duminică, 21 iunie 2009

Rămăşiţe

Nu am uitat că mă ”trag” dintr-o ţară în care lectura (cărţilor) în public (=stradă) nu e un gest personal, firesc, nevoit sau nevoiaş, din lipsă de timp, nu este expresia semi-autismului caracteristic cititorului înrăit, a dependentului (le lecteur compulsif, cum îl numea mai alaltăieri Assouline în Le Monde 2) de textul scris (verificaţi dacă obişnuiţi să citiţi indicaţiile din lift, textuleţul de pe biletele de metro, etc). Cei care o practică sunt uşor de bănuit de ostentaţie şi snobism, chiar dacă sunt bine intenţionaţi sau deloc intenţionaţi. Eu însumi am mari reţineri. Prefer să-mi înghesui puţin programul de veghe post-birou, de acasă, şi să o fac în linişte decât să citesc fără efect 10 minute în bus, în plus, printre strângeri de mână, saluturi, bătăi pe spate şi fă-temaiîncolo-uri.

Aşa stând lucrurile, odată aflat în piscul turnului Eiffel, ce credeţi că fac? Scot cartea. Călătoria oamenilor Cărţii - Polirom. Mai am vreo 20 de pagini, moştenite din România. Sigur, le bătea vântul, era să mi-o şi smulgă din mâini, cred că tot am reuşit să parcurg 5 rânduri, nu mă provocaţi să vă vorbesc despre ele, doar nu am reţinut ceva din ce am citit... Ce ştiu cu siguranţă, însă, e că, din sutele de sud-americani trimişi de părinţii de mijloc să se cultive şi să se înmulţească precum popândăii în Europa (care se limitează, desigur, la Paris pentru ei), tot se vor fi găsind câteva zeci care, mulţumită manifestului meu viu, au devenit mai bele-trişti, mai proza-ici şi mai roman-tici. Ferice de cei care cred că, dacă mergi în piaţa cutare şi te înfigi acolo în postură de prefăcută lectură, propagandistică, cineva te va imita. Dacă cineva se va trezi să-i imite, va proceda exact ca ei, maimuţăreşte, adică: se va preface în scop parodic. Sau va mima snobistic, ca să-şi întărească ”eul social” (există aşa ceva?).

Nu altfel decât în flagrant delict de snobism l-am surprins pe fragedul şi ondulatul coleg de avion, la coada de la vamă, ţinând deschis în mână ceva din Raftul... Doiniţei, pisica era la vedere, pe copertă. Am stat cu răbdare şi l-am fixat. Cât a durat coada, jur că nu a întors pagina. M-am înălţat pe vârfuri: erau pagini de dialoguri scurte, deci... Dar ce făcea? Cobora savant ochii pe filă, zăbovea acolo, afectat, preţ de câteva clipe, îi ridica iarăşi, mai zâmbea vecinei. Asta era lectura lui publică de parizian de împrumut ce e el. Păcat de carte. Ce am eu cu omul?!

Gabriela Adameşteanu are parte de o cronică excepţională în Le Monde des Livres la recent lansata Vienne le jour (Drumul egal al fiecărei zile), Gallimard. ”Un frumos portret de femeie ajunsă în pragul vârstei adulte, asupra căreia planează umbra maşinăriei totalitare.” ”Gabriela Adameşteanu excelează în a descrie intruziunea politicului în viaţa intimă.”

Cronică defavorabilă (proastă) are Radu Afrim cu piesa lui ”La Maladie de la famille M” (de Fausto Paravidino), jucată la Odéon-Théâtre de l'Europe: ”La Maladie de la famille M., mise en scène par le Roumain Radu Afrim, entre dans cette catégorie malheureuse. On se demande pourquoi l'Odéon-Théâtre de l'Europe l'a inscrite à son programme. Elle passe au-dessus de la tête des spectateurs, comme un oiseau migrateur privé de boussole.” Ah, aceşti ai noştri tineri teribili, cum li se taie lor aripile când ajung înaintea unui public inteligent! Pretenţios. Avizat. Une banlieue italienne qui nous échappe - Culture - Le Monde.fr.

12 comentarii:

Hiacint spunea...

Dragă, cartea Gabrielei Adameşteanu merită cronica pozitivă, e foarte bună. Cît despre cititori: în ţara noastră nu există nici respectul pentru spaţiul personal în mijloace de transport, în cele mai multe cafenele, chiar la bibliotecă. [Şi]De aceea lectura pare chinuită şi falsificată.

Cristian SÎRB spunea...

