miercuri, 28 noiembrie 2007

Louise de tus ojos

Una are părul roşcat-ruginiu, pistrui pe nas şi dacă îi cauţi expresia feţei, ai nevoie de oarece timp, pentru că abia-i poţi desluşi ochişorii adumbriţi de nişte gene şi sprâncene cum aurul. Cealaltă are obrajii bucălaţi, e mereu îmbujorată şi, uitându-mă mai bine, pare oricând gata să izbucnească în plâns. I-am dat la o parte părul de pe frunte, îi intra în ochi, şi din clipa aceea am ştiut că vreau să fie fiica mea şi că nu voi mai pleca nicăieri de acolo, de lângă ea.

Părinţii Louisei formează împreună cu ea o familie cu probleme. Au loc certuri, se consumă alcool. Ea plânge, într-adevăr, deseori, e dificil să o abordezi, ţipă, e posesivă. Dar, înainte să ies pe uşă, cu alura ei decadent-napoleoniană, îmi strânge mâna cu putere şi cu speranţă: Hej, Christian!

Emma nu cred să aibă necazuri acasă. Mi se instalează liniştită în poală şi chiar se împotriveşte imperceptibil când dau semne că vreau să mă ridic. Give me five, Christian! Irezistibilă! O iau în braţe şi începem să ne învârtim cu viteză. Îmi strigă ceva în daneză, nu pricep ce. Într-un târziu, i se înroşesc şi ei obrajii pulverizaţi cu pistrui şi atunci realizez că s-a îndrăgostit şi mă doare inima. Peste zece ani, nu va mai avea nici măcar o umbră de amintire despre ziua de ieri.

Louise şi Emma au în jur de 9 ani şi sunt în clasa a 2-a. În fiecare zi, ele aşteaptă până la ora 4 după-amiază să fie luate de părinţi de la şcoală. Aproape zilnic, Louise e ultima care pleacă.

Văzând-o stând tolănită, singură, pe canapea, apatică, mi-am dat seama cu spaimă că vreau să o înfiez. Am aruncat o privire fugară în mine şi am ştiut că-i pot fi un tată mai bun decât cel pe care îl are acum.

2 comentarii:

Cristian SÎRB spunea...

Brr, înfiorător de pustiu aici!

Tiq spunea...

Drăguţ... :)