sâmbătă, 5 martie 2011

à l'oreille droite, j'entends sans cesse des bourdonements

Îmi vâjâie urechile, aud murmure surde - bourdonements, îi determin pe cei cu care discut să redevină, la un moment dat, serioși în exces, să abordeze subiecte capitale, să-și mutileze mintea scormonind după sentințe, eu emit tot timpul sentințe, mă pronunț cu mânie în legătură cu temele care mă ard. Luna e-nconjurată de un cearcăn de gheață. Îmi vâjâie mai ales urechea dreaptă. Probabil că pe aceasta am solicitat-o mai mult când mi-am suflat ultima oară nasul, acum jumătate de oră, în bucătărie. Înainte de a mânca jumări de porc cu salată de varză acră și zacuscă.

La ora unu noaptea, sună S. din Italia. Vocea mea se aude cu ecou. Contactul alienant cu Occidentul, cu occidentalii. Vocile noastre se lovesc de ziduri, nu pătrund în conștiințele lor. Nu suntem nici prea săraci, nici destul de handicapați încât europenii să ne simpatizeze cu toate băierile dezlegate. Ăștia din urmă, handicapații & marginalii, au  mare trecere acolo. Îl înjur puțin, de antrenament, pe cel care sună, înainte de a mă hotărî dacă voi ridica receptorul. E, totuși, târziu. Dar îl și înțeleg. L-o fi lovit dorul de casă... Dorul nu ține seama de ceasuri. 

Sprijinindu-mă de lumina puțină a cearcănului de lună, mă descurc mai bine pe hol, spre telefon, în semiobscuritate. Nu mai e atât de compactă bezna. Ușile strâmbe ale casei pocnesc la fel de violent și când se deschid. N-am cum să nu-i tulbur pe cei gata adormiți. Știindu-ne unul pe altul acasă, dormim mai bine.

2 comentarii:

Hiacint spunea...

Cred că numai zgomotele altora, din alte case, ne irită. N-o să uit nopțile de stat cu ochii în tavan din cauza petrecerilor de deasupra sau de lîngă, zgomotelor bizare, care capătă proporții și-ți fac inima să stea în loc.

Îmi place cearcănul de lună :)

Rares spunea...

Aud si-n stanga.