marți, 12 august 2008

Demoni

Coşmarul meu „preferat": un avion se prăbuşeşte. Excitaţia provocată de acest gând terorizant: eu sunt încă „dincoace", iar ei, deja - „dincolo".

De dimineaţă, crezusem că-mi vin bine cele două „săptămâni" care-mi brăzdează distanţa dintre sprâncene. Săptămâni „cosmice". Sunt ca inelele copacilor. Douăzeci de veacuri de gândire magică, teamă de a zâmbi şi a mă bucura.

Intru cu picioare de copil în iazul cu apă maronie de pe desktop. Apa e blândă şi fundul mâlos.

Fascinaţia greu de lămurit a St. Germain-ului parizian. Catalizatorul culturii moderne franceze şi mondiale. O cloacă, un stil de viaţă, un loc de pierzanie, dar şi de regăsire, un creuzet. Unii artişti primesc grai (har) acolo, alţii, dimpotrivă, devin şi mai vizibil sterili. Alte gloate de nechemaţi bântuie acel teritoriu mitologic în speranţa că se vor infecta de cultură prin simpla lor prezenţă/trecere sau petrecere.

2 comentarii:

Hiacint spunea...

Dar apa verzuie, limpede, cu sclipiri? Prin care se vad pietre, pietricele, nisip (pesti imaginari, fantome, dorinte)?

Cristian SÎRB spunea...

Apa verzuie nu e pe desktop. Doar o pădure. Printre copaci, se văd: cer, norişori, fum de avioane. În timp ce privesc ramurile copacilor, un duh nespălat mă ia în braţe grohăind.