sâmbătă, 12 martie 2011

Cu fufele la Parov

C.S. TM 2011
Peste 2500 de participanți la concertul dat de Parov Stelar în Timișoara, organizat cu pompă într-un loc impropriu, Centrul de afaceri - futurist pe din afară, dar (ca aproape orice lucru românesc) dotat cu numai șase toalete, „visate”, „visful” thinking, ca fiind îndestulătoare pentru așa buluc de oameni (eu n-aș fi recepționat clădirea, în locul proprietarului). Rezultatul: cozi imense, rușinoase - dacă ne gândim la fala și pretențiile disproporționate ale orașului! Cozi la ușurare: tineri și tinere, de-a valma, în aceleași toalete meschine.

C.S. TM 2011
Mi-era imposibil să cred că Parov band numără în jur de 3000 de fani în Timișoara și-n împrejurimi. Aș vrea cu bucurie să aflu că vestul țării s-a electrocutat peste noapte pe ritmuri de swing, de nu jazz, dar nu-i deloc așa roză situația. Ceea ce s-a și adeverit, din nefericire, la concert. Pe toată durata acestuia, am fost împins și călcat pe picioare de o armată de țoape, gătite ca de nuntă, ca de club (club românesc = tot ca la nuntă!) sau ca de agățat-pentru-sex, și care, mânate de mâncărimi misterioase, în loc să admire performerii de pe scenă, să danseze, să aplaude, să țipe extaziate (sau cum se „procedează” la astfel de evenimente) făceau ture bezmetice prin sală, uitându-se mereu direct „în zare”, cu priviri goale de regine de apartament, frumoase de ți se tăia respirația, dar și inconsistente, și necioplite, și ignorante pe măsura frumuseții lor. Proaste și fine. Stăteau  împlântate cu spatele la scenă, scrutau sala, oamenii, trăgeau cu sete din țigările lor subțiri și lungi, produceau mult fum înecăcios, nervos, mult fum... Fufele neliniștite, cu mintea deja setată pe orgasm, clubomaneliștii înțoliți în haine strâmte, pantofi italienești, inadecvate locului și momentului (de-ți venea să te întrebi când se va face darul mirilor), foarte curioși și ambițioși să bifeze, dispuși să îndure sonorități aspre, pentru care nu-s nici înzestrați, nici educați, căci i-am văzut mai nou până și la festivalurile techno băștinașe - iată 75% dintre „fanii” sud-vestici ai bandei lui Parov.

Și, ceva mai discret de data asta, poporul converse, înfulărații - simpatici, asortați, pastelați, în stilul studenților de la Arte. Snobi, dar suficient de free-spirited pentru a fi adevărații degustători.

C.S. TM 2011
Muzică bună, loc de dans - ioc (eu aș fi savurat mai profund genul ăsta într-un club specializat, cu maximum 200 de oameni în preajmă), o anumită doză de playback stânjenitor, sonorizare mediocră - volum tare & sunet neclar. Marcus Füreder, carismatic în rolul (care l-a și lansat) de DJ, aprinzându-și țigara ca un nefumător, cu gesturi largi, ostentative, bun de spectacol adică. Vocalistă nouă, a câta?, cu alură treizecistă, aspră la fizionomie, dar sexy la trup, bine mișcătoare, cu voce făcută pentru jazz, ce atenua considerabil din impresia de comercial dată de „negativ”. Îi iertăm maestrului Parov „populismul”, ușurătatea unor sunete, tocmai pentru că știe (simte) cum să propage cu succes, regândit și reambalat, swing-ul, așa cum era el în anii de glorie. Are talentul de a face suportabile unor timpane - de-a dreptul medio-crizate de tot soiul de gagaisme găunoase - trilurile limpezi de clarinet, de trompetă mută, de sax.

5 comentarii:

Hiacint spunea...

Ar trebui să brevetezi sensul lui medio-crizate, că bine mai exprimă realitatea. Păcat că nu te-ai putut bucura de muzică, așa cum a fost ea.

Cristian SÎRB spunea...

Eu știam că, la concerte, fanii stau lipiți de scenă sau măcar cu ochii lipiți de idolii lor. Însă, la noi, nevoia de foială în scop de paradă e mai puternică decât orice idolatrie.

Intenția mea e să arăt că degeaba au fost acolo 2500 de plătitori, când mai mult de jumătate s-au comportat ca niște nătărăi obsedați doar de propriile haine, de propria apariție (am văzut cel puțin două grupuri care-și făceau poze „intrând la concert”) - medio-crizații!!!

OK, Parov band și organizatorii au câștigat, plăcerea mea de a asculta o muzică bună a fost cea care a suferit un pic.

ancussa spunea...

În tinerețile mele Parov Stelar fusese invitat la The Note, club în care încap maxim 200 de persoane. Baiul era că nici aici nu prea aveai loc de dans. Dar sonorizarea era excelenta, din punctul acesta de vedere clubul a fost mereu aproape de perfecție. Nici nu mai știu dacă mai trăiește, la club mă refer.
Nu-mi dau seama cum organizatorii evenimentului și-au închipuit că pot îngrămădi mii de participanți la Centrul de Afaceri...mierda, complet nepotrivit. There's no room to swing!
Probabil acesta fiind primul eveniment mărișor al anului din TM au ieșit pt el toate ”umerașele ambulante” din hibernare, dar încă nu s-au dezghețat.

Cristian SÎRB spunea...

De la un prieten comun, cu nume de far, am aflat de curând că „timișorenii” (ghilimelele se impun) nu merg decât în număr rușinos de mic, de exemplu, la concertele date de formații românești foarte bune, ca URMA! Strâmbă din nas. Sunt prea... români, cică ar fi unul dintre motive.

În schimb, la orice sondaj pe eșantion minim, Timișoara ar ieși, în mod ipocrit, ca fiind burdușită cu rockeri, cu alternativi, cu jazzmaniaci... Yeah, right.

ancussa spunea...

Marea majoritate a timișorenilor sunt retro, merg doar la concertele artiștilor internaționali și la Șuie Paparude. Ieși afară pe uliță (nu uita să pui mițăra pe tine) și numără câte afișe cu ”retro party” sunt pe garduri. Vei găsi destule, pentru că Timișoara, pare-se, acolo a rămas. Nu că retro ar fi ceva rău, doamne feri, dar aici ”retro” înseamnă altceva, înseamnă poate ”am rămas încă reședință de pașalâc otoman”. Sunt și excepții, nu zic nu. Oameni dănțuitori, prietenoși, dacă ai răbdare să cauți câțiva ani.
Dar, vorba dumitale, să nu ne necăjim, este loc de mai rău. Bine că măcar se deranjează să apară prin cluburi și se deconectează de pe facebook&twitter juma de oră. :)