miercuri, 9 februarie 2011

Cît timp?

Mă trezesc dimineața, citesc ziarele, de obicei, aflu cine a murit. Mă emoționez în funcție de chinuri sau de cine a fost persoana. Mă gîndesc la viața ei, dacă e vorba de o celebritate, aflu că a suferit în dragoste sau în amorul propriu sau că nu a avut nici un prieten. Sau foarte mulți. Nu contează. Mă gîndesc cum reușesc ceilalți să amîne gîndul că orice se termină. Cît va mai dura? - relația asta, jobul ăsta, viața mea. E un mister cum să nu te întrebi cît va dura această bucurie perfectă ca un diamant sau ca un val de șampanie. Sau poate durează, pentru fiecare, o veșnicie, mă gîndesc, pentru că ni se pare că o merităm, ne aparține și nimic nu ne-o va lua.

3 comentarii:

cristians. spunea...

Totul durează (poate mai puțin flamboaiant și vizibil), pentru că totul trece. De la o vreme, durata capătă altă consistență.

Postarea nr 1000!

Hiacint spunea...

Da :)

Helena DeMolinari spunea...

La drept vorbind, pe mine nu ma mai emotioneaza nici o moarte; mi se face greata cind vad pe forumuri cearsafuri intregi de R.I.P.uri in sus, R.I.P.uri in jos, uniforme, incolore, incolonate. Ultima oara cind m-a fulgerat moartea cuiva a fost cind s-a carat Zappa; am vrut sa ma imbat si n-am avut cu cine. Ultima oara cind mi-a venit sa vomit a fost cind am scapat de Paunescu.

Doi bufoni, s-ar putea spune. Dar ce prapastie ii desparte, nu?


La multi ani cu ocazia celei de-a una mia postari, etc.