Nu, încă nu pot să văd/ascult Unplugged la MTV cu Nirvana fără să simt că mă înec cu orice vă imaginaţi că rezultă din amalgamul: regret, plăcere de a vibra laolaltă cu armoniile grunge, lacrimi şi ciudă. Anul viitor Kurt ar fi împlinit 40 de ani. Dar existenţa lui parcă a fost acţionată de un resort de ceas ieftin, de unică folosinţă. Aceste ceasuri au o precizie de speriat când e să se oprească. Este momentul lor de glorie. Cobain nu a suferit tragedia star-ului neînţeles, ci a omului simplu, în permanenţă scuipat din lume. Bronşitele lui cronice timpurii, durerile stomacale, inexplicabile medical (dar analizabile psihologic), care îl determinau să se chircească în cele mai neaşteptate şi penibile clipe, desenele lui cu fetuşi inerţi, la cursurile de artă, trădau o clară nostalgie a scurtei şi paradisiacei vârste petrecute in utero. Un om născut fără voia lui. Ba chiar, împotriva voinţei lui. Un om care considera că nu are ce model să ofere, care nu căuta fani. Un chitarist căruia îi repugna adulaţia tâmpă a publicului.
Ascultând cu oarecare interes şi speranţă ce s-a produs în rock în ultimul deceniu, după Nirvana, nu rămân cu nici o sonoritate aparte în urechi. De 13 ani, aceeaşi neobosită întoarcere a mea, în ceasurile grele, la Nevermind. Poate că grunge-ul a fost ultima zvâcnire de forţă a rock-ului, înainte să treacă la lălăielile gotice, fără legendă, de astăzi, coborâte din fantasmele nopţilor albe polare.
Privirile lui înecate într-un soi de cruzime, în sarcasm, între melodii, ajutate, sigur, de albastrul metalic al ochilor. Fereala lui de a se uita în ochii audienţei când cânta sau vorbea.
I wish I was like you
Easily amused
Easily amused
Find my nest of salt
Everything is my fault
I'll take all the blame
7 comentarii:
uite, probabil comentariul meu o sa para deplasat, dar ma gandeam acu' ceva timp, cu umorul meu tampit uneori, ca o gluma buna ar fi daca cineva ar cere/cauta/descarca 'Nirvana'-best of.
Fără îndoială, pentru mine azi e ziua marilor surprize. Bun şi trist post.
Am încercat din răsputeri să nu fiu patetic, nu mi-a ieşit întru totul, era foarte greu să-mi fi ieşit.
Şi am vrut să fie scris despre Nirvana, de fapt, despre Kurt, fără prilej aniversar sau comemorativ.
Şi am produs acest post, în ton cu puck, după "descărcarea" (deşi nu e voie...) a video-ului Mtv Unplugged.
Priviţi-o pe fiică-sa. El e acolo!
Singura bucurie de care am avut parte cât timp am stat în chirie în Timişoara, acum un an, a fost să văd pentru prima dată concertul celor de la Nirvana, Unplugged in New York, pe VH1. Chiar dacă până atunci nu-l ascultasem decât pe casetă şi CD audio, totul mi se părea un deja vu, fusesem de nenumărate ori spectator...
Poate nu vă spun nimic nou, dar în caz că nu aţi descoperit o melodie ascunsă pe albumul Nevermind, vă rog să aveţi răbdare vreo 14 minute după ce se termină melodia Something in the way, ca apoi să vă bucuraţi de Endless Nameless.
hai acasă!
Stai să mă-ncalţ! :)
Mâine ajung negreşi.
Mi-aduc aminte de zile in care bantuiam prin casa in timp ce ascultam prima mea caseta cu Nirvana, alternandu-l cu sunetele metallice - "Orion". Si mie imi pare ca rockul e suspendat in timp acolo - Nirvana, Metallica din albumele de inceput. Am trecut la rockul cel mai dur tocmai dintr-o revolta fata de tot si toate. Ma resemnez cu Tiamat, Paradise lost de la inceputuri - Icon- si cate putin din altele. My dying bride mi-a lasat un gust amar la Sibiu - prea mult spectacol.
Trimiteți un comentariu