sâmbătă, 5 februarie 2011

Săptămîna asta

M-am gîndit ca ziua de sîmbătă să fie de un optimism aproape nesănătos: voi scrie despre lucruri bune, fine, frumoase*. În urma fiecărei săptămîni să rămînă ceva, cam așa:

Am citit ultimele pagini din Sabbath's Theater, Philip Roth, Domnișoara din str. Neptun, Felix Aderca (dezamăgitor) și cîteva pagini din Spre Far, Virginia Woolf (rece ca o găleată de apă aruncată pe gheață). Și o recenzie bună la Ulise, James Joyce. 

M-am bucurat de această fotografie seducătoare, de la Fred (Easy Fashion). Ceea ce mi-a amintit că ar trebui să-mi reconsider cunoștințele de franceză. 


Vorbind de bloguri, descoperirea săptămînii este I Smell Therefore I Am.  Umorul ăsta acid te face dependent.

Am purtat Je reviens (dacă-mi amintesc bine, parcă văzusem o reclamă - cînd nu știi cu ce să te îmbraci...) și Kobako, tot așteptînd primăvara. 

Am ascultat-o pe Nikki Yanofsky, care are 17 ani și cîntă incredibil (chiar și cînd îi scapă vocea pe ici, pe colo, tot e adorabilă). Vedeți Cool my heels. Vorba cîntecului, everything is moving waaay too fast...

Am văzut cum a reușit industria muzicală să transforme o voce interesantă și-un chip frumos (da, e vorba despre Rihanna, care-a adus, într-o vreme,  tunsoarea bob din nou în vogă) într-o chestie dezgustătoare, mediocră și jenantă. So much for the voice...

Normal, am băut nenumărate căni din ceaiul meu favorit, Glory. Pe lîngă ele, cîte un pic din altceva, nimic remarcabil (dar ce s-ar putea compara cu Glory?), în afară de un rooibos pe care nu l-a salvat aroma de portocală. Rooibos e ca și cum ai bea zahăr topit cu tot cu lingură.

Și am găsit o mîță:



_____
* nu-i expresia mea

5 comentarii:

Cristian SÎRB spunea...

Știi ce? Asta e o postare „ca pe vremuri”. Must și spirit în ea cât cuprinde. Și-un zâmbet subțire. Deci, ți-ai atins scopul anunțat în paragraful întâi! :)

Și optimismul nu-i deloc unul din cele nesănătoase, de oameni pricepuți a ideologiza (și omorî) fericirea, ci-i temperat și bun la simț.

Hiacint spunea...

Mulțumesc, dragă.

lolablau spunea...

@miss hiacint
pai dvs. puteti sa cititi cartile care nu va plac? eu doar am rasfoit 'spre far' dar altele mi-au placut tare de virginia. apropos, ea chiar era intr-o rivalitate cu joyce sau doar s-o fi speculat. stiu ca se tachinau dar nu's daca se iubeau.
despre moda, branduri si noi descoperiri muzicale-nu stiu sau nu ma bag.
despre rihanna- de acord, era draguta cand s-a lansat cu umbrela ei, doar ca atunci purta lentile de contact verzi iar acum are parul rosu ca o punkerita nereusita. mare diferenta nu e, in america involutia asta se cheama lovitura de marketing. si nu pot sa o suport pe gaga. deloc.
matza-brosa e adorabila! am si eu una, cu pietre , e mewsette...unde ati gasit-o?:)

Hiacint spunea...

@lola: am antrenament, după mii de pagini de studii și compilații stupide :) Nici un Aderca nu bate asta. nu știam de Woolf-Joyce, s-ar zice că nici o coincidență nu e întîmplătoare.

Nici eu nu știu despre modă, cîte puțin despre parfumuri, doar atît.

Da, gaga, e un fel de radio gaga, zici că s-a multiplicat la scară mondială. E peste tot.

Mîța e dintr-un magazin de fleacuri :) toată lumea o iubește.

Cristian SÎRB spunea...

Ca să ne limpezim, mă recomand ca vechi cititor de cărți fără lipici la suflet. Până mai acum 2 ani, când mi s-a părut că timpul devine ceva mai îngust și chiar nu face să-l consum cu ce nu-mi place.

Pe scurt: nu mă puteam îndura să abandonez o carte, cât de nesuferită îmi era.

Cu cât mă tortura mai tare lectura ei, cu atât puneam mai multă pasiune în a o „desființa” apoi înaintea prietenilor (pe vremea aceea, aveam mai mulți prieteni obsedați de citit).

Să știți că nici Orlando n-a dat cu mine de podele, dar am isprăvit-o conștiincios. Pentru tonul ei, pentru ideile ei (din care am extras masiv în jurnalul meu de lecturi). Însă nu e o carte la care, în viitorul apropiat, aș reveni cu nerăbdare. Să se înțeleagă bine, înainte de emiterea unor ironii fine: cu aceste sărace cuvinte n-am spus că e proastă sau de neglijat. La fel, alții n-au simțit mare lucru citind „Daisy Miller”...

Oricum, Hiacint a catalogat „Spre Far” ca fiind rece, ceea ce nu e neapărat echivalent cu nereușita.

Păcat de Rhianna. Ea e(ra) chiar o voce (promițătoare). Dar câte nu-s în situația ei! Prizonierele voluntare ale marketingului ieftin.