Scrisorile mele sunt scrisorile pe care nu le-am primit niciodată, dedublarea mea nevinovată şi reversibilă. Prinzându-se în joc, câte o fată mi-a trimis epistole dezinteresate care au sfârşit prin a mă încânta. Introspecţia nemiloasă, ţesută cu fire de fină observaţie a exteriorului, un stil halucinant, psihedelic, ca o consecinţă a consumului de stupefiante. Un stil voit haotic, ce era singurul în măsură să uite uşa deschisă pentru adevăr. Chiar aşa era.
Făţărnicia mea cu cei ce-mi sunt indiferenţi putea atinge praguri nebănuite, neîmpiedicându-se vreodată de ele. Cu cei care mă dezgustă fie nu vorbeam deloc, fie îi aprobam cu exuberanţă, dacă aveam nevoie de serviciile lor - îi băteam pe spate.
Obişnuit să fiu servit la masă, cutreierând localuri în care am mâncat bine şi scump, domneşte adică, nu m-am mirat când, acasă, am regăsit în mine impulsul de a-i cere mamei nota de plată după cina de Tăierea capului.
Guvernul a discutat astăzi situaţia gravă a norilor cu precipitaţii pe teritoriul ţării noastre: ne evită, asta era concluzia, nu-şi mai petrec vacanţele la noi, pierdem bani, prin urmare, vezi ce repede fuge gândirea? La meteo, vremea se anunţă calmă, iar soarele, căldura sunt numite „capriciile iernii" de o fată supărată, cu botic de copil speriat că va fi constrâns să-şi arunce la gunoi săniuţa.
Poate că aceleaşi personaje de care fugeam aici, acasă, m-au pândit şi în exilul meu, m-au urmărit şi au avut grijă a şterge traseele fericirii mele, ale râsetelor care învioraseră pădurea cea răbdătoare. Le-au şters mai pe toate, pentru că munca lor e întotdeauna mulţumitoare, rareori dă greş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu