joi, 20 ianuarie 2011

Fuck a book, pardon: facebook!

Am plăcerea să postez azi textul unui prieten sceptic (fost coleg de ziar, ziar făcut din nimic) sau textul sceptic al unui prieten, clujean prin adopție - sper să-și înfigă rădăcinile adânc în locul acela minunat:

„Criza m-a împins să îmi deschid și eu un cont de Facebank, pardon... Facebook. Nu, reformulez. Tocmai ce am fost obligat să îmi fac un cont de, cred că am mai zis, Facebook. Însă, odată creat și în scurt timp explorat, mi-am dat seama, printre altele, de faptul că într-o epocă a telecomunicațiilor numai comunicare nu există.
Ceea ce vreau să spun cu asta e că Facebookul este și va fi mereu o formă de a-ți expune întregii lumi biografia, afinitatea politică si sexuală, cea filozofică și cea sportivă, intimitatea. E un mod de a spune anumite lucruri despre tine anumitor prieteni mai vechi sau celor șase pe care ți-i vei face până mâine, după ce aceștia vor fi ajuns de la „facultă” sau de la primul job. Un fel de plajă privată în care ai senzația că cineva te vede doar atunci când privirile voastre se întâlnesc. Devii un copil care crede că, dacă îsi închide ochii, nimeni nu-l vede. Un ascet cunoscut de toată lumea.

Pe de altă parte, găsesc că prin a-ți crea un cont de Facebook îti poți permite să ții lumea, inclusiv prietenii, la o anumită distanță igienică, în sensul de 'nu mă întreba ce fac, îti spun eu'. Nu comunicăm între noi, dar postăm comentarii la adresa pozelor altor prieteni, filmulețe 'funny', țigani. E exact acelasi lucru ca și aplauzele (înregistrate) din comediile americane. Nu doar că te fac să râzi (din instinct) pavlovian, dar la finalul zilei chiar ai senzatia că ai râs, respectiv - întâlnit oameni. E șoptitul dracului, care tot timpul îți repetă că el nu există. Singurătatea - care îți spune că esti înconjurat de foarte mulți oameni.

E, în fine, un mediu ce îti permite să exiști si să nu exiști - concomitent; dar și unul care, în multe cazuri, te poate priva de rușine, lucru bun de altfel, pe care l-ai așteptat de mult timp: poți pune întrebări pe care în realitate nu ai fi în stare să le adresezi, aici nemaicontând dacă cutare ți-e prieten, adică cineva pe care ți-ai putea permite totuși să îl incomodezi la-o-adică cu anumite întrebări, sau că e cel cu care ajungi să te întâlnești pentru prima dată după un an de chat-uit. Apropo: 'Îl cunosc foarte puțin, deși de patru ani și ceva', ar putea fi o veritabilă replică a unui facebooker. Toți știu toate despre ceilalți, fără a observa că nu se cunosc. Banalitatea 'informație nu înseamnă cunoaștere', pusă în context facebook, poate stârni admirație. Deci ți-o poți afișa la rubrica Favorite quotes. Și fără s-o schimbi o lună, ceea ce, tot în același context, poate însemna mult. Majoritatea își schimbă poza zilnic. Chiar simți că timpul e o dimensiune

În afară de asta, de remarcat mai sunt și contrastele dintre gusturile muzicale și cele culinare, simpatiile față de anumiți actori, scriitori, baruri, personaje din desene animate. O ghenă care pe lângă mirosurile de pește mort și sobolan viu poate emite, pe alocuri, un alt fel de parfum. Bifând o carte celebră sau un autor celebru - de regulă mort - dai senzația (aparența) unei persoane căreia îi place să citească 'orice fel de literatură', să asculte 'orice fel de muzică', unul care are mai multe filme favorite etc. Toate pe motiv că e, pur si simplu, o fire deschisă, nicidecum una în criză de personalitate, capabilă să se risipească în orice banalitate la finalul căreia să se întrebe de ce e obosit/ă, deși 'nu am făcut nimic azi'.

Da, sunt de acord, poate să îți placă zacusca, slănina cu ceapă și Mozart. Dar nu Filocaliile, McEscher si filmele porno, căci astfel e ca și cum ți-ai trage-o cu cea găsită alaltăieri sau vineri pe profilul celui mai bun prieten sau al lui 'Omar Shukur Bacshish - student at the UBB University, European Cultures, born in Muenchen, age 25' cu icoanele întoarse pe pereți.” 

Daniel TUDOR

16 comentarii:

ancussa spunea...

Mulțumim, Tudor. Am ajuns să folosesc Facebook deoarece tot mai mulți îmi răspundeau la mail după ce eu am și uitat de mailul trimis lor sau după ce problemele erau deja îngropate. Mulți au uitat deja de yahoo, gmail etc și stau ”față în față” pe facebook. Numai acolo dai de ei. Ce mi se pare ridicol e că în ultima vreme mă trezesc cu invitații de ”prietenie” din partea unor foști colegi din facultate, cu care abia schițam un salut când ne întâlneam la cursuri. Parcă joc într-o comedie care a depășit deja de mult limita absurdului.

Cristian SÎRB spunea...

Jucați, da! Jucați-vă. :) „Pe vremuri”, tinerii ieșeau de la școală cu căștile în urechi, se salutau și se grăbeau acasă, ca să vorbească pe ym...

O nostalgie lălâie și o irezistibilă dorință castrată de „a fi remarcat”, în strâmtul spațiu dintre „job” și somn, de a anunța că ești, dar e vorba de existența aia aseptică, „igienică” - de care vorbea Tudor.

Prefer de departe blogul, unde pot rămâne sincer cu mine însumi, fidel mie, și unde șed sub numele meu adevărat, gata a fi cunoscut altfel decât prin mijlocirea unor poze din excursii corporate. Cine nu mă caută aici, așteptând să-l facebookisesc, nu există.

Irina spunea...

Imi place tare mult ce-a scris Tudor. Am cont de Facebook, dar sa ma bata daca inteleg care-i faza cu el... In sensul ca, (atat de mare dreptate!), de unde socializare (facilitata, imbogatita) cand comunicarea este banala, superficiala, stereotipa (like, haha, cool, bla).

Dar am observat o "mutatie" nesanatoasa si in discutiile de zi cu zi, fata in fata, care tind sa se "eficientizeze"- spunem esentialul (zicem noi esential), nu ne ascultam argumentele, subiectele sunt incheiate din fasa, haha, plecam acasa. Si sunt sigura ca pe drum am si uitat expresiile fetelor prietenilor. Am bifat o intalnire in seara asta, ca sa nu zicem ca ne-am intors de la munca direct acasa ca niste sclavi.

Mi-e dor nebun de seri fara ceasuri si oameni care nu pun economie la vorba si inteleg ca urechile sunt si pentru a-l asculta pe celalalt nu doar pe ei insisi.

Oricum, mie personal Facebookul nu mi-a adus absolut nimic bun/pozitiv, referitor la comunicarea online, asa cum, de exemplu, mi-a adus un forum pe care inca mai am contul activ. Cred ca nu m-a prins si datorita varstei, dar oricum multe in lumea asta incep sa fie din ce in ce mai mici, mai grabite, mai schimonosite.

ancussa spunea...

E...:)
Heh, replica ”ne vedem pe mess” e deja uitată.
Poze din excursii sau de la party-uri sunt absolut necesare, dacă nu le-ai postat acolo e ca și cum nici nu ai fost în locurile respective. And this is just the beginning.
To be or not to be, varianta facebook: to add or not to add.

Hiacint spunea...

Să fie facebook-ul o fatalitate? Ca să nu vorbesc de pe margine: am avut cont, nu mi-a folosit la nimic, l-am închis (deși a durat o veșnicie să găsesc butonul de închidere/ștergere), știu că niște date de-ale mele încă zăbovesc pe-acolo, dar cui îi pasă între zeci de mii de utilizatori?
Mie nu mi se pare un blestem al epocii moderne, de care comunicarea nu va scăpa. E un instrument. Te ajută, îl folosești. Nu? Nu-l mai folosești. Am avut, și cu mail, și cu ym, și cu facebook, dar și fără ele, întîlniri și conversații care mi-au îmbogățit viața. Facebook-ul nu mi-a răpit viața reală, vi s-a întîmplat vouă?

Cristian SÎRB spunea...

Cei cărora le răpește/suplinește (din) viața reală nu-și dau seama, evident!

Dacă e un blestem, e unul în care cei mai mulți se aruncă cu masochism. Nu v-a fost dat să auziți, poate, zilnic sau săptămânal, în birou, conversații despre achizițiile sau „alte tranzacții” de la „fermă”...

Cred că este destul de clar că acest „instrument” nu „ajută” decât iluziei. Dacă mie nu mi-a făcut cu ochiul sau dacă nu mi-a făcut rău, nu înseamnă că n-am permisiunea să zeflemisesc pe cei care Cred în facebook. Care cred că a-ți întâlni „foștii” acolo se numește cu adevărat „regăsire”!

Râd în hohote metalice la asta!

Irina spunea...

Hiacit, faptul ca, vorba aia, am "telecomanda" in mana si schimb postul, daca nu-mi convine, nu inseamna ca nu pot sa observ la fel de bine efectele acestui instrument de socializare. Mai mult, il am chiar activ- ceea ce ma face sa ma simt foarte hip si la curent cu totul.

Pe de alta parte, e de ajuns sa-ti afecteze o parte din prieteni, care gandesc ca transmisul de informatii se face exclusiv pe FB, in acea forma minimalista si economicoasa, si sa te afecteze si pe tine. Nu dramatizez sau ceva, dar nici pe vremea diabolicului YM n-am intalnit o mai mare zapaceala ca acum. Bine, ma gandesc ca n-am varsta care sa ma faca tinta FB-ului. Io-s mai... inapoiatata, si in continuare imi plac forumurile. :D Sectiuni clare, discutii tintite, cu divagatii delicioase. Uneori.

Cristian, da... Ferma e noul WoW. :)))) deci, wooowww!

Prin comparatie, incep sa-mi dau seama ca varul meu, care si-a pierdut/petrecut vreo 4 ani din tinerete butonand, casapind monstri si facand "level up" prin nu stiu ce ghilda facea chiar o chestie desteapta!

Si mai e un lucru pe care nu-l pricep. Daca prin internet se tine atat de bine- si de ieftin, fara limita- legatura, de ce aproape toti din jurul meu au peste 100 lei factura la telefon? Sa fie si intuitia lor ascunsa ca "nu-i de-ajuns"? Ne mai trebuie o generatie de tehnologie sa ne intoarcem la "bai, ce misto era cand beam o cafea. Impreuna. La aceeasi masa. Aaaa... unul langa altul!"

(ideea cu e-bookul ma atrage, deci technology to the people! Vreau sa spun ca nu consider ca tot ce-i nou e "rau")

Hiacint spunea...

N-m vrut să sune a „dacă nu-ți convine, domnișoară, schimbă postul/orașul/țara”, chestie pe care o aud tot mai des în ultima vreme...cînd nu-mi convine ceva. Sigur că putem critica fenomenul, poate sunt eu mai puțin pătimașă - totuși, mi s-a părut o chestie îngrijorătoare, anume că e un fel de a salva și da mai departe fotografiile cuiva, fără ca acel cineva să știe. Mă gîndesc că, pe internet, utilizatorii sunt uneori gata să renunțe la părți din intimitatea lor pentru sentimentul de a fi conectat, de a fi împreună cu ceilalți. (care poate fi o iluzie, de acord, but oh it feels so real...uneori)

Mă gîndesc că o să prind ziua în care oamenii se vor conecta creier la creier și-am să zic: eh, pe vremea mea, ne mai și pupam :)

Cristian SÎRB spunea...

Nu resping technologia pentru că e nouă, ci pentru că are pretenția că e capabilă să înlocuiască cu nerușinare chiar orice, inclusiv cafeaua împreună cu cineva. În cazul e-book, cartea!

În veci n-am să țin un e-book în mână, decât dacă mi-l aruncă cineva și-l prind din reflex. :) Mă rog, nu-i chiar așa. Pur și simplu, e-book nu mă interesează. Nu mă doare nici mâna, nici capul, nici buzunarul să țin, să citesc, să cumpăr și să depozitez în continuare în casa mea cărți. Nu formatul „clasic” mă împiedică în lecturile mele. Ci timpul! Ochii obosiți. Și, în fine, tehnologia asta atotprezentă mă răpește cărților. Iaca.

ancussa spunea...

”Pe de alta parte, e de ajuns sa-ti afecteze o parte din prieteni, care gandesc ca transmisul de informatii se face exclusiv pe FB, in acea forma minimalista si economicoasa, si sa te afecteze si pe tine.”
Ei, în lanțul acesta mă aflu și eu din păcate.

Normal că Facebook poate exista cu sau fără mine, nu e nimic grav. La fel și prietenii mei cu ”fațădecarte” care au o falsă impresie crezând că acei ”friends” le vor verifica update-urile în fiecare secundă.

Ce m-a oripilat cu adevărat a fost să văd cum unii își pun la profil fotografii ale copiilor lor sau cu câtă lejeritate își înșiră unii datele personale. Cum de le inspiră FB atâta siguranță?

Irina spunea...

Hiacit, (doar de dragul discutiei zic si eu)intimitate nu inseamna poze cu "eu insarcinata/ eu nascand/ eu alaptand"- "eu la beute cu baietii/ eu la Paris/ eu facut gratare" sau mesaje de genul "acum ninge"- r: "ce tare, si la mine!". Pe mine ma intereseaza sa stiu CUM au fost traite toate lucrurile astea, ce e in spatele pozelor, iar pentru acest CUM FB-ul nu e construit, iar pentru mine socializare si conectare (mai ales imbunatatite)inseamna , printre altele, exact intrebarea asta. Prefer sa citesc blogurile preferate, si sa comentez rar (in posturi kilometrice) acolo unde cred, si sa ma uite dumnezeu la cafenele decat sa butonez FB. Poate tine si de tipul de interactiune pe care il preferam. Eu de exemplu, daca nu ma simt in stare de "socializat" pot sa stau in casa si zile intregi. Si pot nici sa nu scriu nimic, si pot sa zac, pana cand imi vine cheful de zbenguit sau cand cred ca vreau sa zic ceva. Ok, nu sunt chiar exemplul bun de om "sociabil", dar nu cred ca FB-ul, ca instrument de socializare, m-ar ajuta sa imbunatatesc ceva in sensul asta. :D

Mi se pare misto exemplul tau cu pozele dar pentru persoanele care se multumesc cu produsul finit al unui proces mult mai spumos si amuzant - daca ar fi povestit.

