Nu se ştie pentru început ce se poate declanşa atunci când se începe analizarea viselor. Se poate pune în mişcare ceva lăuntric şi invizibil; foarte probabil, ceva care oricum ar fi ieşit mai târziu la lumina zilei — poate însă nu ar fi ieşit niciodată. Săpăm cumva ca să dăm de o fântână arteziană şi riscăm să ne izbim de un vulcan. Dacă există simptome nevrotice, trebuie să procedăm cu grijă. Dar cazurile nevrotice nu sunt de departe cele mai periculoase. Există uneori persoane aparent normale care nu prezintă simptome nevrotice speciale — sunt poate chiar medici sau educatori —, care chiar se fălesc cu normalitatea lor şi sunt exemple de educaţie bună, pe deasupra au opinii şi deprinderi de viaţă absolut normale, dar a căror normalitate este o compensare artificială a unei psihoze latente.
15 comentarii:
HAAAAA!
Omul a fost un geniu. Mi-a placut mai ales aia cu "poate chiar medici sau educatori".
Ai ceai de sunătoare? :)
multumesc foarte mult pentru ajutor . acum ca am citit acest pasaj din nepretuitul mester jung realizez de fapt ca asa ceva as avea si eu . adica daca ma orientez la simptomatica. sunt nitel mai nevrotica de felul meu si cam neurotica pe alocuri .
singura inconvenienta sau ma rog...repros pe care il pot aduce acestui semnificativ text - este acela de a nu fi largit spectru-ul profesiilor. doar nu o fi chestia asta despre care scrie un privilegiu al intelectualilor ? :)
p.s. eu am o alergie la ceaiuri . cele de sunatoare imi sunt rasunator de paradoxal nesunatoare. nu stiu ... se trage de la vise ? :)
p.p.s. ma bucur insa nespus ca este scrisa de voi aceasta cumva - mini - recenzie jung-iana . daca autorul era andrei rosca - aveam senzatia ca sunt aptsolut shitzo :)
halucinant nu-i asa cum mi-a venit ?!
Sigur că a fost geniu! Şi da, de aia am şi preferat să iau fragmentul ăsta, că era gata scris şi era despre medici şi educatori. Şi despre 'echilibraţii' până la proba contrarie.
Am ceva ceai, da. Îmi cumpăr când pot.
Emma,
Hehe, nu e nici o recenzie - aş vrea eu să mă văd recenzând Jung, acum mă delectez cu cartea (pe care am comandat-o ca să o dăruiesc, dar cred că nu mă mai despart de ea). Tu ai citit-o întreagă? Fragmentul l-am luat, comod, de pe TREI, ca să nu mă holbez şi să transcriu greşit (mi-am rătăcit ochelarii...de aia) din pagini.
PS: şi eu am 'alergie' la ceaiurile despre care se tot vorbeşte, tu, soro, în blogosferă (cuconetul pseudo-salonard online ştie la ce mă refer).
În rest, prefer să le beau pe tăcute (şi de sunătoare citisem, pe furiş, în revistuţa unei fete că e bună la depresia pe care o am actualmente), nu să descriu pe blog fiecare înghiţitură, în timp ce mângâi mâţa, ca nenumăraţi alţii.
PPS: comentariul tău m-a făcut să surâd, dar până la pomenirea lui A.Roşca... Asta nu am putut pricepe. Nu cred că Jung a scris despre marketing sau managementul timpului, deci nici dl Roşca despre Jung. Dar oamenii se mai şi schimbă. Iar eu îl 'cunosc' doar vag, mediat de web, pe dl Roşca. Din recenziile dumisale, îmi pare că nu prea crede în soluţii abisale pentru probleme sufleteşti. :))
Emma a introdus un comentariu, pe care, din greseala, l-am respins, imi cer scuze, iata-l:
"cuconetul pseudo-salonard online ?...
cristian, eu nu il citesc pe jung . de ce as face-o ? nu suntem prea normali cu totii ? cred ca este nevoie de contrast sau contrabalanta. apoi sa ne doctorim "a la carte" ma rog ...este cam contraindicat as zice eu si poate unpicut riscant :))
Iar eu răspund:
În primul rând, cer scuze pomenitului domn Roşca (pentru că este absent şi pentru că): am aflat acum, din surse calde, că citeşte şi a citit CGJung. Totuşi, de ce a fost nevoie să-l aduci în 'discuţie'?
În al doilea rând, da: cuconetul (ok, electro-cocotele) acneic şi pseudo-salonard de pe web. :)
Emma, dacă nu citeşti Jung, ba, intuiesc, chiar îl tratezi cu oarece ironiciune (nu ştiu de unde venită, dacă nu l-ai citit..., e bazată doar pe acest fragmenţel?), nu înţeleg luarea de poziţie. Ai impresia că, dacă cititm psihanaliză, ne rătăcim mai repede? Răsunsul poate fi şi afirmativ, ştiu...Şi de unde ştii aşa bine ce e contraindicat şi riscant într-o terapie/'doctorire'? Împărtăşeşte-ne, te rog.
În ultimul rând: nu cred că nevroticii trebuie trataţi ca fiind 'contrabalans', un element de referinţă, sarea şi piperul ori revelatorii NORMALITĂŢII. Nu ştiu dacă le-ar fi taman comod. :) Lumea nu este neapărat mai interesantă pentru că există pacienţii saloanelor psi.
oki . n-am inteles nimic din explicatie . cocote electronice acneiate pseudo-salonarde - ma rog - , nu ma cunosc in jargoane romanesti de net . nu m-am dumirit . dar in fine !
si nu ironizez nimic . exprim o opinie. sa citesti psihanaliza e super . sa intelegi ceva e alta chestie . asta doream sa zic. uneori e bine sa ne mai lasam si pe mana doctorului doar nu o sa-i facem someri . nu ? ( aici e o tentativa de witz . atentie ... ) :))
oricum eu n-am a face cu jung si psihanaliza . dar daca as simti ca ceva nu e in ordine cred ca as prefera sa ma las "psihanalizata" . cam asa si nu altfel .
si da, andrei rosca numai pentru simplu fapt ca-l citise pe jung nu e mare socoteala . dar sa-l citesc e tot la fel de in ordine.
p.s. de ce moderati blogul ? nu inteleg . una din "componentele" principale ale studiului - psihicului ( cred ca pare sa fie aceea de a sti cum sa coordonezi o conversatie - chiar si atunci cand aceasta risca sa escaleze .
nu te ofensa .
emma, moderăm ca să descurajăm mafia spammerilor online :)
Cred că nevroticismele pomenite erau, da, numai bună intelectualilor; ceilalţi, cu educaţie mai puţin constrîngătoare, nu aveau ce reprima şi simptomatiza. Cel puţin aşa, la prima şi cea mai grosolană vedere.
Nu este 'jargon de net', este vocabularul meu papagalicesc, Emma. Cuconetul electro serveşte zgomotos felurite ceaiuri, folosite apoi pe post de muze...
Nu ştiu ce înseamnă 'a escala' (adică 'ştiu', dar am aflat-o din limbajul de cauciuc al corporaţiei în care lucrez; e situată alături de 'a puşui', 'a prioritiza').
Nici necuratu' nu a susţinut pe undeva p-acilea că 'simpla' lectură a unor lucrări de psihanaliză ar putea ţine loc de terapie, de frecventarea dr. psi.
Moderăm blogul şi pentru că am avut de-a face, de pildă, adeseori, nu cu puţine intervenţii la persoană, cu spam (ultimul moderat de mine a fost un link la curs valutar BNR...), cu antisemitism, etc. Opiniile contrare nouă, dar argumentate, trec mereu. Mai scrâşnim, ne mai certăm, dar trec.
În rest, da, tentaţia 'defilării' cu termeni psihanalitici este irepresibilă la toţi amatorii sau profesioniştii acestei discipline (îi pot zice aşa, companioano?).
ori la toti amatorii ori la toti profesionistii . sau ? te hotarasti tu candva . nu ?
companioano ? ... pai spune-mi chiar asa cum poti tu . nu ? de ce ai schimba ceva ... schimba cu ceva cartea lui jung in tine ?
a escala ... este spre ex. acest lucru : eu spun ceva si tie ti se ridica "tensiunea" fara un motiv vizibil sau intemeiat . deci : inseamna un "push" . folosit in "deutschland über alles" . masca nu reuseste sa acopere totul nu-i asa ?
mihaela : nevroticisme ... reprimat ...simptomatiza ... amuzant :)))
Cristian, nu, dragă, stai să citez: doctrină medico-terapeutică :)
emma, da, m-am gîndit că vei prinde exact umorul replicii.
'Companioana' este Hiacint, dragă Emma...Mă dezamăgeşti. :(
Dar de ce continui să mergi pe ideea schimbării? Şi de ce înverşunarea asta împotriva unui Jung pe care nici măcar nu l-ai citit, repet...! Cartea lui Jung, cartea lui Echenique NU schimbă neapărat ceva în noi, Emma, nu radical, nu peste noapte. O iubire eşuată, o terapie prost condusă - astea mai degrabă 'schimbă'. Please, doar nu o să te pui acum să-mi spui dacă are sau nu rost a-l citi pe 'genialul elvetian'! O tot ţii cu asta.
Mihaela, eu deja mă îndoiesc că Emma a 'captat' umorul acelor cuvinte. Cred că Deutschland e de vină...
Nu fi răuvoitoare: eu = amator de psihanaliză; Vladimir Marinov = profesionist. E clar acum?
Trimiteți un comentariu