Căzu luna de pe cer, cu ușurința unei stele; cu o prea mare ușurință. Dispăru de pe cer și credeam că o să-mi cadă drept în creștet. Am avut dintotdeauna spaima asta, mai cu seamă la răsărit, că luna va sfârși o dată și-o dată prin a se desprinde de pe cer, covârșită sub burta aia a ei palidă, brăzdată de craterele acneei din tinerețe, și-o să ne cadă pe pământ. O frică străină de mine, moștenită, aciuată aici, înăuntrul meu, de prin preistorie (a se studia legăturile tainice dintre preistoria omului și isterie; de pildă, eu - freudian amator - cred că însăși absența unei legături, ruptura totală, între preistorie și actualitate e moașa isteriei noastre de toate zilele; cineva îmi va atrage atenția că-n prezent nu mai există isterie, ci numai depresie).
***
Se trezi și se spălă ca înainte de-a face dragoste: precaut, cu tandrețe. Se cerea sărbătorită printr-un ritual coresponzător această înșelătoare încălzire a vremii:
Ce-mi doresc numaidecât, își murmură, e să mă culc cu zăpada și să-i fac un copil din flori. Știi cum e atunci când ai da orice numai să vină cât mai repede primăvara - s-ar putea naște copilul din florile altui anotimp? să violentez sexual zăpada și s-o topesc nerăbădător sub mine, până la sol, să facem sex ca și cum aș trage-o în țeapă, nici o implicare emoțională din parte-mi, doar exercitarea corectă a rolului copulator masculin. Masculul care fertilizează, penetrând uneori fără permisiune (iar în lumea oamenilor, fără scop); n-ai cum să-i scapi.
***
Ca o expresie a determinării cu care tot românul abordează mizeria, vecina de peste drum ieși la stradă înarmată până-n dinți cu mătura, având aerul că prin gestul său urmează să dea o lecție zdravănă noroiului, înlăturându-l pentru totdeauna. Gest destul de ieftin, ba chiar gratuit, câtă vreme nu-i imitat și de vecinii din dreapta, și de cei din stânga casei sale, și, dacă cumpănim mai bine, de fapt - de vecinii ei din toată țara.
Un câine maroniu cu picioare scurte se încumeta să arate că e gata să treacă ulița fără teama că s-ar putea uda pe burtă. Tocmai aici, preț de câteva case, drumul e mai așezat, face o curbă în jos și bălțile se simt mai în largul lor ca niciunde. Iată una - întinsă, vizitată frecvent de neamul gâștelor în perioada vacanțelor estivale, chiar în stânga ferestrei mele. Uite încă una, ceva mai la vale, în dreptul podețului nostru.
Filme ca-n viață, viața omului nou, creația izbutită a Capitalului: undeva în America, e 6.30 dimineața, ea tocmai s-a urcat peste el, ca să-l consoleze lubric pentru coșmarul din care el ieșise urlând, scăldat în sudori sleite, se instală cum crezu că-i mai bine, cearșaful - pudic și corect înfășurat în jurul coapselor (mais quand même), și-o potrivi frugal, cu mâna, apucă să se miște de două-trei ori, când el își dădu subit seama că trebuie s-o șteargă la job, sărind precipitat din pat și, vai!, din ea, ca să se îmbrace în grabă.
3 comentarii:
E 6.30. N-am cum să scap.
Și atunci? Zăpada a rămas netopită pentru că cineva s-a grăbit la job?
Și da, în prezent nu mai există isterie, ci istorie. Era un banc cu Radio Erevan despre asta.
Raționament corect, Pin.
E curios de urmărit cum un text încropit din fragmente luate din diverse caiete primește un grai numai al lui, mai că i-aș zice unitar. Dar nu-i zic. :)
Trimiteți un comentariu