Vă spunem noi, după cum urmează:
Polirom își continuă străduita campanie a vânzării câte unui autor „la pachet”, adică toate aparițiile unui autor la pomenita editură adunate într-un pachet „promoțional”, căruia i se aplică o oarecare reducere (n-am stat să socotesc cât, dar, orișicât, slabe șanse să arunc dintr-o dată 110 lei din puținii mei bani pe... oricare i-ar fi numele; de ce i-aș cumpăra cutăruia toată opera, dacă mie îmi place doar un volum din tot ce a scris?!). Săptămâna aceasta: Lessing (plătiți 110, economisiți 59,50 lei) și Saramago. Nobelizații noștri de stânga (nu c-ar avea orientarea lor ideologică vreo relevanță în zeflemeaua de față). Asta e ca strădania unor magazine de încălțăminte de a-ți vinde, când se crapă de primăvară, două perechi de bocanci, una fiind la jumătate de preț! Dar nu vreau două! Ce să fac cu două? Ce să fac cu două flacoane de Fairy cu aromă de merișor? Puțin îmi pasă că e „ofertă”. Poate că luna viitoare, alergic la merișor, vreau să schimb și să iau de cucută.
Nemira se numără printre puținele edituri care reduc considerabil prețurile volumelor scoase pe piață, nu te tulbură cu newsletters înșelătoare. Așa mi-am putut procura Stéphane Audeguy cu 10 lei și Malaparte + G. Messadié cu 50% din costul brut. Dar și Celine cu 10 lei! Nemirenii procedează astfel inclusiv cu noile apariții! Laudă lor, prin urmare.
Și, unde voiam de fapt să ajung: la iubita noastră casă editorială Humanitas (bună, Gabi!). Ce să vezi, găsesc eu astăzi în căsuța poștală virtuală un flamboaiant newsletter, conceput de cine știe ce copywriter-i plătiți gras, care s-au prefăcut, probabil, cu talent că au înaintat rezultatul lor în urma unui intens și epuizant brain stropșing. Un email intitulat Iubiri fictive (era să scriu Iubiri afective). Cărți care „flirtează cu livrarea gratuită în toată țara”. Și, și, și enorma reducere din partea casei (cât, cât, cât?): 5%! Păi, da. Căci pe Isabel Allende - Suma zilelor, n-o cumperi ca tot omul de rând la 35 de lei, ci la 33,25 - ca un fraier de seamă. Fenomenal! Nu ratați!
6 comentarii:
Mda, Nemira e singura care are mereu reduceri. Mari. La Art şi Curtea Veche mai găseşti reduceri. Şi la Trei. Dinozaurii ăia doi pomeniţi de tine nici la târguri nu vindeau cu reducere decât cărţi pe care nu le-ai lua nici gratis.
Daa... Humanitas si reducerile... cuplu divortat dinainte de casatorie. Desi-mi place Raftul Denisei, nu ma entuziasmez deloc cand apare cuvantul reducere in dreptul numelui editurii. In schimb Nemira, jos palaria. Si nu doar pentru reducerile la carti, dar si pentru proiectul cu recenziile care sta in picioare de atata timp si pentru toate micile concursuri faine si idei bune de promovare a cartilor. Sunt moderni, comunicativi si geneorosi, imi place de ei. Bine, sa vedem ce vor face pe mai departe, pentru ca din cate observ pe blogul lor online s-a cam schimbat echipa...
Alta editura care-mi mai place e Leda. Tritonic au titluri misto la SF si au si reduceri ok, dar calitatea volumelor e... cam indoielnica.
[Poliromul au chiar promotii faine (desi subscriu partial la ce ai zis despre cea cu pachetele- totusi eu mi-as luat tot Poe-ul, de exemplu), pe care si le-au pastrat si pe care le si imbogatesc- cum e cartea de 9,9 lei. Plus reducerea aia by default de 30% pentru cumparatorii fideli]
Edituri și apariții sunt multe! Nu asta voiam să semnalez. :)
30% nu va fi niciodată... 50%, hehe. Poate-s eu flămând, dar mai rar așa, ca la Nemira. Sigur că Polirom are mai multe titluri, dacă eliminăm însă reeditările după Univers..., pe care le vând la suprapreț!
Humanitas (dacă n-ai pile la tejghea să-ți vândă cu reducerea lor de 45%; eu nu mai am!) lasă de la „ea” cel mult 20%. Iar aia cu 3 la pret de 2, 1 la preț de 4, 5 la preț de 6 etc..., dar nu mai repet.
Adina, eu la targuri nici nu ma invart pe la Humanitas. In general ma intereseaza chestiile pe care nu le pot obtine altfel. Nici de la Polirom nu iau daca oferta este disponibila pe internet. Por que sa ma inghesui cand as putea sa ma plimb lejer si pe la alte standuri? Imi place la targ ca ajung sa rasfoiesc si alte carti, de la alte edituri. Paralela 45 ce-a mai miscat.
Cristian, cum adica pila la tejghea? :| Oricum Humanitas sunt naspa. :D
Și eu zic Bravo pentru Nemira. Și All au prețuri bune.
Dar recomandarea mea cea mai caldă pentru cititorii de engleză este betterworldbooks.com. O sa detaliez într-un post, poate.
Am avut prieteni care au lucrat la libărie, asta era pila. :) Ei puteau cumpăra cărți cu 45% reducere. Nu e nimic ilegal.
Dar Humanitas nu e „nașpa” deloc, decât pentru dificultatea cu care acordă pomenitele reduceri. La unii autori, mai bine își taie Gabi ceva decât să lase de la el. Pe de altă parte, la alte cărți mai lipesc portocala, și tot e ceva.
Însă, am mai scris-o: linia editorială e de înaltă ținută. Și eu îmbrățișez și orientarea de dreaptă (mai nou, sinonimă cu antitotalitarismul) a titlurilor nebeletristice.
Eu m-am oripilat de acel newsletter, în care s-au deranjat să ne anunțe de-o reducere de 5%!! E ridicol să anunți atîta lucru cu așa pompă.
Trimiteți un comentariu