duminică, 2 ianuarie 2011

Poiana lui Narcis

Nu prea des, dar câteodată - pur și simplu nemaiîncăpându-mi - îmi ies din piele și mă mut în pagini. Cam odată la patru ani. Dar nimeni și nimic nu garantează ciclul ăsta, ritmicitatea lui. În urmă cu 4 ani, un articol ce mi-a fost publicat în Dilema veche (la rubrica temporară de Nevroze) m-a întâlnit cultural, cum se fac întâlnirile acum - curate, online, cu patroana mesei_pustii, domnișoara H. Dumneaei nu i-a căzut cu tronc scrisu-mi, la vremea respectivă, i-a dedicat și o postare îmbufnată: încărcat cu diminutive zeflemitoare, nedilematic, obraznic, puțin cam neîndurător, cam incorect politic. Nu chiar așa a scris, dar asta se înțelegea, în „subsol”.

Prin bunăvoința d-lui M. Vasilescu, mai ieșii o dată la gazetă, în numărul din decembrie* - Berlin 20 | Dilema Veche, la Tîlc-show; cu două zile înainte de-a intra în cel de-al 36-lea an al vieții „vede lumina tiparului” varianta revizuită a unui text făcut din fragmente, postat aici, pe blog, în forma lui brută.
___________________________________
*Aparut in Dilema veche, nr. 359, 30 decembrie 2010

9 comentarii:

Pinocchi0 spunea...

Pe 2011 mi se pare că ai devenit (mai?) caragialian. E de bine, sînt sigur. Tot așa! Și să-ți spun ceva foarte sincer? Întotdeauna mi-a plăcut cum scrii, dar niciodată n-am crezut că și publici. Asta-i internetul...
No, păi atunci să fie cu noroc și la mai multe!
La mulți ani și salutări din Năsăud!

PS Îmi place noul layout.

Hiacint spunea...

Cristian, lasă că tu tare m-ai plăcut vreme de vreun an...

Pinocchio, tre' să fie fain la Năsăud :) pozele așa arată.

Pinocchi0 spunea...

E minunat, mai ales aici, la Maria. (Am suferit foarte tare ultimele trei zile că Maria a plecat la Cluj și noi am fost, ehm, deportați la Sîngeorz, la revelion cu manele, Himmelherrgott. Dar acuma am fost iertați și repatriați. Sîntem salvați!! :-) Urmează raport...)

cristians. spunea...

Doamne ajută, dară!

Pinocchi0, dacă a fi tipărit (nici nu știu dacă am apărut în print) o dată la 4 ani se numește (în toată puterea cuvântului) a publica, atunci e adevărat: și public. :)

Am trimis multe texte la DVeche. Unele chiar mult mai bune, în opinia mea. Nu mi-e rușine nici cu compilația asta pseudo-aforistică, dacă altfel și altcândva nu s-a putut...

Hiacint, timp de un an (poate mai mult?) erai inexpugnabil bodyguardată de „prietenele Mihaelei”, știi: ceai, mâțe pe taste, cartea din poșetă. :) Mă rog, nu mai contează asta.

De unde se vede că ăia care se contrazic la început se adună bine.

Pinocchi0 spunea...

Hm, publicatul pare să fie o obsesie de-a mea momentană, prin forța împrejurărilor. Sau, de ce nu, a împrejurimilor. Pentru mine, se pare că e mai ușor și mai eficient să public în reviste internationale decît în cele naționale. Nu pot să dau sfaturi, ce scriu eu e egal dacă e în engleză, germană sau în altă limbă, dar cine știe, poate că ideea merită urmărită.

cristians. spunea...

Din păcate, eu m-am format în așa fel încât pot citi, și citesc, în engleză și-n franceză, de la gazete la romane, însă nu mi-am exersat deloc scrisul în limbile astea... Nici nu prea am timp să-l practic. Dar adevărat că e greu, dacă nu ești curvă, pilă sau genial (ceea ce eu nu-s), nu se prea uită nimeni la tine, în precara presă pe care o mai avem. :) Păi, nici nu putem avea toți loc la 5 ziare, nu?

cristians. spunea...

:) Oare a stat destul singură postarea asta timp de trei zile, ca o carte de onoare deschisă laudelor publicului? Cred că da! Mulțumim, pinocchi0!

Träume von Rosen spunea...

"dacă nu ești curvă, pilă sau genial (ceea ce eu nu-s), nu se prea uită nimeni la tine"

perfect de acord. desi 'curva' suna tare dur:( iar 'pila' tot o forma de preacurvie e.
daca dvs. nu credeti ca sunteti genial inseamna ca sunteti. daca v-ati suspecta cumva ca sunteti atunci ar fi o problema:P

cristians. spunea...

N-am ce răspunde la asta. Genial am spus că nu dau semne c-aș fi. Prefer curvă. :)