Tot voiam să scriu o recenzie la poveşti de dragoste. Între timp m-am gîndit ce bine e să fii cel care scrie despre, în loc de cel care scrie punct sau care face punct. De cealaltă baricadă lucrurile sunt mai grave şi mai greu de reparat. Aşa că nici o poveste despre poveşti de dragoste azi, doar un cîntec. Pe mine mă ajută să-mi ţin gîndurile laolaltă, poate o să ajute şi pe alţii:
not easy
3 comentarii:
Faină! Eu am melodia asta? Şi dacă nu, de ce? :)
Tre' să fie mai comod, da, să fii de cealaltă parte, de partea lui 'despre'. Cum spuneai, te scuteşte de erori iremediabile sau greu remediabile. Te poţi ascunde după 'poate mă-nşel' 'părerea mea e', 'sensibilitatea mea îmi spune', 'percepţia mea e', 'găsesc că'. :)
Să vedem acum cine îşi mai dă, savant, cu părerea dedesubt...
Şi dacă da, de ce nu ai ascultat-o mai bine? :)
Eventual poţi fi acuzat că interpretezi după mintea ta eronată, dar ce minte e eronată, deci da, e o poziţie safe să scrii de partea lui despre.
Da, aşa cum numai datorită unei complicităţi tacite şi tăcute, scriitor-cetitoriu, fabulaţiile unei ficţiuni pot fi parcurse fără pff-uri, ah-uri, indignări, oripilări, tot aşa se ştie şi se acceptă unanim (mă rog, cu unele zâmbete, cu unele înţepături, de ambele părţi) care este statura recenzentului, a cronicarului de întâmpinare, a hermeneutului în raport cu statura Autoriului (munca acestuia le aduce şi lor o pâinică pe masă).
Mie, unuia, mi-a fost mai mereu ceva mai lesne să mă lăfăi boiereşte sau să zburd pe ideile 'de-a gata' ale unui text deja conceput (articol de ziar, fragment de carte, carte).
Sigur că sunt cronicari/editori care, în timp, pe 'nesimţite', reuşesc cumva să elimine prezumţia de eroare din analiza lor la o carte. Aşa s-a ajuns, de pildă, la respingerea manuscrisului Căutării timpului pierdut...Sau la aplaudarea fără rest a oricărui creator 'nobelizat'.
Dar să revenim la muzică şi la scuzele mele: aveam piesa! :) Bună Sophiuţa.
Trimiteți un comentariu