luni, 4 august 2008

Scribului nu are cine să-i scrie

Când îţi închizi telefonul mobil, dacă mai vrei să păstrezi măcar suspiciunea că ești om normal, ar fi bine să te simţi ca şi când ai fi scos din funcţiune un cuptor cu microunde. Adică: zero excitaţie. Switch and go... Celularul nu e o sapă rebreniană (Ion), cu care dai în cap apropiaţilor. Nici nu poţi spune că-l trântești în nasul cuiva care nu se interesează de tine.

Prietenii nu mai organizează de multă vreme adunări ad-hoc în cursul cărora să-ţi dezbată aprins opţiunile, soarta, absenţa din acoperirea gsm. Închizându-l cu speranţa că astfel vei scăpa de întrebări - câţi mă mai ţin minte, câţi ar mai vrea să mă caute, câţi rememorează vremurile noastre bune - rişti doar să amâni deznodământul neplăcut. Mai vrei să orbecăi puţin în incertitudine, poate că în timp ce aparatul era off cineva a încercat, poate a trimis un sms de chemare, o invitaţie, o întrebare sau o rugăminte şi i-a expirat perioada de valabilitate până seara, când ai fost iarăşi on.
E drept, nu m-am întrebat niciodată de ce, adeseori, privesc impasibil ambele telefoane sunând și nu răspund. Iată ceva ce n-am vrut să aflu cu precizie.

Niciun comentariu: