Se împlinește săptămîna de cînd stau rușinos de multe ore în pat. Acum cîteva luni aș fi visat la orele astea leneșe, întinse, enorme, în care să citesc toate cărțile și să văd toate filmele, să fac un plan de cucerire a lumii sau măcar o rachetă. Dar nu am făcut nimic, doar am dormit, cel puțin, nu-mi amintesc altceva în afară de somn. Nu-i mare diferență între mine și mîțele sinistre de mai sus. Se mai simte cineva așa?
---
sursa foto
3 comentarii:
eu is mîta a 2a de cand ma stiu..
Un jenesaisquoi îmi șoptește despre căderea ta la pat că a fost „cerută” cumva de nuștiucare nemulțumiri acumulate și împinse mereu, până la acest refuz, pentru mai târziu, în pre-in-subconștient.
Hm, îmi veni așa gândul că, poate, căderea în (și revenirea din) boală e, la răstimpuri, chiar... terapeutică. :)
q, tu nu ai parte de „mercenary druggists”, deci :)
Cristian, sunt de acord. Dacă noi nu vrem să ne oprim, ne oprește corpul la un moment dat.
Trimiteți un comentariu