Populism

"Ce n'est pas avec des slogans populistes qu'on réussira à renouveler la confiance des citoyens dans l'Europe" - José Manuel Durao Barroso.

Le président de la Commission européenne s'est également insurgé contre ceux qui mettent en cause un "déficit démocratique" des institutions européennes. "Au sein de la Commission européenne, il y a plusieurs anciens Premiers ministres, et nous avons tous été élus par le Parlement européen. Il ne faut pas tomber dans la tentation populiste de considérer que la Commission européenne est l'expression de la bureaucratie et de la technocratie", a souligné l'ancien Premier ministre portugais.

Evoquant le rejet irlandais du Traité de Lisbonne, José Manuel Durao Barroso a réaffirmé qu' "il faut respecter la décision du peuple irlandais" mais "il faut également respecter la volonté des autres pays qui veulent ratifier le Traité de Lisbonne".

"Les gouvernements de ces pays ont non seulement le droit mais aussi le devoir de respecter la décision qu'ils ont prise", a-t-il insisté. "Je n'accepte pas, même pour une seconde, (d'envisager) qu'une ratification parlementaire ait moins de valeur qu'un référendum. Cette idée est au minimum anti-démocratique", a-t-il déclaré. (AFP)

http://tempsreel.nouvelobs.com/actualites/international/europe/20080622.OBS9545/barroso_denonce_les_slogans_populistes_de_certains_diri.html

Falsa excepţie irlandeză

Revin asupra defectului irlandez. Întăresc că irlandezii nu au avut habar ce au votat, atunci când au spus NU Tratatului consituţional (sau cum s-o mai fi numind). Ai naibii, dar le place să primească (fermierii lor) subvenţii grase de pe urma programului numit Politica Agricolă Comună a UE! Cum ar veni, protejaţi de UE, dar în afara ei. Şi nu este o atitudine cu pretenţii reformiste, ci de radicală respingere. Păi, ia să li se taie robinetul. Nu poţi fi şi beneficiar al generozităţii europene şi critic febril, eurosceptic, populist. Este pur şi simplu imoral, or, din câte ştim, irlandezii "ridică" morala şi ipocrizia catolică la rang de politică naţională. Cum se împacă una cu alta?

Actualul trend de "tigru" economic al Irlandei (bazat îndeosebi de taxele scăzute, aplicate investitorilor) oricum nu va dura veşnic, mai cu osebire dacă Dublinul continuă cu izolaţionismul ăsta băţos, de superputere insulară. Am mai scris-o: consolidarea UE, federalizarea Europei, unirea tuturor ţărilor europene, fiecare cum vrea să-i zică, trebuie să-şi urmeze cursul cu statele şi popoarele care îşi doresc acest lucru. Cu atât mai bine pentru ţările din Est, dacă mini-state ca Irlanda refuză intrarea în horă, pozând fals în excepţie. Stavilă râului financiar înspre sceptici, cale liberă pentru cei care cred în Europa unită.

***

LATER EDIT: M.S. Elisabeta a II-a a Marii Britanii a scris "Regina îl vrea" pe Tratatul de la Lisabona. Ceea ce înseamnă "promulgat". Exemplară atitudine. Acum, defectul irlandez arată şi mai jalnic, iar construcţia poate continua.

Prea mult deja (blestem)

Am avut până acum indignările mele, criticile mele, bazate ochiometric pe nemulţumiri născute la faţa locului. Am sugerat doar că suntem o ţară fără căpătâi. Dar acum o spun de-a dreptul: România este o ţară necondusă. De 20 de ani nu mai domneşte nici un fel de autoritate aici, nu se guvernează propriu-zis, se aplică doar nişte legi, minime reglementări, cât să nu ne chiar dăm unii altora în cap. Şi, în spatele acestei aparente acalmii, SE FURĂ: o viermuială disperată, tâlhărească, pe bugete, pe puţinele resurse rămase, pe păduri, pe terenuri.

Mercedes (Daimler) a ales - pentru investiţia sa "măsurată" în 2500 locuri de muncă - Kecskemet (Ungaria), la 80 de kilometri de Budapesta, în locul Timişoarei. Principalul motiv al pierderii candidaturii judeţului Timiş îl constituie infrastuctura defectuoasă. Nu au contat forţa de mână românească ieftină şi disponibilă, populaţia României, alte posibilităţi sau facilităţi, înaintea irezistibilei perspective de a exporta dintr-un loc aşezat foarte aproape de M5, o impecabila autostradă maghiară! Un dobitoc de la Gândul titrează că Ungurii ne-au furat Mercedes. Sub editorial, la comentariile forumiştilor, se găsesc destui IMBECILI (să mergeţi la naiba, idioţi naţionalişti, legionari, fătălăi ortodoxişti, cu ce mai aveţi a vă lăuda înaintea Ungariei!?) care scriu cu "uşurare": Bine că nu ne-au luat Ardealul. Ba mai bine da, ce să facem cu el, să-l irosim ca pe toate cele?

Noi, şi după atâta vreme încă mai credem că a fi naţionalist înseamnă (adică, e suficient) a cânta imnul ăsta rânced din adâncul pieptului, a înjura ungurii şi a fugări ţiganii. Nimeni nu se gândeşte cu ce fapte personale exemplare poate să-şi justifice naţionalismul. Nimănui nu i-ar trece prin cap că a fi capabil, responsabil şi eficient înseamnă mai mult decât a sta emoţionat sau indolent, pe budă, când se cântă imnul. Nu avem guvern, de 20 de ani! Nu-mi mai trebuie Bucureşti - Capitală! La ce bun, dacă tot nu are acolo nimeni un plan pentru ţară, imediat aplicabil? Să ne întoarcem la oraşele-stat, la regiuni, fiecare să-şi dezvolte zona cum se pricepe mai bine. Nu mai vreau să aştept pe alţii. Ne-au irosit viitorul; de 20 de ani, sistematic, mi se iroseşte viitorul. Totul se face cu mare întârziere: 13 km de autostradă predaţi de Bechtel în 2007!? Îi dispreţuiesc! Îi desfid! Am 33 de ani şi, până în prezent, din banii mei (spoliaţi din salariu cu regularitate, lună de lună) nu mi s-a facut în regiunea în care locuiesc nici un drum de nivel occidental. Cât mai aştept?

Să se înţeleagă: nu consider că refuzul Daimler de a investi aici este o irecuperabilă tragedie naţională şi că din această cauză ne vom duce pe râpă (oricum ne ducem, dar nu azi). Dar este un simptom, cel mai vizibil, cel mai greu ignorabil, al incompetenţei unui şir de administraţii româneşti de a domni cu folos asupra unui teritoriu care ar putea să-şi poarte singur de grijă - Vestul ţării. Pentru că Vestul are pentru asta oamenii necesari, pregătiţi, ambiţioşi. Molipsiţi de vecinătatea şi, deci, de mentalitatea Budapestei şi a Vienei.

În Ungaria, prima clasă de politicieni de după 1989, nu a fost obsedată numai de căpătuire şi de protejarea votanţilor (întru veşnia lor realegere), ci a pus ţara în şantier, brăzdând-o cu autostrăzi de la un cap la altul. Clasa aceea politică aproape că a dispărut, sacrificată de reformele radicale. Acum, ţara ungurească aproape că nu trebuie să mişte un deget pentru a lămuri un investitor "de talie" să se stabilească în pustă. Îi arată doar harta rutieră, de pe care se iţesc mândre nervurile autostrăzilor - în jur de 500 de kilometri. Luaţi exemplul, imbecili dâmboviţeni şi de aiurea: stat de 11 milioane de locuitori!

"Totuşi, unele lucruri mai funcţionează în România", mormăie corul paraplegicilor autosuficienţi. Ok, să aveţi parte de ele, aşa vă urez. Cu vârf şi îndesat, voi răbdători de profesie, adormiţi întru toleranţă bizantină, sugaci de la stat, ce staţi degeaba, indivizi inutili, ori "creativi" (că-s buyeri ca mine, PRişti, manageri ITişti, consultanţi sau bişniţari ordinari) ce cred că l-au prins pe Dumnezeu de picior dacă şi-au făcut vilă de lux în Băneasa, în mijlocul mocirlei de după fiecare ploaie.

Nu trăiţi, aşa cum deliraţi voi, în cea mai bună dintre lumile posibile, chiar dacă aveţi banul! Vă lipseşte ţara! Şi o conştiinţă.

Gemuetskranke

Mi-aş dori o vorbă cu Dumnezeu. Cei care vorbesc cu Dumnezeu îmi sunt acum atât de străini! Îi văd ieşind de prin biserici, unora chiar reuşindu-le smerenia, alţii doar gătiţi ca de duminică. Eu mă grăbesc. Întotdeauna mă aflu în trecere. Grija mea duminicală e să mănânc bine şi la timp.

Motiv de spasme

"Nu pot în aceste condiţii să nu-mi pun întrebarea: cum de se lasă românii prostiţi periodic atât de uşor de tupeismul şi demagogia fără limite, de teatrul gros pe care-l joacă aceşti disidenţi nechezol? Răspunsul cred că este: vor să se lase prostiţi. Ani de zile, imensa majoritate a poporului român a vieţuit în complicitate laşă cu sistemul ceauşist. Foarte puţinii opozanţi autentici au fost şi au rămas nişte „ciudaţi“, nişte „nebuni“. România, spre deosebire de alte state roşii din Est, a intrat în anii ’90 fără să-şi fi consumat falsele soluţii reformatoare în cadrul unui sistem imposibil de reformat. Anii ’80 au devenit un alt „obsedant deceniu“ care ne bântuie şi acum. Votarea entuziastă de ani buni încoace a tot felul de „independenţi“, a disidenţilor care nechează scoţând foc pe nări, este o compensaţie morală autoacordată, forma maximă, jalnică şi târzie de „curaj“ a poporului român postcomunist."

CRISTIAN TUDOR POPESCU - Disidenţii nechezol

Cutremurător, dar ce păcat că doar noi şi alţi puţini cititori de ziare rămaşi sesizăm asta. Cei care ar trebui să citească asemenea scrieri tulburătoare îşi văd liniştiţi de "curajul" lor post-festum, de plăcerea lor de "a se lăsa prostiţi" şi de a vota mereu împotriva binelui general.

Râsul prostului

M-am uitat cu gura paranteză şi cu ochi urâţi la bucuria idioată a irlandezilor la aflarea rezultatului referendumului de aprobare/respingere a Constituţiei europene. O bucurie brutală, pe alocuri, oamenii urmăreau exit poll-urile prin baruri, cu berea sau tăria în faţă şi cu sufletul, alcoolizat, la gură.

Zici că l-au luat pe Dumnezeu de picior când s-a aflat că Tratatul european fusese respins cu 52% din voturi. De la Wilhelm de Orania încoace nu mai văzuşi aşa bucurie în ţara lui Verde împărat, tigrul economic din coasta UK. Cei care au făcut campanie pentru respingere au vânturat doar prostii, acuzând UE de intenţii nescrise în Constituţia simplificată. Că îi vor obliga să legalizeze avortul, de pildă...

Ştiţi ce, dacă până la 1 ianuarie 2009, Irlanda nu ratifică Tratatul rămâne în afara UE. So what!? Văd că obsesia separatismului şi a enclavizării "uneşte" Europa mai ceva ca ideile generoase ale părinţilor ei. Afară cu Irlanda, bine ai venit, Polonia!

O lume pentru Julius

"Nu avea altă soluţie decât să se întoarcă în fiecare zi trecând peste terenuri virane şi maidane. Era singurul mod de a evita moartea bunicuţei şi fără ea ar fi rămas singur pe lume. În schimb, dacă eşti un copil bun şi ajungi mereu la timp acasă, bunica o să poată trăi liniştită până ce-o să te faci mare, căpitan de aviaţie sau comandant de fregată şi-o să te însori şi-o să mă iei să stau la tine şi nevasta ta o să fie o fată foarte bună şi-o să ajung să-mi văd primul strănepot înainte de a închide ochii împăcată".

Alfredo Bryce ECHENIQUE -

O lume pentru Julius

Polirom, 2006
Trad. Andrei Ionescu

Spaima de România

După fiecare ieşire, fie şi într-o ţară din fostul lagăr sovietic - Slovacia, revin tot mai împuţinat în România. Tot mai puţin convins că fac bine întorcându-mă. Amintirile din pruncie, deşteaptă-teromâne, bloguri, terase, şcoli, prieteni sunt tot mai slabe argumente pentru a reveni aici cu oareşice bucurie în suflet. Mă pun în maşină inert, cu ochi mari, privind neputincios în urmă, fotografiind cu înverşunare tot ce se poate, toate amănuntele care alcătuiesc străinătatea - singura mea patrie. Nu cred că am fost vreodată român cu adevărat, aşa cum nu mă simt a fi nici altă naţie. Ştiu doar că nu am aparţinut nicicând trupesc-sufleteşte acestui peisaj. Acestui "stil" mizerabil-improvizat de a trăi. Pe care, drept e, l-am învăţat în timp, l-am asimilat şi care tinde să mă corupă, să mă conţină şi pe mine, încet-încet.

Nedragă domnule Sever Voinescu

Dilematici cu limbi maronii. Sever Voinescu, unul dintre dânşii. Dânsa îi spunem şi vacii, în Moldova. Casa Regală îl omite de pe lista cu invitaţi pe însăşi izvorul lor de gustoasă pastă maronie: preşedintele vremelnic al ţării. Voinescu, veşnic aspirant la dregătorii diplomatice, sare primul la cap, ca să fie remarcat decinetrebuie pentru următoarele calificări în finalele pe ambasade. El, mărturiseşte, a fost "monarhist convins", dar numai până când Regele i-a înmânat un premiu lui Adrian Năstase. După aceea, i-a trecut brusc iubirea faţă de Casa Regală, din surplus de simţ civic sau din vreun val de roşeaţă morală, de zici că monarhismul ăsta e aşa, un fel de guturai, vine şi trece, depinde ce pravuri iei de la apotecă. Ce să mai vorbim atunci despre "insolenţa" familiei regale de a nu-l invita pe Băsescu la party. Preşedintele în funcţie! Duşmanul celor 300 şi un pic. Spaima şampaniilor, prietenul străzii, întâiul cumpărător naţional, cel mai priceput împingător de cărucior din toate supermarketurile patriei, ţiganco împuţită! Asta da, l-a încremenit vesel pe Voinescu în hotârârea lui de a se republicăni.

E de reţinut, nedragă Severe Voinescule, o anume diferenţă între numitul Băsescu Traian şi M.S. Regele Mihai I, şi anume: primul, numitul, nu există. Simplu de tot.

Nunta de diamant...

Până la urmă, EVZ (se anunţase acolo data de 10 Mai...) m-a indus în eroare. Nunta regală de diamant a avut loc ieri, dar...se va întinde pe încă două zile. Îmi cer scuze, nu am surse directe.

Dar nu despre asta voia să notez una-alta. Ci despre dorinţa-mi neîmplinită de a-l fi văzut pe Ion Iliescu (invitat şi participant!) fugărit prin curtea Palatului de un buchet de dobermani bătrâni. Sau, dacă aş fi fost în locul M.S. Regelui Mihai I, m-aş fi suit în jeep-ul personal, fabricaţie 1944, şi l-aş fi vânat eu însumi printre copaci, după ce i-aş fi dat un uşor avans.

Regele Mihai şi regina Ana fac „nuntă de diamant“ cu invitaţi din 14 familii regale - VIDEO

La teatru

Am avut aşa:
o clădire luminată cît să-ţi vină să o mîngîi
o stea clipocind
un woody harrelson
mă miram în gîndul meu cum legumizarea şi boala spiritului stîrnesc hohote de apărare. Ca şi cum te-ai uita în oglinda întoarsă. Dar să nu ne luăm prea în serios.
o piesă bună, fără stridenţe (Alegerea lui Alexandru Sutto - cu ş, cu s, cu ţ, nu o să ştim, probabil cu toate).
dar poate că o fi avut ea stridenţe, însă aerul de vară şi un fluture aiurit...oameni frumoşi care stau ziua în vizuinile lor sau camuflaţi
şi o stranie detaşare
toate cele patru cărţi pe care le-am început încep ridicol
cred că nu-i bine.

