:)), n-are nicio relevanta pt situatia de fapt de acum. (de altfel, n-a inventat marketingul humanitas roata: kestia asta se face si afara - din cite stiu, doar julien green (k tot a fost vba de el p-aici) a interzis sa-i apara cartile cu banderola 'de l'academie francaise', asa cum era cutuma)
deci voila de vezi
Merci atunci, Cristian. Pentru introducere şi pentru sinteză. :)
Şi insist pe chestiunea deontologică a celebrităţii literare. Mi-aş fi dorit ca despre scriitorii canonici ai literaturii mondiale să nu se vorbească cu atâta nonşalanţă ca despre un brand de maşină sau ca despre un oraş turistic.( Nu mă refer la blogul de faţă nicidecum. Ci la ştirile mediatice adesea.) Pe scurt, Opera şi Autorul să nu fie în gura tuturor. Mi-ar fi plăcut să existe o prezervare de intimitate a operei, cumva. De pildă, să dau exemplul lui Marquez. Mulţi dau ochii peste cap: ,,Aaaaa, mare scriitor'', dar câţi din cei care ar fi în cauză ar putea explica de ce un roman al său se numeşte taman ,,Un veac de singurătate''şi nu altcumva.
Nu îmi place nici când Shakespeare, Dostoievski şi Bulgakov sunt şi ei,,cunoscuţi tuturor''. Oricine are o părere măreaţă despre. În ce o priveşte pe M&M al lui Bulgakov, cât mi-aş fi dorit să nu fie atât de celebră, cât mi-aş fi dorit s-o descopăr fără referinţe. Pentru că e prea complexă, ca să fie atât de celebră!
Acum, cu Llosa, ca şi cu Pamuk, toţi vor da iama să se pronunţe despre el în 2011. Votez pentru Protecţia Intimităţii Operei(PIO).
Fuck me, dacă insinuați că nu mi-ar plăcea francezii (doar că mi-e dezagreabil Grillet într-Un roman sentimental), păi, am vorbit degeaba pân-acuma! Păcat mare!
Cât privește marketingul, clar că s-a inventat afară! Adică, cel puțin cazna asta uneori producătoare de aberațiuni sintactico-logice. Puțin îmi pasă că le întâlnesc la Humanitas sau aiurea, îmi sunt la fel de amuzant-iritante.
Ferice de noi, unii dintre cei de mai sus, că am citit Llosa (și pe alții) înainte să iasă prima promoție de studenți autohtoni de marketing.
Întorcându-ne la Humanitas, această editură (pe care eu o prețuiesc!, se știe) a continuat publicareaa operei lui MVL de unde au lăsat-o RAO și predecesoarele ei ante-89. Lăudabil! NU polemizează nimeni pe tema asta aici.
Doar că, eu și Ancussa (plus Hiacint) avem nește „glume interne” în care figura regală a d-lui Liiceanu joacă un rol central. Acuma, n-o să ne luați (citiți: contestați) plăcerea asta aproape nevinovată, tocmai dvs! Nu? Nu. :)
Hm, m-ați pus pe gânduri cu „autorii francezi”, chiar așa. Dacă-i număr bine, nu-mi ies așa mulți favoriți, iată cîțiva, în dezordine: L.F. Celine, Queneau, Yourcenar, Green, Claudel, Maupassant, Proust, Baudelaire, Flaubert (vedeți, plin de locuri comune!), Revel, P. Bruckner, La Rochefoucauld, și de aici ar veni cei care s-au mutat în cultura franceză (printre ei, și Cioran - pe care mă străduiesc conștiincios să-l citesc în franceză), dar nu-i mai pomenesc.
dk il scot pe bruckner & il pun in loc pe beckett (sau macar pe houellebecq-et ;P), nu pot spune dspr lista dvs decit: chapeau!
vba 'ceea (stramosheask): non multa, sed multum...
ps da mie-mi mai plac si racine & laclos, sîc! :))
Mi se spune că l-aș plăcea pe Houellebecq (de l-aș citi). Un răzvrătit, cică!
Vai, iertare, l-am omis baș pe A.Camus! Ăsta da act rahat! Să zicem că l-am omis pentru că e atât de... în mine!
Mnoa, despre lista mea, un psi perspicac(e) ar avea câte ceva de spus: lista unui individ complexat, care se pune bine cu „somitățile”, iar, pentru a înscena o bine controlată și vanitoasă „ieșire în decor”, pentru a reuși să afișeze și să satisfacă și-un dram din el însuși, cutează să-i iubească la vedere și pe LF Celine, R. Queneau (ăștia doi sunt tot atît de „francezi” cât sunt eu ungur).
Trimiteți un comentariu