Dacă aveţi răbdare pentru o carte-cărămidă care să nu fie cu vampiri, mie mi-a fost tare dragă O lume pentru Julius, pe care-am citit-o astă-mai cu pofta cu care citeam în verile la bunici. Cred că aş fi în stare să o dăruiesc fără a da drept la protest din partea norocoşilor, deşi nu-mi place să fiu în locul celui care recomandă cu înfocare, aşa cum mi-au fost mie recomandate cu entuziasm tone de Coelho. Recent am citit un alt roman al lui Alfredo Bryce Echenique, o poveste amoroasă înfocată, sclipind de umor (despre care abia aştept să scriu) ... mi-am adus aminte de Julius, băiatul cu urechile lui mari şi sufleţelul lui care înghite tot-tot, şi ce e bun, de îndrăgit, şi ce înţeapă, şi ce îl doare şi e nedrept. E un personaj atît de bine construit încît cu greu i-aş pune eticheta de personaj, să îl trimit în raft, la prăfuit.
Poate mai convingătoare:
- recenzia
- un fragment
- Şi preţul, la raftul de reduceri e 10 lei.
Alfredo Bryce Echenique, O lume pentru Julius, Polirom, 2007
Poate mai convingătoare:
- recenzia
- un fragment
- Şi preţul, la raftul de reduceri e 10 lei.
Alfredo Bryce Echenique, O lume pentru Julius, Polirom, 2007
7 comentarii:
eu am citit gradina iubitei mele, mia- placut tare mult, mai ales stilul, mai experimental, asa. dar in afara de stil si de ironie, mai nimic. oricum, parerea mea.
Stiu ce care o sa citesc dupa ce scap de nebunia cu licenta :D Merci mult! >:D<
Everyone: a nu se înţelege că ar fi o lectură de vacanţă şi atât. OK, nu e Proust, dar nu e nici pe departe alde Coelho.
Dragoş, probabil că pentru a pătrunde în lumea lui Echenique cea mai potrivită poartă de intrare sunt bietele urechi clăpăuge ale lui Julius (Meinl, hihi). Şi pe mine m-a cucerit cartea asta! Poate are sau poate nu are importanţă că o şi ataşez (emoţional) de lucruri dragi şi trăiri fabuloase, poate pentru că se împlineşte un an...poate...
De fapt, poate că ar fi potrivit de speculat că mai tot ce 'se petrece' în carte are loc, în adevăr, în lăuntrul lui Julius.
Autorul îl construieşte cu atâta migală încât, pe când te surprinzi aşteptând să se petreacă ceva, cartea se sfârşeşte. Însă rămâi frustrat-fericit (pentru că mai doreşti) cu pata asta măslinie pe suflet: portretul unui copil ce obişnuieşte să ghicească stările de spirit ale mamei după cum flutură cele două şuviţe bălaie ale acesteia.
Şi cum se duce el acasă la prietenul lui sărac, care de fapt nu-i e prieten, şi mama lui îi pune cea mai bună mîncare în faţă (sau ceai?), care pentru Julius normal că nu e cea mai bună, ci chiar ordinară. Şi cum îi stau lacrimile în gît...în alt secol am fi spus: ce copil simţitor.
Dragoş, păi ţi-a plăcut, dar e mai nimic în afară de stil şi ironie? nu înţeleg...
Ionuca, la aşa temă de licenţă frumoasă, eu nici nu mi-aş face griji să amîn lecturile :D Spor la scris!
Pai mi-a placut stilul (parca a la saramago) si ironia - care sunt punctele tari ale romanului. asta m-a incantat. dar nu stiu, parca n-avea un nu stiu ce, vorba lui balzac.
Trimiteți un comentariu