marți, 8 aprilie 2008

Dulcii ani ai ocupaţiei


Auschwitz la sfârşitul iernii 2006/2007.
Sunt mai multe adevăruri istorice pe care, în Franţa, nu le poţi rosti, fiind obiectul unor tabu-uri cu accente psihotice. Unul dintre ele, pentru care poţi plăti penal, este a afirma că anii ocupaţiei germane, 1941-1944, au fost unii destul de lejeri în ospitalitatea lor față de ocupant. De-a lungul lor, iresponsabilitatea civică şi un dolce far niente generalizat ajungând la cote uriaşe. Nimic nou, nu-i aşa?,  în acest tabu devenit lege, că doar nu altfel a procedat intelighenția marxistă franceză şi cu cei care îndrăzneau să conteste teroarea sovietică, stalinistă. Politica struţului. Şi fluturarea delictului de opinie.

Timp de zeci de ani, după al doilea război mondial, Franţa a refuzat amnezic, îngoșând obrazul, să recunoască (deşi e un fapt care nici măcar nu mai necesită cercetări amănunţite, totul petrecîndu-se cu o largă participare a maselor, la lumină) deportarea voluntară, aproape entuziastă a 76 000 de evrei de sub umbrela Vichy. Aceştia, ţineţi-vă bine, fuseseră nevoiţi să-şi achite biletele pentru clasa a III-a, deşi transportaţi, în realitate, cu vagoane de vite - în "culturala", "internaţionalista" Franţă! Chiar nu pot să-mi imaginez câtă neobrăzare îţi e necesară ca să-i arăţi cu degetul pe alţii (România antonesciană, de exemplu) pentru pogroame, să ocupi apoi grabnic o halcă mare din Germania deja învinsă şi să pozezi curveşte în cobeligerant! În prezent, urmaşii celor trimişi în croazierele morţii încep să ceară despăgubiri SNCF pentru "calitatea" transportului şi destinaţia letală a călătoriilor. Şi li se dă câştig de cauză, pe bună dreptate.

Tot legat de această perioadă, recent, a fost vernisată o expo de fotografii din anii ocupaţiei la Bibliothèque historique de la ville de Paris. Până şi Le Nouvel Obs "scapă" un sarcasm fin la adresa atmosferei de cruntă nesimţire ce domina străzile pariziene: Les terrasses de café, le zoo de Vincennes ou la foire du Trône donnent plutôt l'image d'une ville insouciante et peu meurtrie par la présence de l'occupant. Bănuiesc că nu i-au plătit naziştii să arate satisfăcuţi pe toţi cei care au fost suprinşi în instantanee. Numele expoziţiei: "Les Parisiens sous l'Occupation".

3 comentarii:

Vitalie Sprinceana spunea...

am citit un post excelelent la pierre assouline:
http://passouline.blog.lemonde.fr/2008/04/07/loccupation-tranquille/

cu poze si piuneze... :)

Anonim spunea...

Cum de ai ajuns pe acolo ? Ca mie nu mi-e tocmai la-ndemana sa spun cuiva ca trebuie sa bifez intr-o vacanta si locul asta... :)

cristians. spunea...

Am ajuns cu ocazia unui training într-o localitate din preajmă. Dar, în urma vizitei, mi-am dat seama că "a bifa" turistic acest loc nu mai suna deloc potrivit. Nu ştiu nici să propun alt verb în loc. Poate a te tîrî în genunchi...

Cred că am scos aparatul foto doar de vreo zece ori. Pentru că eram, în rest, încremenit. Am mai scris undeva: niciunde mai puternică senzaţia că morţii sunt acolo încă.

Şi aş vrea să precizez un lucru care nu se rosteşte prea des nici în istorie, nici în articole de jurnale. Un popor, evreii, a fost supus unui genocid nu din considerente rasiale (asta era doar faţada, amăgirea pe care şi-o ofereau criminalii), ci pentru "simplul" motiv că ERA MAI PROSPER. Veşnica ciudă (nu doar românească) faţă de bunăstarea Celuilalt (sursa nefericirii proprii), mai ales dacă acela este Străin, greu asimilabil ]n masa majorităţii.

Pentru că acel popor ştia să-şi asigure un trai bun, decent, chiar şi în condiţii vitrege, pentru că năştea indivizi de seamă, nu de puţine ori geniali, inventivi, profunzi - Oameni.

Restul este doar căcat propagandistic, bullshit despre puritate rasială, arianism, "infanticidul ritual practicat de iudei", "vina" de a-l fi omorât pe Christos. Ipocriţii ăştia de europeni au căutat să scoată la înaintare tot felul de teorii, ba ştiinţifice, biologice, ba religioase, care să le "justifice" chinuit ura (de fapt, izvorâtă din pură invidie materialistă) faţă de evrei.