Cristian, am zis aia cu e-bookul pentru ca nu-i vorba ca ma opun unei chestii noi si misto cum e FBul dintr-un soi de conservatorism paralel cu evolutia.

Nici mie nu mi-a placut e-bookul, si am si acum o groaza de motive, de la cele sentimentale la cele practice, dar cele economice la mine nu sunt de lepadat... iar de pe calculator nu pot citi si pace! Stateam in metrou cand langa mine un tip a deschis o cartulie din asta si am vazut ca se vede chiar fain pe ecran, si ca e atat de subtire si (draguta :D ), si ca mi-ar salva atatea milioane date pe carti pe care le am in calculator dar nu le pot citi. Si-atunci, cred ca ma voi imprieteni si cu un reader din asta.

Cristian SÎRB spunea...

Ancussa, am avut o frântură de dialog (electronic) cu Hiacint despre ciudățenia asta de curând! E extraordinar că aduci și tu întrebarea pe masă(pustie)!

Într-adevăr, la începuturile blogărelii, care mai de care își storceau creierii să-și atribuie pseudonime cât mai năstrușnice, sau „inspirate”, „spirituale”. Nu cumva să se „deconspire” (vezi cazuri celebre - luciat). Nu cumva să afle colegii cu ce se ocupă în timpul liber, nu care cumva să implice instituția (eu am scris deschis și contra instituției, nimic nu s-a întâmplat; decât să mă simt așa încorsetat, mai bien demisionez; e mai important să spun ce gândesc și să gândesc liber decît să am un salariu mare sau o funcție de conducere).

Pe facebook, însă, stupoare: cei mai mulți apar cu numele real! Unii duc asta dincolo de limitele exhibiționismului! Își exhibă viața personală cu o ardoare care până mai ieri îi era imputată, de cele mai multe ori pe nedrept, blogului.

Vă veți găsi TOȚI managerii pe facebook, negreșit. Pozând bățos, sau în chip de mari familiști. Chiar și cei mai aprigi curvari o fac!

Dintr-o dată, grija excesivă pentru păstrarea anonimatului s-a rispit. Preocuparea pentru pseudonimizare îmi pare deopotrivă de bolnavă ca aia pentru devoalarea completă, ca arătarea (în scop neartistic a) curului în public. Mi-e foarte dificil să-i înțeleg pe cei care ard să se exprime, dar nu au curaj s-o facă decât la adăpost, măcinându-i la fel de tare și dorința ceva mai lumească de a-și păstra intactă poziția la „job”.

Îmi pare rău că mai sus am tras semn de egalitate între tehnologie și ideea de a adera la un site ca acest fuckbook. A fost o similitudine facilă din partea mea.

Facebookiseala stearpă, neurmată de întâlniri în carne și oase e, vorba unui prieten, masturbare virtuală.

ancussa spunea...

OK...ce vroiam eu să spun e că sunt mulți pedofili pe planeta asta care se bucură de publicarea acelor fotografii ale copiilor, video-uri etc. E atat de simplu sa iti faci un cont fals pe Facebook si sa pretinzi ca esti ”friendly” cu toata lumea. Bine, problema asta apare in cazul oricarui site de chat, nu doar FB.
Noah, oi fi eu mai paranoică. Still... :)

Cristian SÎRB spunea...

Păi, despre asta și vorbim aici, despre cazurile extreme, nu neapărat despre orice end user anonim de FB.

Încă o dată: să ne mai și întâlnim, altfel nu facem decât ce ne predica, lucid, Tudor: întreținem relații igienice, amăgindu-ne că nu ne abandonăm prietenii și colegii și că ne înțelegem cu ei la fel de strâns ca înainte de absolvire (plecarea de acasă). Că nimic nu s-a schimbat, carevasăzică.

Totul s-a schimbat!

Toată vehemența mea de mai sus nu e decât o pledoarie pentru trezire la realitate.

lolablau spunea...

am mai zis ca feisbocul e ca in india la gange...
iar recent, o tipa s-a sinucis atentionandu-i 'live' pe cele cateva mii de prieteni de pe facebook. niciunul n-a intervenit, desi unii locuiau la cateva case departare. e o tampenie.

Cristian SÎRB spunea...

Or fi fost prea ocupați să dea de mâncare la porcii din ferma virtuală!