luni, 29 iunie 2009

Neputinţe. Tzatza literară - avanpremieră

E, în general, necesar ca o carte să aibă un un anumit farmec rece, să mă seducă şi să păstreze, în acelaşi timp, o oarece distanţă, pentru a fi eu în stare să scriu despre ea. Din contră, mi-e de la greu la imposibil să glosez pe marginea cărţilor mele de suflet. Nu am scris un rând despre Bryce Echenique cu Grădina iubitei mele (deşi mi-am luat notiţe şi am consumat un pachet de post it-uri colorate cu ea) - una din frumuseţile de neîntrecut ale acestui an, una din lecturile-încântare ale vieţii mele. Nu am scris nimic despre Badenheim 1939 a lui Aharon Appelfeld, un fel de distopie grotescă, un claustrofobic teatru de cameră, care m-a întors cu faţa înăuntru... Dar nu funcţionează întotdeauna acest blocaj, din fericire. Poate că e "doar" inhibiţia vremelnică şi de bun simţ în faţa imperfectibilului.

Azi eram pregătit să aştern aici premisele unei polemici blogosferice, inspirat de primele pagini vânoase, scandaloase - şi atât de aplicabile peste obrazurile boite ale "maturilor sobri ai web-ului" - ale capodoperei Ferdydurke, scrisă în 1937 de W. Gombrowicz. Subiectul: ţăţismul literar. Ştiu eu cel puţin un om-fără-blog care ar fi zâmbit puţin, chiar satisfăcut. Dar veninul secretat de fierea mea (da, aşa mă amărăsc eu, confruntat cu făţărnicia, cu autoatribuita "nobleţe" online) este încă prea vâscos, aştept să se mai dilueze, ca să nu-mi facă rău. E plăcerea mea să mă iau la harţă cu convenţionalismul spilcuit al unor bloggeri cu ştaif şi cu vădite personalităţi obsesionale, care-şi iau aparenţele, păstrate cu sălbăticie... analizabilă, drept profunzimi (Individul obsesional crede că totul trebuie să fie controlat şi ireproşabil. Are o ţinută morală deosebită, este perfecţionist, respectă legea şi regulile sociale), şi pe care nu-i respect ioc, oricât de traşi ar fi ei la patru acele erudiţiei acumulate de pe wiki, sau exclusiv din literatura recomandată de somităţile idolatrizate. Despre tzatzele literare voi scrie eu, nu va curge mult timp, aşteptat să fiu numai.

Ţaţele literare* sunt tot nişte pipiţele, dar frigide, care nu au curajul, precum pipiţele de club, să se aburce pe toace, să-şi pushup sânii însinguraţi de atâta alfabetizare şi să socializeze cu naturaleţe, deşi şi-o doresc nespus; nu fac asta; ele nu cunosc digestia, nici excreţia, ele mănâncă şi deşertează carte în stare pură. Iar sexul (inclusiv cel fiction), când nu e (ca) al lor, le repugnă. În schimb, ştiu bine să se aburce în poala literaţilor, sunt mari vânătorese de autografe şi de favoruri orale de la şi mai mari scriitori de talie locală. Nelipsite cockteiliste, fervente simpozionoaice, cenacliste, cu năvoadele mereu la îndemână, doar-doar sare de undeva publicaţia care să le aprecieze talentatele picioare lungi, străveziu acoperite de inuri hippiote. Obişnuiesc să se iluzioneze în secret că feminismul militant le-ar putea ţine loc de agenţie matrimonială (citeşte: a consola) şi orgasm. Scriu corect, aseptic, preţios, ordonat şi tern, scriu ca şi cum ar împleti ciorapi, aplaudate din patul neconjugal, cu nerăbdare, de sus-pomenitul mare talent local.
_____
*şi nu, ţăţismul literar nu este apanajul femeilor, există o transsexualitate (sau traseism sexual, dacă poftiţi) în domeniul ăsta..., ceva de speriat! Mai greu, însă, cu pasajul despre sâni şi pushup. Bărbaţii-ţaţe literare pot sări peste el. Feminismul (şi alte progenituri marxiste), însă, rămâne valabil, e cool şi pentru o tabără, şi pentru cealaltă. Mai importante-s adjectivele atribuite modului cum înţeleg să-şi redacteze creaţiile şi să-şi selecteze subiectele pedanţii ăştia sterili.

