Caii de mină

"Casa care te-a crescut ți-a vorbit poate,
noaptea, despre caii de mină:

Caii de mină se nasc și trăiesc în adâncuri;
Între pereții galeriei, acolo e casa,
acolo e masa lor.
Acolo se hrănesc cu hălci mari de întuneric,
de huilă.
Se hrănesc pe dibuite, la lumina lămpașului.
Și, ca niște ocnași, trag orbește la vagonete.
Tot cară și cară – răstimp de o viață de cal.
Cară lumina la suprafață.

Dar tocmai în lumină, la suprafață nu pot ei să trăiască,
nici măcar la pensie, când sunt scoși din mină.
Fiindcă ies în lume legați la ochi.
cu bezna lipită de frunte.

Și așa trăiesc încă puțin, nespus de blânzi,
înfiorați de adieri și arome,
în șopronul părăginit din curtea minei.
Legați la ochi,
până coboară din nou în adâncuri.

Casa lor este, pentru totdeauna, întunericul."

(Linda Maria Baros, Casa din lame de ras)

Poate să nu ţi se facă inima nod?