marți, 19 mai 2009

Din ciclul: "Dar şi Gigel, doamna educatoare"

Din câte (nu multe) cunosc, Der Spiegel este un hebdomadar influent în Detschland über Alles. Îmi bazez, deci, pe asta temerile că opiniile (unele de luat în seamă!) din paginile sale nu vor rămâne fără ecou. De la sursă nu pot merge să citesc, pentru că nu ştiu limba în asemenea hal. Dar, pe când voi vizita Nuernberg din nou, promit, o să fiu pregătit lingvistic să ţip ca din gură de şarpe primului copil blond, înzestrat cu pistol cu apă şi cu mustaţă: Nicht schiessen! Dacă va fi cazul. Însă, dacă e să cred traducerea şi interpretarea Cotidianului, “Der Spiegel”: Românii, cei mai antisemiţi europeni înainte de Al Doilea Război Mondial, presa germană magazin este în plină laundry action; schluss mit selbsthass: Holocaustul a fost posibil, în amploarea atestată, doar cu masivul ajutor primit din partea tuturor ţărilor europene "furnizoare" de evrei. Iar România ar conduce detaşat în "topul" ţărilor est-europene... la capitolul iniţiativă proprie întru căsăpire anticipată, adică, înaintea sosirii "semnalului" de la Berlin. Cine semnează "dosarul" din Der Spiegel? Desigur, numai istorici "obiectivi", "nepărtinitori": germani. Plus verticala, etern şi obositor citata Hannah Arendt. Hilară este poziţia istoricului berlinez Götz Aly, care se întreba dacă exterminarea evreilor „nu a fost cumva un proiect european”! Desigur, şi doar întâmplarea face că minţile limpezi care au pus la punct maşinăria modernă a exterminării s-au născut pe tărâm teutonic... Ei au venit cu know-how-ul, aha!

Sunt la curent de ani buni că ne aflăm în compania ruşinoasă a organizatorilor de pogroame, nu mai putem ascunde şi nega asta. Am ucis (Wiesel), au pierit din cauza relei noastre voinţe sau a nepăsării noastre, sute de mii de evrei şi în spaţiul mioritic. Nu ştiu, însă, cât de potrivite sunt următoarele: 1. a se face un asemenea top-statistic al ţărilor genocidare (de multe ori, doar în baza unor declaraţii izolate, deşi şocante) şi 2. a fi arătaţi cu degetul, într-un mod pe care-l găsesc infantil, taman de nişte istorici germani. Am mai spus-o: antiantisemitismul (precum şi relativizarea periculozităţii lui) poate fi oricând o sursă cultă, perversă de antisemitism... Pe de altă parte, avem încă de ispăşit partea noastră de vină, căci prea puţin sau deloc am fost învăţaţi despre vânarea cu cruzime a evreilor români (efectuată de populaţia civilă!) şi, cu multe zeci de ani mai înainte (de la 1866 începând), despre refuzul sistematic al autorităţilor române de a-i considera cetăţeni cu drepturi egale. Nu am nici o problemă în a-mi asuma, la rigoare, vinovăţia strămoşilor mei, totuşi nu mi-e comod ca germanii să-mi prescrie reţeta. Chiar dacă se pricep cu asupră de măsură. Nu ştiu de ce, o intuiţie răutăcioasă îmi spune că demersul lor este o încercare (din p. lor de vedere, justificată) de a dilua, în sfârşit, povara culpei pe care o cară şi o transmit de atâtea amare decenii. Până la urmă, terminând de scris, nu m-am dumirit (de) ce mă deranjează.

4 comentarii:

dragoş c spunea...

ref la evreii in romania, sunt cateva chestii interesante in romanul lui norman manea, intoarcerea huliganului. (el e evreu)

cristians. spunea...

Ştiu că e evreu. Merci de ref.

Rareș spunea...

Într-un fel, sunt de acord cu încercarea de diluare. Dar nu așa. Pe de altă parte, căile sunt foarte puține. Și pe străzile alea e foarte întuneric. Și frig.

cristians. spunea...

Sigur, nu e prea mult loc pentru a-ţi forma un spirit liber, zburdalnic, trăind, ca nemţii, de peste 6 decenii în suflet cu Vina. Înghiţită, asumată sau nu, asimilată, cu învăţăturile ei trase sau nu, Vina e acolo, mereu reîmprospătată de asociaţiile victimelor, de urmaşii lor, de cei vigilenţi.

Tentativa asta de a o distribui "echitabil" pe cap de european (ca şi cum astfel ar rămâne la ei mai puţin), să fiu iertat, îmi pare încă destul de cinic-hilară.