joi, 10 aprilie 2008

Auschwitz - Oświęcim

Auschwitz este poziţionat la circa 60 de km nord-vest (după orientarea mea instinctivă) de Jelesnia (localitatea unde am avut un training), prin urmare, pelerinajul acolo devenea de la sine înţeles obligatoriu, cu toate împotrivirile, rezistenţele mele mai mult sau mai puţin conştiente. Prima tentativă de a vizita cumplita destinaţie a avut loc în fapt de seară. Nu ştiu cine ne băgase în cap că porțile-s deschise acolo până la orele 22. Nu vă pot descrie ce înseamnă să conduci noaptea prin oraşul perpetuu care, m-am convins, ocupă întreg sudul Poloniei, în lipsa autostrăzilor şi în ciuda indicatoarelor, care, pe ici, pe colo, mai „urcă” viteza de rulare prin localităţi până la 70 km/h. O corvoadă.

Ne aflam la 20 de kilometri de lagăr, ţelul călătoriei noastre crepusculare, în maşină se aşternuse de pe atunci o linişte groasă şi, în aceeaşi măsură, grăitoare, de priveghi, de doliu, de orice altă ocazie sumbră vă puteţi închipui. Toată zona împrejmuitoare odiosului loc este, de fapt, un imens tânguit de jale şi de blestem. Mi-ar fi insuportabil să locuiesc şi să muncesc pe acolo. Pentru nici un salariu din lume. Gândiţi-vă câte suflete moarte au respirat oamenii locului, câtă cenuşă de oase nevinovate s-a aşternut peste conştiinţele (nu scutite de responsabilitate) şi peste somnul lor de fiecare noapte! Prin apropiere şi-a avut sediul şi fabrica salvatoare a lui Schindler, dar şi exponenţii industriei germane, ca I.G. Farben – utilizator fără remuşcări al muncii cu sclavi. La sosire, tremuram deja abia perceptibil şi, fără patetism, simţeam că toată fiinţa-mi rosteşte o rugăciune dezarticulată. Locul era slab luminat, iar clădirile, din cărămidă brună, se profilau terifiant in semiobscuritate. Intrarea era gratuită, doar că la ora respectivă complexul muzeal se închisese. Din fericire. Pentru că, a doua zi, chiar la lumina zilei, efectele pelerinajului s-au dovedit a fi devastatoare asupra liniştii mele. Nu voi descrie ce am văzut. Nu mai mult decât am avut cu toţii ocazia să vedem la tv sau în zecile de filme despre holocaust. Vă mărturisesc doar că, deşi am intrat cu o atitudine de autoimpusă detaşare şi de sfidare, am sfârşit prin a amuţi complet, pierzându-mi vocea şi umorul.

Scurtez: e suficient să fii prezent acolo, pe aleile acelea pustiite sau să faci cunoştinţă cu răceala barăcilor, să respiri aerul la fel de încărcat, după atâţia ani, de moarte, ca să simţi cum ceva se rupe în tine ireversibil. Deşi grupuri-grupuri de turişti păşeau ezitant încoace şi-ncolo prin incinta lagărului, nu o dată am avut impresia traumatizantă că sunt singur - și chiar am fost, preț de-o clipă, pe aleea principală -, că aud cizmele soldaţilor izbind brutal caldarâmul, că nu voi mai putea ieşi afară în veci. Nu mă tem că greşesc afirmând că Auschwitz-ul este încă populat de mii de spirite neodihnite, fără nume. Acolo încă se suferă. Nu pot să-mi dau seama cât de mult sunteţi pregătiţi să acceptaţi din ceea ce vă mărturiseam mai sus, eu mă opresc aici, pentru că, altfel, am certitudinea că pângăresc afectele contradictorii resimţite de la faţa locului.

Mi-a luat luni de zile să-mi uşurez inima. Nu ştiu în ce măsură este vorba despre autosugestie, dar locul emană o duhoare dulceagă de deznădejde, ce-mi persistă, îmi tot revine în nări şi azi la răsfoirea puţinelor fotografii făcute.

P.S. Îmi dau foarte bine seama că acest text nu este taman o reuşită. Cenzuri felurite nu-mi permit să fac nu ştiu ce paradă de stil. A ieşit ceea ce se vede. Dacă veţi avea drum la Oświęcim, veţi înţelege cât de greu e să produci ceva satisfăcător după aceea.
________________________________
Text publicat în premieră pe www.starlog.ro

14 comentarii:

Anonim spunea...

dupa mine, acest text este o reusita stilistica impecabila, tocmai fiindca este scris din inima. din inima ta. dupa mine, autenticitatea e cel mai reusit stil.
m-am gindit deseori cum va fi cind o sa vizitez auschwitz-ul (n-am facut-o, inca). si ce-ai scris tu aici e exact cum m-am gindit eu ca va fi. nu stiu cind, dar va fi.
multumesc!
oblia

Cristian SÎRB spunea...

Mulţumesc!
Întăresc, totuşi, nu din făţărnicie: stânjeneala faţă de felul în care am legat vorbele este reală. Dar sunt tot mai edificat asupra cauzelor. Aşa cum bine spui.

Adaug: nu am fost în sălile de proiecţie ale complexului, mediateci, nu mă interesează show-ul, iar în barăci nu e mai nimic "spectaculos" de văzut. Dar o să vedeţi ce Altceva este cu adevărat copleşitor.

Tiq spunea...

Şi totuşi încă mă întreb şi astăzi cum au fost posibile asemenea crime în acea vreme... totuşi vorbim de anul 1900 şi ceva nu de 1200 şi ceva. Chiar nu a putut face nimeni nimic sau au fost toţi hipnotizaţi de dictatura fuhrerului...?

Cristian SÎRB spunea...

Mai ieri mi-a fost dat să aud un bărbat spunând că nu înţelege ce au avut naziştii cu evreii. Câtă vreme puteau să se ocupe numai de ţigani...Iată o dovadă că de potenţiali hitleri nu ducem lipsă.

A fost posibil. Cred că s-au dat şi răspunsurile la CUM. Genocid s-a mai întâlnit în istorie şi înainte. Nici unul, însă, atât de sistematic.

Germanii (şi nu zic naziştii, ci întăresc: germanii) au aplicat "know how"-ul lor administrativ, precizia lor proverbială, punctualitatea şi grija pentru lucrul bine făcut într-un demers criminal. Şi au obţinut "succese" nesperate. Holocaustul a funcţionat impecabil chiar până în ultimele zile ale războiului. "Colectarea" evreilor, a ţiganilor, handicapaţilor şi homosexualilor pentru nimicire a fost rodul unui aparat extraordinar pus la punct, paralel maşinii de război.

Opoziţia în Germania a fost ridicol de mică! O mînă de intelectuali repede anihilaţi sau forţaţi să se exileze. Nu au existat mai mult de 1500 de germani închişi, ca dizidenţi sau opozanţi. A se verifica. Şi da, erau ca hipnotizaţi, fascinaţi de Adi.

man spunea...

oarecum of(!)topic, nu stiu de ce am in ultima vreme viziuni cu o multinationala mare-mare, matahaloasa, pe frontispiciul careia scrie mare, cu neon si times new roman : "Arbeit macht frei" si apoi un "smiley" bucalat si galben...

Cristian SÎRB spunea...

Poate ezicstă, poate e şi a mea aşa...

MVS spunea...

Daca cumva ajungi in zona, viziteaza Tuol Sleng Genocide Museum din Phnom Penh (capitala Cambogiei). Este varianta asiatica a Auschwitz-ului.

Cristian SÎRB spunea...

Zâmbesc. Nu o să ajung pe acolo niciodată. Dar ştiam, ca noi toţi, de Cambodgia. Din câte mai reţin, criteriul crimei în masă a fost acolo pur politic. Nu?

Refuz, totuşi, să ne compar pe noi europenii cu cei din Cambodgia (fără supărare, dragi cambodgieni!). Aveam nişte pretenţii (mai mari) de la cultura noastră iudeo-greco-latină. Dar iată cum ea se "şterge" ca şi când nu ar fi fost sub diatribele primului lătrău de talent (Hitler) care ne umblă cu ştiinţă la frustrări.

MVS spunea...

Da, pur politic. In doar 4 ani, intre 1975 si 1979, au pierit sub regimul Khmer Rouge 1.5 milioane de cambogieni.

Cat despre cultura lor... Khmerii au construit in secolul al XII-lea cel mai mare templu din lume, Angkor Wat.

Cristian SÎRB spunea...

Nu aş fi vrut să se interpreteze că aş dispreţui sau trata de sus orice altă cultură decât cea europeană (pe care, totuşi o prefer). Mă grăbisem puţin să replic. :)

Accentul ar fi trebuit să cadă pe repeziciunea cu care o populaţie (cu pretenţii) renunţă la achiziţiile sale culturale în vreme de conflict şi se lasă sedusă de orice lider carismatic, mesianic.

Mă mai grăbesc o dată şi afirm că, poate, Adevărul despre noi se situează mai curând înspre trebuinţele de satisfacere a pulsiunilor agresive decât înspre capacitatea de sublimare (cu care ne place mult să defilăm).

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Hiacint spunea...

Pentru anonimul exaltat: pastreaza-ti comentariile pentru discursul in fata oglinzii. Aici nu vor fi acceptate.

ana spunea...

http://patrasconiu.blog.cotidianul.ro/2008/10/07/holocaust-auschwitz/