vineri, 4 martie 2011

Fâșia Groaza

”Nu știu de ce mă leg mereu de nimicuri, e ca și când aș fugi spre culise tocmai când trebuie să-mi rostesc monologul central al piesei.” (I.D. Sîrbu - nu știu cum s-a spart oglinda)

Mă așteptam, copilărește, ca ateii să fie niște oameni împăcați cu sine și cu lumea, odată „rezolvată” (sau expediată) problema divinității. Dar nu, ei militează, cei mai mulți militează, se iau la o harță hilară cu Dumnezeul în care - susțin ei, cu o doză neașteptată, dar grăitoare, de furie (pentru niște inși care se revendică de la Rațiune) - că-s departe de a crede; își râd prea zgmotos de cei religioși: îi etichetează pripit - înapoiați, primitivi, obscurantiști. Nu știu de unde atâta mânie! Ce-i cu starea asta de grevă permanentă, de încordare protestatară, dacă totul le e așa de limpede - Cerul le e pustiu! 

Abrupt o spun, cred că înverșunarea anti-transcedentală a ateilor probează imposibilitatea existenței omului 100% necredincios. Întâlnesc inclusiv la Cesare Pavese (Meseria de a trăi) tipul ăsta de „necredință”. Dumnezeul său e mort sau, mai grav, n-a „trăit” niciodată, dacă e să-i credem spuselor. Însă, după ce afirmă asta, se lansează în diatribe la adresa „agresivității” divine, a nepăsării cu care divinitatea își tratează, pasămite, Creația - omul. Pavese are, așadar, nevoie de un Interlocutor. Până și ateilor le trebuie un Dumnezeu imaginar, care să le dea un sens apostaziei. Altfel, ce plictiseală. Sau ce nebunie!

15 comentarii:

Claudiu spunea...

Dacă creștinii sunt gălăgioși și încearcă să recruteze cât mai mulți adepți, de ce nu ar încerca și ateii același lucru, în numele rațiunii? Mie mi se pare normal să se militeze împotriva religiei în școli, de exemplu. Mi se pare normal să se militeze pentru păstrarea darwinismului în materia claselor gimnaziale și liceale. Să tăcem cu toții și să ne întoarcem spre Evul Mediu?

Nu sunt de acord cu "Până și ateilor le trebuie un Dumnezeu imaginar, care să le dea un sens apostaziei. Altfel, ce plictiseală." Natura e mult mai interesantă decât paginile unei cărți scrie acum mai puțin de 2000 de ani.

Cristian SÎRB spunea...

Pentru că presupuneam că odată convinși că nu există Dumnezeu, își pot vedea de-ale lor, nu să se comporte exact ca aceia (credincioșii) pe care îi iau în râs.

Oricum, să reținem că ortodoxia nu se înghesuie la prozelitism agresiv, deci mai sunt și religii care știu să respecte intimitatea și convingerile personale.

Eu speram ca, știind cum se manifestă unele religii, ateismul să rămână o opțiune personală, intimă, nu una gălăgioasă, nu o nouă ideologie, ca să rezum textul meu de pe blog.

Și încă ceva ce ți-a scăpat: nu m-aș fi pus să scriu dacă, în fapt, nu m-ar fi deranjat la atei nu atât respingerea unui Dumnezeu cât foaaarte frecventele referiri la o divinitate care, în certitudinile lor nestrămutate, nu există.

Asta arată niște probleme adânci, de conștiință, încă nerezolvate, pe care ei încearcă să le acopere prin gălăgie.

Claudiu spunea...

Mi-e greu să iau în serios pe cineva care crede cu tărie că există icoane care plâng, că luminile de Ierusalim se aprind din neant de Paști sau că există undeva sus un bătrân cu barbă care ne contabilizează tuturor toate acțiunile și gândurile.

Eu cred că trebuie făcut puțin scandal, pentru a nu se ajunge la situația descrisă în primul meu comentariu.

Și, ca să-l citez aproximativ pe Dawkins, ateii sunt priviți astăzi cam cum erau priviți homosexualii acum 50 de ani: nu prea ai șanse în politică sau la o funcție publică dacă te declari ateu. Asta ți se pare normal? Nu toți ateii sunt criminali, lipsiți de scrupule sau principii morale.

Bogdan spunea...

Cred că religia şi ateismul trebuie să devină şi să rămână pentru totdeauna experienţe intime, personale, prin care fiecare să îşi caute sensurile existenţei care par a-i fi mai pe plac.
Sunt împotriva oricăror manifestări cu iz de prozelitism în oricare sens.
În fond, şi religia şi ateismul sunt tipuri de credinţe.
Ce bine cred că zice Cristian este faptul că în condiţiile societale curente, o masă tot mai mare de oameni va fi afectată de această dezbatere. Totuşi, cred că acei care se manifestă zgomotos sunt minoritari.
Oricum, toate discuţiile astea sunt bullshituri când te afli la baza piramidei lui Maslow şi îţi este foame :)

Cristian SÎRB spunea...

Ce zice Claudiu se petrece doar în România, dintre țările europene (poate și-n Polonia). În rest, autodeclarații atei sunt cei mai vizibili, nu-s deloc ostracizați, din contră, o duc foarte bine. Cu cît ești mai gay și mai anti sau eco ești mai bun.

Însă credința e departe de a fi „icoane care plâng”, nu știu ce lumini... Asta e o viziune super-superficială. Prin urmare, nu continui discuția.