O carte-album

De reţinut apariţia în toamna lui 2007 a albumului/cărţii Marie of Romania, Images of a Queen (Maria de România, Imaginile unei Regine), de Diana Mandache, editat în limba engleză de Rosvall Royal Books, din Suedia. Nu poţi să nu te îndrăgosteşti de chipul Principesei Ileana, atotprezentă în pozele de familie. O frumuseţe vie, năstruşnică, de copil regal.

L-am răsfoit pe îndelete, abia trăgându-mi suflarea, să nu-mi scape ceva, în Cărtureştii bucureşteni. Ce bani aş da să-l am acasă! Şi asta nu mai e o aluzie pentru prieteni.

Nunta Regală de diamant

Mi-aş fi dorit, visez, de fapt, în fiecare zi, ca Regele Mihai I să fi împlinit acum doar 50 de ani, să fie în plină formă (cum e şi la vârsta pe care o are) şi să fie garantul tradiţiei, al demnităţii şi suveranităţii ţării noastre din poziţia care i se cuvenea, de jure, în 1990: cea de monarh al României libere.

Să nu fi trăit, forţaţi de "voinţa" actuală a electoratului de tip "om nou", într-o orânduire republicană, populată îndeosebi cu golani, mitici şi mitocani, aleşi democratic de golanii, miticii şi mitocanii din popor. Traian Băsescu, Crin Antonescu, Hrebenciuc, Iliescu, Boureanu, Văcăroiu (ah, sonore şi "elegante" nume mioritice!) să fi fost nevoiţi să îmbrace haina strâmtă şi nepotrivită pentru caracterul lor a protocolului de la Curte şi să se mulţumească ocupând "demnităţi" de executanţi, adică din acelea ce implică bătut pe burtă una bucată popor, sfaturi de taină în cârciumi, lecturi din Marx şi visuri staliniste, intrigi de balcanici neisprăviţi: elementul lor naturel, adică.

Imaginile cu Regele şi Regina întorcându-se pentru totdeauna la Peleş nu mi-au produs nici cea mai mică bucurie. Dimpotrivă, deznădejde, senzaţie de iremediabil. "Reparaţia" nu mai e posibilă, deşi retrocedarea aşa a fost denumită. Familia regală redusă la statutul tembel de "simbol" (nu prin voinţa Majestăţilor Lor!), muzeificarea sa cu zile, sunt gesturi definitive, de înmormântare a ideii monarhice în România. Generaţia i-pod nu va putea fi convinsă să voteze DA la un eventual referendum pro/contra monarhie. Ce spun eu, nici nu va putea fi scoasă de pe messenger pentru atâta lucru.

Din câte am înţeles, la 10 Mai 2009, cuplul regal îşi va aniversa nunta de diamant, 60 de ani de la căsătorie - aşa menţionează EVZ (nu s-a verificat). Ce pot face, să mă bucur că se aştern anii peste uitarea şi nerecunoştinţa noastră? Să merg şi eu acolo, la Pelişor, gură-cască, pentru a vedea cum imposibilul este ridicat la rang de certitudine?

De ce-uri la capătul răbdării

Adică, de ce ne-am tot screme să asigurăm climat democratic unor, cum să le zic, enclave cum ar fi Vrancea (dar asta e numai una, din cele multe), care sunt obişnuite să sugă de la un tată unic?! Oamenii aceia, maturi, cu drept de vot, taţi, mame şi prunci de familie, nu au treabă cu "climatul", măi brother. Ei sunt prea obişnuiţi, se pare (că nici nu mai am putere să mă abţin), cu traiul în devălmăşie sub biciul vechilului. Se folosesc, pe nedrept, de uneltele democraţiei, laolaltă cu cetăţenii responsabili, ca să-şi aleagă doar conducători care-i despoaie, îi devalizează.

Poate să tot lupte până crapă pe altarul patriei preşedintele tuturor românilor sau alţii bine intenţionaţi cu balaurul corupţiei (sau, cum e clişeul: hidră?), dacă românii din enclave nu şi nu.