”Mi-am dat seama că pisicile nu se gândesc la nimic. Au creierul gol. Nu sunt misterioase, cum crede lumea. Adevărul e că sunt izolate de propria prostie”. Vai, Zițo, ce opiniune tranchante despre bietele și nevătămătoarele anemale! Se vede treaba că Humanitas o fi trimes la tipar culegerea asta de nuvele când coana Denisa Comănescu, înfocată iubitoare de pisici, o fi fost plecată în vreun concediu de binemeritată hodină. (Carlos Fuentes - O companie neliniștitoare)
Iată un bărbat care învață cu adevărat să privească (meseria lui implicând păstrarea fluidității discursului narativ în procesul editării peliculelor cinematografice - dar pot reformula asta, pentru a-i da un înțeles mai puțin idiot) abia atunci când dă peste silueta noii sale vecine în rama ferestrei de vis-à-vis. Viața lui privată (ca și ocupația sa profesională) era definită de a privi. A potrivi din priviri. A trăi din privit! În timpul liber, mergea ades la teatru. (”Îndrăgostitul de teatru” din Fereastra lui C. Fuentes)
Pe măsură ce înaintăm în volum, nuvelele capătă și dânsele un plus de consistență. Se fac mai profunde, mai romanești. Zice că: ”Toate ferestrele conacului erau ca niște ochi desfrânați înfipți într-un cap cuprins de neliniște”. Sau: ”Cuvintele ei dezlânate, aproape ininteligibile, mi-au produs un soi de scârbă, ca și cum o parte uitată ori necunoscută din mine le-ar fi înțeles, dar nu și persoana mea actuală.” Casele-închisori; întâlnirile din fotografii - o părticică din universul lui Fuentes, autor care se declară conștient că: ”O carte perfectă ar fi ilizibilă. N-ar înțelege-o, pesemne, decât Dumnezeu.”
***
Adolf Eichmann - nazistul lăudăros. Birocratul desăvârșit, cu conștiința asomată de obsesia germanică a respectării procedurilor funcționărești, a legii în esență, oricât de criminal ar fi conținutul acesteia. În ochii cuiva care ar fi deschis, să zicem, televizorul în timpul unui interviu cu el, A.E. ar fi putut lesne să treacă drept un fel de experimentat și chiar bonom tour operator pentru evreii europeni. Eichmann susținea că împărtășește ”ideile generoase ale sionismului” și că visul lui era, de fapt, să înlesnească emigrarea tuturor cetățenilor germani de origine iudaică către un stat al lor. Citind până la capăt amănunțita dare de seamă a jurnalistei Hannah Arendt - Eichmann la Ierusalim. Raport asupra banalității răului realizăm înghețați și cu un anumit sentiment al neputinței că Obersturmbannführer-ul nu a înțeles nimic din propria-i condamnare la moarte.
”Das ist aber ein sehr unerfreuliches Buch” - părerea lui Eichmann despre Lolita lui Nabokov. O carte mai degrabă supărătoare...
21 de comentarii:
cu referire la Eichmann, vezi ultimul film al lui Haneke, cel premiat la Cannes anul trecut: "Das weisse Band - Eine deutsche Kindergeschichte"... e despre copilaria unora ca Eichmann, despre solul din care si-au alimentat acestia radacinile...
revenind la Arendt, aceasta subliniaza, si cred pe buna dreptate, o anumita incompatibilitate intre functionarul fascist Eichmann (si setul sau de responsabilitati in complicata ierarhie nazista de stat si de partid) si "mantia" pe care i-au bagat-o cam fortat acuzatorii sai...era mult prea mic Eichmann pentru rolul de calau al evreilor germani (Heydrich era mort demult, Himmler, si altii la fel), de aia si anvergura sa caricaturala...de liliput...
mult mai potrivit, delicat si inteligent ar fi fost fiul de tenor si compozitor Reinhard Heydrich, dar partizanii cehi ii facusera de petrecanie inca in 1942...
procesul lui Eichmann era, intr-un sens, similar proceselor pisicilor in Evul Mediu...
Văzut filmul, mulțam de trimitere. :)
Despre relatarea procesului lui AE am avut aceeași impresie, atât în timp ce citeam cât și după ce mi s-au mai alinat informațiile obținute din această frisonantă carte. Un Eichmann caricatural, aproape că fu apărat de o evreică sadea, și nu din pricina vreunui ”sindrom de pactizare cu călăul”... A se citi în carte de ce și cum.
Cum spuneam: o moarte care nu-s sigur că a servit altor scopuri decât celor politice (electorale), locale, israeliene firește. Sper că asta nu e suficient cât să fiu taxat de antisemit, taman eu, filoevreul...
N-am citit cartea dar din ce scrieţi voi Arendt mai că lasă un val de inocenţă peste faptele de o răutate "banală şi birocratică" ale lui Eichmann. Bunul simţ nu mă lasă să cred că numărul 3 în SS după Himmler şi Heydrich a fost doar un Schreibtischtäter.
Dar într-un fel nu mă miră prea tare, am rămas cu un gust amar după The Origins of Totalitarianism unde naţional-socialismul e prezentat în câteva capitole iar bolşevismul în cateva paragrafe.
/rs
Nu am citit cartea, dar am văzut într-o seară un documentar pe History despre Eichman şi nu mi s-a părut deloc victima birocraţiei. Omul ştia foarte bine ce face şi la proces chiar a declarat că nu are nicio remuşscare pentru faptul că are milioane de evrei pe conştiinţă. Nu a dat el drumul la gaz, dar ştia exact ce se întâmplă în lagărele de care era răspunzător.
La fel cum si Wernher von Braun stia foarte bine ca prizonieri sclavi lucreaza pentru el la Peenemünde, pana la epuizare. Am insa un mare respect pentru von Braun pentru cu totul alte merite, dar nu trebuie sa ne ascundem dupa fapte si sa ii victimizam pe nazisti. Episodul cu sclavii l-a urmarit pe von Braun toata viata si a fost mereu o piedica in avansarea lui ierarhica, ulterior, in SUA.
Stiau toti foarte bine ce se intampla si multora le facea chiar placere.
Mnoa, ok, eu refuz să mă întind la discuții până nu citiți voi cartea despre care vorbeam. Arendt e ultima persoană care să se erijeze în salvatoare de naziști.
Din cărți se vede, în general, mai bine ce a făcut unul ca Eichmann. Și chiar asta a făcut: a trimis evrei în lagăre de concentrare. Dar aveți ocazia să observați în ce condiții, DACĂ citiți cartea.
Tocmai faptul că Arendt a ”expediat” totalitarismul sovietic în câteva paragrafe spune despre ea suficiente, în sensul că nu văd de ce l-ar fi înălbit taman pe AE. Mă rog. Încă o dată: e vorba de un reportaj în volum, plin de detalii și NU de speculații. Nu se compară cu o ”dramatizare” gen Discovery sau History Channel. Please, read it!
PS: nazismul, exterminările (Holocaustul included) au fost susținute și făcute posibile TOCMAI mulțumită aportului zelos al unor și mai anonimi Schreibtischtäter-i, sau, în orice caz, mai puțin cunoscuți decât AE.
Nu ideea că AE ar fi murit nevinovat se desprinde din carte, ci aceea că NU a fost un criminal vânăt de furie, care a comis ce a comis sub imperiul urii, al psihozei, ci în virtutea obsesiei de a respecta ad litteram legile absurde ale Reich-ului, ca un neamț onest ce fusese...
Ca să schimb macazul puțin: rușii (de ce) nu au criminali de război? Ei doar au eliberat, pesemne... Iar violurile comise de eliberatori nu-s crime, ci „o acțiune concertată, umanitară, în vederea asigurării sporului demografic european”.
Nimeni nu se agită ca să acuze rușii de crime de război. E la modă (și absolut normal) să fi antihitlerist, dar de antistaliniști nu am auzit.
Da, asta banuiam si eu...
exista un risc (sau poate deja e o realitate curenta) ca "banalitatea raului" (schema asta pshilogico-politico-filosofica prin care mintea umana invata sa accepte nedreptatea si chiar s-o indreptateasca ajungand sa comita crime abdominabile)sa fie singularizata si insularizata exclusiv in cadrul experientei Holocaustului. as vrea sa cred ca conceptul banalizarii raului poate si trebuie universalizat, scos din teritoriul Shoah si lasat sa pasca pe alte teritorii virane... cum e cel al economiei bunaoara, sau al managementului.
nu e oare un caz de banalizare a iresponsabila a fiintei umane pledoaria pentru "optimizare", eficientizare a cheltuielilor, reducerea unitatilor in anumite firme, responsabilizarea individuala pentru esecuri economice structurale (gen doar saracii sunt vinovati ca sunt saraci deci suferinta lor e legitima), apoi retoricile razboinice care transforma existenta umana, nici mai mult nici mai putin intr-un razboi al carui nume e competitivitatea, iar comunitatea sociala intr-o echipa de fotbal in care cei apti joaca in primul 11 iar restul nu sunt necesari si sunt balast, guri de hranit etc...
o cartulie incantatoare - http://www.amazon.fr/Souffrance-en-France-Christophe-Dejours/dp/2020399156 . tipul face exact asta: aplica schema banalitatii raului asupra discursurilor economice si de management in Franta...sa recunosc ca o face excelent.
politici de austeritate, stransul curelei (de obicei sarmanii, ca statul isi protejeaza armata de facatori de nimic), jertfe necesare, par, in unele contexte nu chiar atat de departe de "unitatile" si "marfurile" d-lui Eichmann...
Eh, eu nu văd nimic rău în orientarea către eficiență. Ar fi contra naturii, aberant, să ne orientăm către pierderi. La fel și-n cazul competiției. Înainte ca ea să devină o teorie bună de brodat cărți de profil pe marginea ei, competiția a fost un dat natural. Nevoia de întrecere, de autodepășire. În felul acesta, unii căștigă, alții rămân în urmă. O să mă repet, dar e... firesc. Nu mi se pare nedrept. Nedrept ar fi să pretindem toți ca individul căștigător să împartă musai tortul cu noi. Nu înțeleg de ce mereu nedreptatea e placenta în care le place loserilor să băltească.
E absolut ok să fii sărac sau rămas în urmă atunci când nu ai aptitudini. E pervers să începi, sărac și rămas în urmă fiind, să croșetezi (azi sunt în mood de tricotaje) ideologii anti-capitaliste.
sunt multe lucruri impletite (daca ramanem la crosetat)...
eficienta - e o nebuloasa de concepte si procese a caruia aparenta claritate nu e decat aparenta... in linii generale eficienta nu include externalitatile (costurile ecologice bunaoara, nici cele sociale), pe care pana la urma le plateste cineva oricum… orientarea spre eficienta ca un fel de a organiza tesutul social e ok, daca insa ne intelegem ce e aia eficienta si ce fel de eficienta avem in minte: eficienta chinezo-sud-americana-africana (salarii mici, conditii de munca mizerabile, ca sa reducem cheltuieli sporind profitul, garantii sociale zero etc) sau eficienta europeana (salarii decente, garantii sociale, protectie a muncii, drepturi muncitoresti etc)…fara indoiala, eficienta chineza e atractiva (dintr-un punct de vedere) dar ea e posibila doar din cauza unor incoerente si discontinutitati in regimul global al drepturilor omului…eficienta se margineste, la un capat, cu demnitatea umana…eu as alege-o pe a doua…
individualizarea esecului sau victoriei – gen nu ai aptitudini esti sarac, esti sarac inseamna ca esti ratat, lipsit de abilitati etc – mi se pare o gandire cel putin suspecta. Intai pentru ca face abstractie de mediul social in care individual opereaza (in lipsa conditiilor structurale si talentele/geniile se prabusesc - a se vedea sistemul universitar care produce oameni grozavi in pofida eforturilor, nu ca urmare), regulile formale si informale ale acestui mediu (coruptia si birocratia face meritocratia imposibila), rolul intamplarii si tot asa, patrimoniul personal si de grup mostenit (chiar in America lui American dream inegalitatea mai degraba se mosteneste decat se obtine - Bowles, Samuel and Herbert Gintis, 2002. “Schooling in Capitalist America Revisited,” Sociology of Education, Vol. 75, No. 1, pp. 1-18 si Bowles, Samuel and Herbert Gintis, 2002. “The Inheritance of Inequality,” The Journal of Economic Perspectives, Vol. 16, No. 3 (Summer, 2002), pp. 3-30)… si mai sunt si alte cercetari…
eventual, spatiul de actiune al statului ca bun public si ca guardian al interesului public ar fi interventia in aceste mecanisme structurale pentru a asigura mobilitatea acestuia, a combate grupurile de interese neligitime si fenomenele cancerizante gen coruptie…nu e neaparat anti-capitalism…
Well, mi s-a mai spus că am gândire suspectă. Sau simpluță, sau dubioasă, sau că stau acasă, scriu prostii ori bolboroseli. :) Ce mă face pe mine ”suspect” este o precară dimensiune umanistă a propriei gândiri. Pe românește, am doar vagi înclinații către solidaritate. Din acest motiv, nu stau să fac analizele de indiscutabil rafinament, argumentate livresc, de care, în schimb, tu ești capabil. Și o spun fără răutate. Însă, pur și simplu, nu mă preocupă cum trăiește muncitoru chinez și de ce acceptă ca vita salariile mizerabile oferite de firmele occidentale. De asemenea, mi-e groază să aflu dimensiunea profitului pe care firmele occidentale, și așa profitabile, câtă vreme erau situate în UE, îl obțin în China. Probabil că vorbim de cifre ce trec binișor de 300%, cu salarii de 50 euro pe lună.
Eu aveam în minte eficiența europeană. Mai puțin exagerata latură eco-socială.
'das weisse band' NU este 'despre copilaria unora ca Eichmann, despre solul din care si-au alimentat acestia radacinile...'!
asta a declarat haneke (mi se pare), dar nu tbuie luat de bun ce spune un artist - & mai ales haneke ;)
povestea (100% fictiva) este o proiectie in trecut + o parabola dspr Rau IN GENERAL; cred k tbuie sa avem mare grija sa nu reducem o opera artistik la un 'mesaj' care explica una & alta
Da, și eu prefer să văd filmul respectiv ca pe o parabolă despre rău. E un gest struțesc să pretindem că răul apare doar în cadru instituționalizat, oricum. Ca și cum noi nu i-am fi purtători, ci eternul ”sistem” ne contagiază. Bineînțeles, noi, până la ”molipsire”, suntem puri și diafani.
Pare-se că și A. Gorzo în cronica lui a zîbovit la cheia asta ideologică de interpretare, a cochetat cu ea. Iar Anca Grădinariu, tânăra speranță, a scris așa: ”filmul austriacului Michael Haneke, este un portret al unei comunităţi unde cruzimea e cotidiană, răul banal şi violenţa latentă.” Eu aș ocoli articolul nehotărât, tot în ton cu propunerea lui ALȘ, și aș scrie că este portretul oricărei comunități... Al comunității. Nu zic că a greșit flagrant, nu aici. Ci preluând ”ideea” cu ”sămânța aruncată a fascismului”. Greșit! Societatea a aderat dintotdeauna în felul descris în film ”la structurile de putere”.
Încă un fals e următorul, din câte am înțeles, împărtășit și de regizor: ”colectivitatea e cea care hrănește inumanitatea”. Un neadevăr cât lumea de mare! O mostră de gândire lunecoasă, în ricoșeu, despre individul neprihănit și bine intenționat vs. colectivitatea corupătoare. Zâmbesc!
Mdeh, unora le e mai ușor să conceapă Răul în chip de sistem sau de instituție. Sau să explice Arta ideologic.
mda, este vechea idee pioasa - & 'rousseau-oasa' ;P, alimentatoare de nesfirsite corectitudini politice & alte blablauri - cum k omul se naste bun, dar societatea il corupe...
VAX
La fel eu sper să nu cădeți în extrema cealaltă, domnule ALS, propăvăduită de envy-romentaliști cum că omenirea e tot ce poate fi mai rău în universul ăsta.
/rs
La fel se poate să fi înțeles greșit comentariul dumneavoastră :)
/rs
Radu, doar știm cu claritate că dl ALȘ nu e nici pe departe eco-leftist. Nu se pune problema, deci. :)
Environmentaliștii și behaviouriștii cred în bon sauvage-ul contimporan. Și mai cred că societatea e maștera, coana aia rea care ispitește și maculează. Crima fiind, desigur, o expresie de factură filozofică, un protest, o mântuire. :) Trebuind să-i înțelegem, deci, pe cremenali, pentru că ei au comis-o împinși într-acolo de mediul ostil. De bogăția caselor clasei mijlocii, de Moș Crăciunu sărăcăcios, de râsetele colegilor de clasă, de abundența acneei.
cum bine spuneti - va multumesc pt precizari
k sa pun si mai multe paie pe foc: eu zic k ecologismul este un fascism aplicat naturii ;P
cred ca problema environmentalistilor, behavioristilor, roussseau-istilor si altor isti nu e neaparat grauntele de adevar ce-l comporta, ci seductia reductionista (de a exiplica TOTUL pornind de la teoria lor). e un adevar ca, sa luam crimele, mediul social, conceput ca situatie (experimentele lui Zimbardo, Milgram, Ash, Darley si altii) ori ca constrangeri structurale (saracia, inegalitatile economice mostenite) ori ca construct influenteaza comportamentul, la fel de adevarat ca si anumite tendinte/datumuri fiziologice, dar e un neadevar sa pretinzi ca construiesti o explicatie totala pornind exclusiv de la un singur punct...sper ca condamnam, in discutia asta, variantele reductioniste ale teoriilor/ideologiilor in cauza, nu formele lor moderate si valabile.
Acuma, drept e că - deși se înțelege greșit din omisiunile noastre mai mult sau mai puțin voite - nu neagă nimeni influența ambientului în dezvoltarea individului. Moderația ideeologică nu o condamnă nimeni. Suntem deschiși înspre dânsa.
Trimiteți un comentariu