Enervări sporadice

Ce m-a enervat recent, temporar, în averse şi doar pe alocuri, în zonele de deal şi de scandal:

A. Eşaloanele "superioare" ale bisericilor recunoscute în România şi protejate de extincţie prin legi date de statul „laic" au beneficiat de măriri substanţiale de salarii. Astfel, episcopii (foarte mulţi, deconspiraţi sau mărturisiţi ca foşti informatori ai Securităţii) se vor răsfăţa cu retribuţii ce se apropie de 1700-1800 euro lunar, de la 6000 de lei în sus. Patriarhul Daniel, primul inter pares, are cu 600 lei mai puţin decât preşedintele ţării, adică 7997 lei. Ca interlocutor direct al lui Dumnezeu, nu se cade să sufere lipsuri de vreu fel, et ne nos inducas in temptationem. În acest timp, preoţii de la ţară abia dacă se vor apropia de 773 lei. Et dimitte nobis peccata nostra siquidem et ipsi dimittimus omni debenti nobis. Partea a doua a acestei pastile este legată de insistenţa IPS Daniel de a se începe, totuşi, lucrările la catedrala mântuirii. Luând în considerare ultimele crime, producţie naţională, mântuirea trebuie urgentată şi băgată pe ochii poporului, cum altfel dacă nu sub forma unui mastodont menit să exagereze şi mai mult impresia de vastă credincioşie a românilor. Desigur, construcţia se va ridica pe teren public.

B. Traian Băsescu se plimbă prin ţară cu pupitrul Administraţiei prezidenţiale, poziţie din care pretinde că organizează nevinovate conferinţe de presă despre starea naţiunii şi utilitatea trecerii la votul uninominal. Toate bune, pân-aci, dacă nu ar fi un pic ridicole. Preşedintele nu-şi va asuma previzibilul eşec al referendumului (prin neprezentare), cum anunţase că va proceda dacă suspendarea lui ar fi fost validată de popor, în urmă cu 5 luni. A identificat deja responsabilii: Guvernul şi TVR, pentru că nu popularizează suficient. Aşa este, pentru indiferenţa românilor şi slaba lor civilizaţie politică mereu alţii au fost găsiţi ţapi ispăşitori, niciodată românii înşişi. Cum altfel ar fi câştigat alegerile, de 18 ani, toţi făţarnicii cu cefe groase, cum altfel s-ar vinde presa, dacă aceasta şi-ar propune într-adevăr să facă şi educaţie, nu numai valuri demagogice! Traian Băsescu simplifică cu naivitate prefăcută lucrurile, de parcă noi toţi am suge educaţie exclusiv de la o mână de persoane, iar mijloacele de informare ne-ar fi cu totul inaccesibile, ca să ne formăm o opinie clară chiar şi fără aportul TVR şi al Guvernului! Dacă am fi mai puţin paternalişti, am mai arăta cu degetul şi către noi înşine, nu am pune numai în cârca administraţiei de stat până şi gunoiul din sufragerie. Părerea mea este că în cazul în care referendumul va eşua, va fi în primul rând înfrângerea noastră, responsabilitatea omului de rând neimplicat şi neinteresat de trebile cetăţii.

C. Greva funcţionarilor publici şi a feroviarilor din Franţa. Cu obişnuita contribuţie a studenţilor marxişti. Ce m-a enervat: câteva mii de oameni, hrăniţi de stat, care luptă pentru păstrarea unor privilegii împovărătoare fiscal pentru cei din domeniul privat. O contradicţie mare cât ţara în care ea se petrece: o castă stângistă prin excelenţă se revoltă pentru păstrarea privilegiilor! Parcă la 1789 fusese taman pe dos... Nu înţeleg, unde este solidaritatea, clamată pe toate drumurile de cei roşii? Cred, de aceea, cu înzecită putere în justeţea luptei celor de dreapta pentru a spulbera, la rându-le, avantajele comode, parazitare ale clienţilor stângii. Studenţii francezi (ar trebui să treacă mai des prin România, să înveţe cum e să fii pe cont propriu, să nu fii protejat de nici un contrat première embauche) au blocat jumătate din universităţi pentru a protesta, fiţi tari, împotriva autonomiei universitare! La noi, războiul PENTRU autonomie se duce de aproape douăzeci de ani, ei, din buricul Occidentului, cer vehement păstrarea intervenţionismului statal! Scuzaţi-mi multele semne de exclamare, dar ele nici pe departe nu exprimă reala-mi respingere, să nu zic scârbă. Nu am stat cu mâna întinsă la Guvern să-mi achite şcoala, m-am descurcat cum am putut, fără a face parte din oligarhia noilor ciocoi.

Trebuie să fie cumplit să conduci o ţară ca Franţa, cu un aparat de stat supradimensionat, invidiat până şi de orânduirile comuniste care mai supravieţuiesc prin lume. Trebuie să fie foarte greu, către imposibil, să investeşti bani într-o afacere privată în Hexagon, unde te belesc cu cereri ce frizează absurdul sindicatele. Empatizez cu N. Sarkozy, care chiar demonstrează că nu este un liberal de conjunctură, ca Tăriceanu şi ceilalţi penelişti (nu le zic liberali, din respect pentru acest apelativ), şi îşi riscă popularitatea, aplicând cuvânt cu cuvânt programul de reforme radicale cu care a câştigat alegerile. Franţa a ajuns la vremea în care clasa mijlocie şi cea bogată, din cauza exasperării şi a poverilor fiscale impuse pentru a întreţine categoriile fără iniţiativă, sunt pe cale să pornească o revoluţie ele însele. Contra naturii! Ce mă bucură: 70% din populaţie se opune grevelor actuale, considerându-le nejustificate. Aceea este Franţa sănătoasă!

O dragoste mare pentru mine, această neconformă France!

D. PNL a pornit la drumul pentru Parlamentul European cu afişe care pun în vedere ceva de genul: Noi v-am dat pensii mărite! Un asemenea motiv de laudă şi propagandă la un partid, cică, de dreapta nu mai necesită comentarii din partea mea.