sâmbătă, 23 octombrie 2010

'Whatever Lola Wants'

Vorba cântecului: ce lume mai e și aia în care doar maniile te țin în echilibru? Secretul e să  urmezi cu precizie același ceremonial despre care știi că-ți ajută să nu te descumpănești. Cum ar fi: a desena un triunghi, insesizabil și cam obtuz, cu degetul - A. la tâmplă, B. pe limbă, C. pe filele cărții - A. înapoi la tâmplă. Sau gestica monomană a fumătorului. Fumătorii „sentimentali” ai lui Grillet își înmoaie trabucul, pentru savoare, în vaginul nimfetelor docile. Un alt fel de triunghi, așadar.

Duhnește a fum de țigară! Albinele fumează seara pe pervaz, Lolenka. Geamurile larg deschise. De la ultimul etaj la parterul stupului, fumul circulă nestingherit dintr-o încăpere într-alta. Regina nu-i acasă. Unii ar face sex, însă cu dragoste, întrebându-se prostește la final, deșirați de îndoieli: oare m-a iubit? Oare m-a iubit, adică: o viață? sau oare m-a iubit, adică: o noapte. În noaptea asta! Continuă să rămână, oare, atât de important, Lola, dacă tot ți-ai răscrăcănat dinaintea domniei sale miriapodele descălțate, ce fu aia: iubire sau sex fără inimă? Și dacă s-ar dovedi că fu numai sexfărăinimă ce te vei face? Îl iei înapoi, hm? Îl declari nul?

Philippe Pache
Ești nul! dar el nu înceta să se uite aspru înspre mine, mă pândea cumva orgolios, îndrăzneala ultimă a lașului, să mă surprindă în timp ce i le privesc, cum i le estimez și eu din priviri, mă privea privindu-le; sațietatea meșteră a unui pantofar timid fără scăpare, cu cliente multe și cumpărătoare puține, toate aplecate asupra încălțărilor noi de vară, cu pielea întinsă pe trupul lor ca pe tobă, prăjită cu sare, bine, numai cu sare, fără alte ingrediente, fără mirodenii. Piele coaptă și sare. Și-n ochi: mirarea ta, Lolenka. Mirare că nu ne facem praf. Că încă ne ținem laolaltă. Să ne ținem, qu'en dira-t-on!

Mă privea complice omulețul Lolei, ghemuit pe vine la podea, cerșindu-mi părerea, mă lua părtaș?, ba parcă mai curând a dojană, moralizator - trebuie să mă hotărăsc până la urmă cum mă privea. Cum își plimba el ochii încinși de la mine la sandalele cele noi ale împărătiței libelulă - cu frunte înaltă, sprâncene înalte, am recunoscut îndată degețelele scurte ale Lolenkăi. Mantaua brună a pielii tale de iulie. Bronz până și-n locurile umbroase. Bronz în crăpături, în pliuri, în ridurile de expresie. Cum îmi dibuia el lăcomia, ca s-o prindă în laț, s-o neutralizeze?...

Singur la tejghea toată ziulica, pantofarul Lolei ajuta mamele la probat, proba fiicele mamelor, în prezența mamelor - proba picioarele fiicelor, și mințea temeinic asupra calității mărfii. Asudând, mai aruncă un ochi afară, în stradă, prin prea numeroasele-i vitrine. Dând ascultare străzii, ațipind cu piciorul creț al libe-lolei în palmă, tresărind, părându-i că percepe în calmul gros, tăcut, al caniculei, effleurements de pieds nus, furișări ce se sustrag căutăturii sale avide. Călcat în picioare de fiecare talpă albă ce nu-i trecea pragul.

2 comentarii:

Hiacint spunea...

Cum ce lume - lumea noastră. Obsesiile mele mărunte, persistente...dacă nu le-aș avea, m-aș opri din zumzetul de zi după zi după zi. E bine să ai pentru ce te trezi dimineața, chiar dacă e un fix.

Libe-lolele sunt rare, dar și cînd apar...

Cristian SÎRB spunea...

Daa, cu ochii lor mulți și mari, hexagonali, octogonali, neștiind să clipească, zburând cu trupul țeapăn, coleoptere, dar cu câtă grație, și au atâtea picioare de încălțat! Iar în soare, în plin soare, mai așa, către apus, aripile (și ochii) lor își schimbă culoarea de la un milimetru, de la o secundă, la altul, la alta.