Eşti atît de statornică
În gîndul meu,
Încît ai putea fi împrejmuită
Cu un gard.
Va fi, desigur, unul înalt,
Foarte înalt
Să nu poată sări peste el
Aerul din restul lumii.
Şi-n vîrful fiecărei şipci
Ascuţite
Cîte o stea:
Ca un glob obişnuit
Sau, şi mai bine: capetele
Celor care-au îndrăznit
Să te iubească.
Nu voi aduce justificări inutile deselor revizitări făcute acestui poet, dar Marin SORESCU nu e, încă, nici pe departe redescoperit, oricât aş mai antologa pentru blog.
5 comentarii:
Rog, nu opriţi "descântoteca" chiar dacă Sorescu va urla din mine:
"Circulati numai pe partea carosabila
A sufletului meu,
Barbarilor!"
habar n-am cine esti, habar n-am cine sunt, dar e superba si nu e gratis si e ca si cum n-am mai putut sa-mi zic numai mie, in gind, „uite, o poezie draguta pe care eu n-as fi putut-o scrie, dar parca zacea ascunsa, pitita si astepta sa fie rastita”
Încurajatoare comentarii. Mulţumim!
Gândindu-mă la linia fină dintre iubire şi cruzime - numai cine a iubit sau iubeşte năprasnic, intens, cu patimă (ceea ce implică şi un vulcan de îndoieli), poate 'citi' imaginea tigvelor foştilor iubiţi trase-n ţeapă ca pe ceva ce depăşeşte substanţa unei simple figuri de stil.
Pentru 'restul lumii' poate fi o desfătare estetică, un tablou de o puternică plasticitate, sau motiv de ipocrită oripilare. Desfid acest 'rest al lumii'.
Nu ştiu eu ce-i iubirea, nici chiar cei care au 'definit-o' deja. Ce pot spune, vulgar, e că nu-i nicidecum o plimbare cu barca sau cu tramvaiul nr 5. Nu-i un sightseeing în timpul căruia să-ţi poţi lua notiţe în mod obiectiv despre cele văzute. Nu-i o profesie rece, un job de 8 h.
Poate că e şi aşa, dar numai de partea cealaltă a divanului lui Freud, la birou. Nu ştiu cine, ce suflet de piatră ar îndrăzni să confrunte cu argumente 'înţelepte', cu condescendenţă ('bunăvoinţa faţă de inferior'), simţirea sucită şi smintită a unuia care iubeşte.
Da, am şi eu ţepele mele! :)
nu-i mai citi pe freud si jung.
Nu. Îl citesc pe Sorescu mai nou. :)
Trimiteți un comentariu