Nu-mi aparține citatul de mai jos. Îl fac cunoscut, gândindu-mă la filmul zis neorealist. Textul a stat oarece timp în draft (aproape 3 ani!), nu credeam că-l voi mai publica. Dar o fac, rezonând ca un clopot bine bătut cu ideile exprimate și omagiind autorul, al cărui nume (sper să mă ierte), nenotându-l aici dintru început, îmi scapă pentru moment (promit să revin).
Nişte opere realiste sau ideologice nu mai pot decât să ne confirme sau să ne pironească în nişte poziţii prealabile prea ferm stabilite. Se caută prea mult, în opere, apărarea şi ilustrarea, demonstrarea a ceea ce este deja demonstrat, deci a ceea ce nu mai trebuia demonstrat. Orizontul e astupat, este închisoarea ori deşertul, nu mai sunt evenimente neaşteptate, aşadar nici teatru. Aşa încât ajung să emit părerea că realismul, de exemplu, este fals sau ireal şi că numai imaginarul este adevărat.
O operă vie este deci cea care îl suprinde mai întâi pe propriul ei autor, pe care o scapă, care îi pune pe autor şi pe spectatori în derută, oarecum în contradicţie cu ei înşişi. Altminteri, opera creatoare ar fi nefolositoare, căci de ce să transmiteţi un mesaj care a fost deja transmis? O operă de artă este, pentru mine, expresia unei intuiţii originare ce nu datorează aproape nimic celorlalţi: creând o lume, inventând-o, creatorul o descoperă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu