.JPG)
Lăsându-mă pradă excepţionalei inspiraţii a prietenului RS, am avut şansa nesperată (până mai ieri) să parcurg à pieds mai toată coama dealului nostru drag. Am socotit (trăgând linie sub crampele musculare şi ligamentare, plus timpul petrecut umblând, plus nivelul lichidului spumos din recipientele de la purtător, constatat la sosire) că am parcurs cam 10/12 km - ceea ce e cu totul onorabil pentru nişte împăienjeniţi.
7 comentarii:
Sunt mândră de voi, prunci. Radule, meriți decorații, îți dau o bere când ne vedem. Voi ține minte chiar dacă asta se va întâmpla poate peste câțiva ani de zile. :)
Pfoai, ce ciudă mi s-o făcut amu...
Superbă căsuţa,...de patrimoniu. Iar eu am descoperit la 130 de km de Arad, aprox., o străveche mină de caolin, incredibilă. Cât despre plăcerea noastră de a fotografia, care ne încearcă pe mulţi,chiar azi am văzut un fotograf profesionist vânânt nişte instantanee urbane. Avea o artă în sine a gesturilor, unde mai pui ce bijuterie de ``profesional`` manevra. Iar esenţa era că purta un costum negru superb, nonşalant,tot profesional, la o cămaşă albă răsfrântă. Mi-am zis, mda, frumoasă meserie, frumoasă uniformă.
Până la urmă o fotografie profesională, şi nu numai, e frântură a unei vieţi. Deci merită o ceremonie doar a ei.
Da, gestica asta ne omoară. :) Nu aş crede că fu atât de nonşalant, ieşindu-i gesturile şi îmbrăcămintea cam ...căutată atât de tare în evidenţă!
Eu nu caut aşa mult să fac balet când fotografiez, dar admit că mi-e tare ciudă pe cei cu aparate profesionale. Mi-e ciudă mai ales pe cei care le-au cumpărat cu bani de la părinţi. :) Sau mâncând numai pâine cu muştar.
Da, gestica ne omoară. Pe mine gestul fotografierilor kitsch, gen tragem pe dreapta pentru a zâmbi forţat în lanul cu flori sau cu rapiţă mă face să ...mor de răs. Văd vreo sută de asemenea teatralităţi pe sezon estival. Acuma poate că transpus în cuvinte grăbite fotograful necunoscut mie, dar tare profi, pare studiat, dar nu e. Şi nu era. Tocmai,... avea o spontaneitate specială, artistică, introvertită şi distona cu noi toţi ceilalţi, grăbiţi şi... în blugi. În fapt, fiecare fotograf adevărat are un stil unic,o ``salopetă`` unică.
Şi ca să închei, ``gestul`` tău fotografic este de calitate, creativ. Cred, deşi şi eu admir aparatele de care pomeneşti, că este extrem de important subiectul fotografiei( ce vezi tu şi doar tu din diversitatea lumii), unghiul( din care) şi răbdarea (cu care) îl vânezi( pe el, subiectul). Abia apoi tehnologia finalizează totul.
În ce mă priveşte,sper ca vara aceasta să fie ``vara aceea`` în care să încep să vânez imagini foto. De un deceniu mi-o propun. Simt că ``văd`` ``altfel``uneori, deci aş încerca-o...
Da, este loc pentru noi în arta foto. Simt că am multe de "spus" în domeniul acesta. Mai multe decât unii cu "tunuri profesioniste", care-şi pozează în neştire pisica tolănită pe tastatură şi cărţile noi de pe raft (sau, mai cool, trântite într-o dezordine studiată, pe jos) şi le pun, periodic, pe blog.
Ce, nu-mi stă bine aşa, lipsit de modestie? :)
``Modestie`` este un termen polisematic. O anumită modestie, profund spirituală, este rară şi e de admirat. Dar modestia cotidiană nu mă pasionează. Mulţi se dau modeşti, dar sunt doar prefăcuţi. Deci, hai să nu practicăm modestia ``noi între noi``!...:)
Şi, exact, asta voiam să adaug şi eu: aparatul nu face arta, talentul şi emoţia, da. Dar când sunt toate trei, e perfect. Mda, cunoaştem şi noi posesori de aparate costisitoare, achiziţionate ca accesorii obligatorii la barca cu motor, cu vise de iacht.
Eee, dar mai sunt şi aparatele foto - accesorii la fularul purtat iarnă-vară, à la Française, tricou cu WC Guevara, şalvarii aceia oribili - shit collector, cu fundul la genunchi, şi neapăraţii converşi cu stea.
Trimiteți un comentariu