...a lăsat pe dealuri covoare galbene şi roşii. La noi, doar planuri megalomaniace de preaslăvire a Paraschivei, risipă dezmăţată în cinstea unui oraş care nu există şi previziunea unor aglomeraţii umane epocale. Abia aştept :| Între timp, viaţa virtuală continuă.
__
*poză de-a lui Recuenco, de aici.
15 comentarii:
Aș trăi într-o casă dintr-asta (la cât îmi plac, cred că am și trăit, de fapt), cu tot cu frunzele din mijlocul antreului. Fără pelerinaje.
Tu, Cenuşăreasă :)
Ah, ce baroc! Superb!
În rest, fiecare cu octombrie al său!
Până acum şase ani, octombrie era doar un cuvânt cu nume frumos pentru mine. Doar atât, în rest, era o zonă temporală de trecere, un interstiţiu. Până ce, într-o zi de sfârşit de octombrie, aurie, atipică, + 23 de grade Celsius, m-am apucat intempestiv să nasc. La zece seara terminasem treaba şi am observat o lună perfectă pe geamul de afară, deschis. Începea o lume personală şi subiectivă nouă, un little-october-world.
Pare mai mult de sec XIX. Octombrie mi-a atras și mie atenția târzior, pe la 20 de ani, când am stabilit că temperatura mai poate urca și până la 28 gr C. Dar n-aș fi schimbat cu nimic luna nașterii mele. :)
Țin minte întâlnirile grăbite din octombrie, ștersul nasului pe furiș, seara, când trebuia să fiu demn înaintea ei și să rezist cu cerbicie răcorii ce cădea subit, odată cu umbra. Dar n-a meritat efortul!
Închin un pahar de must mieros pentru inaugurarea etichetei ”nevroze de toamnă”! La mine nu contribuie peisajul urban dezolant la crearea ei, sunt numai case și grădini în jur. E de ajuns ăla gri tapetat cu dâre roșiatice de știm noi unde să-mi pun mâna la tâmplă ca roșcata asta ce-mi trezește amintiri de sezon...
@Cristian: pe cââât? Dacă nu-s prea indiscretă.
Pe cât punem pariu?
Era vorba de acea zi deosebită din Octombrie, că e și Cenușăreasa mea care mătură frunzele anilor căzuți din copacul vieții. Sunt sigură însă că are cine să-ți cânte LMA-ul. Să nu deviem cursul discuției spre maluri nisipoase, right. Pariuri zici? Mi-a luat vântul frunzele mai verzi din buzunare, îmi pare rău.
Dar nu e nici un secret, dacă te uiţi în arhive. E o zi specială din alt anotimp :)
Atunci ce era cu ”n-aș fi schimbat cu nimic luna nașterii mele”?!
Poate trebuie să reduc eu dozele de brumă inhalată prin pori :))
Arhive... no, no, le mai păstrez în cămară pentru la iarnă.
Cristian are un spirit cald și răcoros când e torențial. Vara?
OK, traducere: octombrie este o lună cu loc aparte în preferințele mele calendaristic-meteo (de când am remarcat că temperatura se sloboade, uneori, până pe la 25-28 gr C.
DAR n-aș schimba cu nimic luna nașterii mele. Mult mai dragă decât oricare alta. ;) Maiul e stupefiant, în comparație cu oricare alta.
Eh, aș fi făcut schimb cu mare plăcere.
Pot sintetiza? :) Cred că Hiacint a vrut să ne propună să ne gândim la ce reprezintă octombrie pentru subiectivitatea fiecăruia în parte. Eu personal m-am pronunţat. Dar dacă s-a ajuns să vorbim despre luna naşterii, atunci, da, mai e foarte ok. Dar înaintea sa aş alege august, e perfect pentru petrecere. Îmi plac şi nativii din leu, aferenţi. Altfel, rămân născută în iarnă, deşi zodie de foc. Nu regret decât că iarna nu ai chef de petreceri verzi ca în august, cum ziceam.
în august, uscătura începe a-nflori. iar leii nu-mi plac nici măcar de-o culoare! nu am întâlnit UN singur leu onest, de treabă, neegolatru. spre deosebire de tauri, leilor nu le displace să fie lăudați pentru însușiri pe care nu le au... păcat! mic păcat. :) mai subiectivi de-atât nici Hiacint nu putea să prevadă că vom fi, nu?
Ma gandesc la L'été indien al lui Dassin... Asta e toamna care imi place.
In alta ordine de idei, pentru mine aprilie e cea mai frumoasa. Prima luna adevarata de primavara. :)
Trimiteți un comentariu