De acord, iar câteodată, în mâinile unora, lectura chiar ESTE chinuită, ostentativă. Nu ştiu de ce am impresia că dacă spun eu asta, care (mai şi) leg cărţile ca pe ţigări, trebuie să mi se dea măcar parţial dreptate, măcar selectiv.
:)Din păcate, tânărul meu companion de avion chiar poza!

als spunea...

nu am vz spectacolul lui afrim, asa k nu pot sa ma pronunt; dar stiu k are o cota exceptionala afara, dovada k a pus invitat sa monteze la theatre de l'odeon, iar faptul k UNUI cronicar nu i-a placut ce face el nu crek tbuie absolutizat sau generalizat...

oricum, daca printre 'ai noştri tineri teribili' incluzi si regizorii de FILM (din 'noul val'), ma tem k nu vei putea gasi cronici slabe decit, eventual, in publicatiile populiste (care oricum nu conteaza)! ;)

Cristian SÎRB spunea...

Dacă am fost puţin răutăcios, răutatea mea se îndrepta şi asupra publicului francez. Puţină critică nu strică nimănui nicicând, doar ştiţi asta, d-le ALŞ. :)

FishTank a avut o cronică foarte bună, de pildă, în "populistul" LeMonde...Dar nu e un made in ro.

als spunea...

'fish tank' ramine un film mediu, so-so, oarecare - cronica buna sau f buna in 'le monde' sau nu...

ps n-am remarcat 'critica' la adresa cotidianului francez, dimpotriva: parerea acelei dudui era data k un nec plus ultra in materie de critica teatrala ;)

Cristian SÎRB spunea...

OK, nu aţi remarcat. Dar se vede că am scris de piesa lui Afrim că "are cronică proastă". Habar nu am cine e autoarea, ce autoritate are domnia sa în presa franceză sau în jurnalismul cultural.

Cum nu am apucat să citesc altă cronică, cumpărând de regulă Le Monde - deşi eu nu-s deloc de stânga (sau nu mă ştiu a fi), am redat şi eu ce mi-a căzut în mână: un comentariu defavorabil pentru român! Sper că, în aceeaşi "logică", recenzia la cartea G. Adameşteanu, nu e şi ea de respins, apărând tot în puţin credibilul Le Monde...

Poate ar trebui întrebat cineva din public.

lemondegala spunea...

"cititorii" sunt cativa care pozeaza, dar majoritatea parizienilor citesc in metrou, in parcuri, pe strada; i-am urmarit si eu, cel mai mult se citeste in metrou, distantele sunt lungi si lumea profita de o ora de traseu; m-a facut sa surad poza cu ceainicurile, am una facuta din alt unghi, in urma cu o luna;
piesa montata de Afrim n-am vazut-o, in schimb stiu ca "Mansarde à Paris avec vue sur la mort", a lui Matei Visniec montata tot de el; a fost bine primita la Luxemburg ("La production est sans aucun doute un grand moment de théâtre, du vrai." -intr-un articol al lui Josée Hansen dupa spectacolul din 2007)
sunt curioasa daca mai sunt reprezentatii am sa merg sa vad ”La Maladie de la famille M”

lemondegala spunea...

Brigitte Salino e cunoscuta pentru criticile sale negativiste si defaimatoare,
alta parere aici http://www.lesechos.fr/info/loisirs/4874951-famille-dans-les-arbres.html

lemondegala spunea...

si o parerea din public
http://www.thechronicle.ro/international/radu-afrim-invitat-la-teatrul-odeon/

Cristian SÎRB spunea...

Parizienii mi-au părut foarte naturali în lecturile lor, inclusiv în cursul celor efectuate în poziţii nefireşti, incomode. Cărţile ferfeniţite de atâta scos şi băgat în geantă sau cărţi protejate pedant cu învelitoare făcute în casă. Din fuga curioasă a ochilor pe titluri, am putut inventaria mai cu seamă lucrări lejere, aventuri, etc. E ok pentru mijloacele de transport în comun. Nu o să ieşi cu Nietzsche pe M4.

Eh, acum am adunat toate referinţele. Iară madama de la Monde fu bine pusă la locul dumneaei. Radu Afrim are prestigiul refăcut şi-n blogosfera de acasă. :) Mulţumim de vizită.

pushthebutton spunea...

Am citit cronica despre Boala familiei M, de care zici. Profit de ocazie să te invit să citeşti şi o altă cronică a aceleiaşi piese, tot la Paris, de M.Michailov. La noi, pe thechronicle.ro (bănuiesc că ştiai că am lansat revista). Sper că nu crezi că e spam sau ceva... :)

Cristian SÎRB spunea...

Mie-mi convine că nu există o unitate de gusturi şi păreri în presă. Despre piesă nu am multe detalii. Nici despre dl. Afrim. Mulţumesc de trimitere. :)