Să fiu altundeva. Un altundeva ce de pe-acum respiră înfiorat așteptata mea sosire. Iau stiloul în mână și aștern netulburat cuvinte. Soarele răsare, alunecă pe cer și apune. Nimic deosebit. Mi se face foame, mănânc, închid ochii, ascult (fără a avea nevoie să le văd) păsările. Sunt conștient că există un afară.
Scriu până mă scriu. Până când simt că, realmente, am ajuns la mine și-am să încep, în sfârșit, să scriu din mine. Ăsta ar trebui să-mi fie scopul. Unicul, al mâzgăliturii ăsteia. Să mă pătez cu cerneală, s-o absorb prin piele până voi musti de cerneală. Să „erodez” literele inscripționate pe tastatură cu nervozitatea umedă & iscoditoare a degetelor mele.
Spațiul îngust al neliniștii, unde-și face culcuș străin bucuria. Bucuria doarme iepurește la sânul neliniștii mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu