Ştiu, e jalnic să-ţi dai dreptate de unul singur. La fel cum nu prea dulce e şi să scrii publicului mut. Dar azi mă gratulez. Am avut dreptate! Şi anume, în articolul despre campania electorală din SUA şi situaţia candidaţilor, tendinţe, analiza Associated Press/Yahoo - "It's not that I'm that much in favor of McCain, it's the other two are turning me off". Când scriam despre conservatorismul congenital al electoratului alb nord-american. Şi când mai scriam despre joaca de-a plimbarea făţarnică pe lauri şi petale de flori a lui B. Obama prin America, ieşit victorios în urma mai tuturor dezbaterilor, favoritul stângii intelectuale de peste ocean, câştigătorul din eseuri, eroul neîntrecut al paginilor de comentarii din marile ziare.
Iată că apar primele întrebări ale analiştilor cu privire la problema rasială (tot mai aplicabilă, se pare, a desluşi situaţia deja vitregă în care se învârte de-o vreme Obama), după ce că şi în Pennsylvania H. Clinton l-a întrecut. La mustaţă, e drept, dar e din nou în frunte. Eu am zis-o, americanii (din câte nu-i cunosc eu) au o secretă plăcere în a-şi imagina "cum ar fi dacă"... Eh, dar când se apropie momentul realei confruntări, sedimentul tradiţiei, sănătoasa şi imobila prejudecată burgheză grăiesc out loud. Când au simţit că pot scăpa din mână micul lor joc de-a toleranţa, "gulerele albe", votanţii democraţi albi şi cei în vârstă au întors voturile către doamna Clinton. Bine, lucrurile nu-s tranşate încă. Dar mi-a picat bine să mă confirm...
But just when it seemed that the Democratic Party was close to anointing Mr. Obama as its nominee, he lost yet again in a big general election state, dragged down by his weakness among blue-collar voters, older voters and white voters. The composition of Mrs. Clinton’s support — or, looked at another way, the makeup of voters who have proved reluctant to embrace Mr. Obama — has Democrats wondering, if not worrying, about what role race may be playing. (sublinierile îmi aparţin)
For Democrats, Questions Over Race and Electability

2 comentarii:
Pierdut Hiacint. Nu o declar încă...
Păi eu, robită lui "cum ar fi dacă", m-am dus mental într-un burg cu străzi înguste. Unde nu se simte rău cînd plouă.
Trimiteți un comentariu