11 comentarii:

emma enescu spunea...

vezi de ce e buna moderarea . esti tu cel care domina . primesti un sentiment de "stapanire" . dominare ! stii tu nu ? ca si radu I. plin de zorn . din toate celule .. care abia asteapta sa se reverse . rareori am intalnit atata zorn ! mie groaza !

si iti place poezia ? nu ? lirica ? nu ?

Cristian SÎRB spunea...

vai, dar mai taci, emmi. nu vezi ca e vara afara? :) si stii bine ca nu radu i decide cine apare si cine nu pe acel site...nici eu nu am voie acolo. sunt proscris. bine am venit in clubul tau. cand imi dai membershipul?

mai bine ma injuri de familie decat de radu iliescu!

Hiacint spunea...

emma, din partea mea, poţi să taci mult şi bine.

dragoş c spunea...

mi se pare mie sau in randul tatelor literare bagi numai femei?..,

astept sa scrii :)

dragoş c spunea...

chiar asa tare ti-a placut gradina iubitei mele? hm. stilul e admirabil, si ironia. dar altceva...

Cristian SÎRB spunea...

Vai, am uitat să precizez: nu-s numai femei! Sunt şi bărbaţi. Într-o zi o să fac clasamentul cu nume, că nu mă feresc să le înşir (mă rog, nicknames).

Toate şi toţi se gudură pe lângă celebrităţile scrisului local sau de aiurea în acelaşi mod, bălind şi secretând sucuri care numai literare nu-s.

Cristian SÎRB spunea...

Stilul lui Echenique e, realmente, admirabil, fluent, flux al conştiinţei, topică ludică, adresare amalgamată, etc, TOTALMENTE pe gustul meu. Este EXACT ce caut eu în literatură (nu că nu aş citi şi alte feluri de cărţi).

Mi-e greu să justific sau să explic de ce mi-a plăcut. Fii pe pace, nu îmi iscă nici cea mai mică tresărire a afla că altcineva nu a găsit mai nimic în 'Grădina iubitei mele'. Am citit destul (şi variat!) cât să-mi permit să fiu un pic arogant şi să susţin că nu cred că mă înşel. :)

Scurt: stilul, ironia (cum notai), duioşia, dar şi povestea miezoasă. Ce altceva mai trebuie unei cărţi pentru a putea ieşi, frumoasă, în lume?! Extrase largi din manuale de psiho sau de filosofie hegeliană? Ilustraţii? Pagini de sudoku pentru lectorii obosiţi? :)

Carmen Gugu spunea...

Există în clinica psihanalitică pacienţi care refuză să vorbească despre anumite lucruri pentru că le percep ca pe nişte fiinţe vii dinăuntrul lor, iar dacă ar vorbi despre ele le-ar pierde. Poate aşa e şi cu aceste cărţi de suflet.
P.S.1: Unora le trebuie o etichetă "Chic" pentru a ieşi frumos aliniate şi colorate (verde, galben, roz) pe tarabe :))
P.S.2: Te aşteptăm cu clasamentul ăla.

Cristian SÎRB spunea...

OK, Carmen. Mai întâi, să respir adânc. Cred că mi-am irosit o groază de lexic şi bruma de talent, încercând (şi reuşind pe alocuri) să nu-i numesc, ci să-i fac să simtă cu precizie săgeata alocată. A funcţionat, să ştii. Vin şi chelălăie a apărare (vezi: dispreţ, fineţe distantă) taman cei cărora aceste texte li se adresează. Mă distrez mereu copios.:) Vrei să vedem împreună? Cu tot cu acest avertisment...

Carmen Gugu spunea...

Capcana autodemascării în care au căzut dovedeşte iscusinţa vânătorului de "piţipongism" literar.

Cristian SÎRB spunea...

Au căzut altădată, da... :)

E tonic să te avem alături zilele astea, să ştii!