Bogdan, deci textul meu e bullshit? Un bullshit bun, măcar? Cu aspectul intim al credinței (sau necredinței) sunt total de acord! Nu suport excesele de nici o parte. Dar mai cu seamă din partea materialismului (marxist sau liberal, nu contează).

Cristian SÎRB spunea...

Vai, și ca să-mi mai rezum o dată ideea de bază a acestei postări: e demn de râs în hohote să ai în față un ateu din ăsta înfipt rățoindu-se sau vorbind de rău, calomniind, un Dumnezeu în care nu crede.

E ridicol, chiar nu vedeți poza asta de prost gust?! Cu ce e el diferit, în sens bun, față de un om care crede?

Întrebarea e de unde și de ce discuția asta vituperantă cu un Dumnezeu care nu există? Zic: vezi-ți de tehnica și bunurile tale materiale, de progresul care și așa îți ține loc de religie. Dumnezeu e istorie, nu? (desigur, mă adresez unui ins imaginar, nu vouă...) :)

Bogdan spunea...

@Cristian
Nu vroiam sa zic ca textul tău este bullshit, ci toate textele noastre sunt bullshituri când suntem în situaţii în care trebuie să ne satisfacem nevoile de bază.
Şi da, este un bullshit bun! :)

Cristian SÎRB spunea...

:) m-am calmat.

Claudiu spunea...

Referitor la percepția atei-gay, nu se întâmplă din păcate doar în România, se întâmplă și prin SUA.

O fi o viziune "viziune super-superficială" cea prezentată de mine, dar este viziunea majorității credincioșilor și pe mine asta mă deranjează cel mai mult.

Mi-a scăpat în comentariile de mai sus "frecventele referiri la o divinitate care, în certitudinile lor nestrămutate". Diferența dintre credincioși și atei este că atei sunt cei sceptici. Nu ateii sunt cei care se agață cu disperare de certitudini hilare pentru a se simți mai bine, pentru a se simți protejați de o divinitate imaginară.

Mie mi-ar face plăcere să îți cunosc convingerile religioase (asta dacă nu consideri că sunt prea intime pentru a fi făcute publice), sunt sigur că nu se rezumă la icoane plângătoare, sunt convins că am putea discuta civilizat pe acest subiect, dar dacă te enervezi așa de repede, îmi piere cheful.

Cristian SÎRB spunea...

Noa, ce să faci? Nu-mi place să discut despre religie în public. Poate ne vedem. :)

Credința în divinitate nu e ferită deloc de îndoială. Atât mai spun.

Poate doar superstițiile-s certe (și mai accesibile minților înguste): trei pași înapoi, scara, pisica, cioburile aduc noroc. Prin extindere, prostia unora de a crede că dacă fac procesiune la moaște și le ating = o cură de smerenie și pioșenie care le ajunge șase luni. Doar știi că dezaprob gesturile astea spectaculoase, rețetele luate drept credință. Așa cum râd sarcastic și la conținutul cărților de dezvoltare personală, self-help, Carnegie, Covey etc.

Claudiu spunea...

Ah, vezi, știam eu că putem găsi un filon comun. Chiar mă pregăteam să spun că ne-am prea întins aici și discuția asta ar merge cel mai bine față în față. Rămân lucruri esențiale nespuse, cele spuse sunt înțeles greșit și de aici nervi și replici și mai aprinse ce nu-și au rostul.

Cristian SÎRB spunea...

Scuze pentru cele ce nu-si au locul. Ramane deschisa discutia.

A Reader spunea...

@Cristian Sirb:
Cunosc bine specia de care vorbesti, ateii militanti, m-am tot izbit de ei pe net si ma enerveaza si pe mine (desi eu am o fire mult mai putin iritabila ca a ta). Insa nu toti ateii sunt asa si o sa-ti dau un exemplu concret, o persoana pe care stiu ca o apreciezi: capricornk13. Probabil ca nici nu stiai ca e atee, pentru ca ea nu face caz de asta, nu baga nimanui convingerile ei pe gat.

@Claudiu: afaik singurii care "încearcă să recruteze cât mai mulți adepți" sunt Martorii lui Iehova, dar nici de ei nu poti sa zici ca sunt galagiosi, ci dimpotriva, foarte politicosi.

Altfel parerea mea actuala e ca cine crede probabil are nevoie de credinta iar cine nu crede probabil ca nu are nevoie de ea (cel putin deocamdata). Tu spui ca credinciosii "se agață cu disperare de certitudini hilare pentru a se simți mai bine, pentru a se simți protejați de o divinitate imaginară." dar atunci incearca sa privesti lucrurile asa: De ce sa smulgi unui batran carja din mana ? El se sprijina in ea. Daca tu nu ai nevoie de "carja" si te-ar incomoda, nu inseamna ca nici el nu are.

msr spunea...

Da. Si ateii au nevoie de un dumnezeu, IMAGINAR !

Cristian SÎRB spunea...

@A Reader

- cum nu se face, am să mă citez „Dar nu, ei militează, cei mai mulți militează, se iau la o harță hilară cu Dumnezeul”. E scris negru pe crem - cei mai mulți. Ergo: nu toți.

Există, însă, și alți atei care fac parte din clubul Celor puțini și cu decență. Să fii ateu și să predici ca un popă e ceva de râsul curcilor.

N-am adus-o pe capricornk13 în discuție, pentru că-i respect opiniile în această chestiune și n-am nevoie a stabili diferența netă, ca între clase sociale, între atei și credincioși. Nu fac asta în textul meu. Rog relectură. :)