joi, 6 mai 2010

Devorare

Mi s-a părut că ne ilustrează perfect microcosmul din foto (1 mai 2010, SONY DSC H-20). Tot mai izolaţi economic (în afară de aceea că servim drept piaţă unor produse ultrascumpe - dar nu voi cădea în conspiraţionism, ăsta ne e soiul: mimăm, improvizăm şi ne fofilăm), aflaţi aproape în pragul reintroducerii trocului, ţesem într-o veselie o pânză tot mai complexă - care nu ne leagă, ne însingurează -  între noi şi "restul lumii", continuând, în tot acest timp, să devorăm puţinele resurse rămase, direct de sub propriile tălpi (sindromul tăierea crăcii). Weltanchauung de omizi! Împrejur: deschidere, verdeaţă, fertilitate, prosperitate. Pe urmă, mai vine câte un fotograf de ocazie - cam ca mine, atâta că, actualmente, şi eu-s captiv în gogoaşă - şi ne "imortalizează" pentru a ne prezenta mapamondului ca pe o ciudăţenie autodevoratoare.

4 comentarii:

anca giura spunea...

Oau, cineva e tot mai ...``verde``! Sper, sincer, să nu mai fac vâlva de la tema ta mai veche: ``3D...``, dar am un vanitos şi minuscul sentiment de câştig de cauză.:)

Cristian SÎRB spunea...

De parcă ai fi avut cu mine contraargumentările respective (dacă te referi la cele cu tematica tehnologizării excesive a omului contemporan)!

Sper că nu mă confunzi acum. Pe mine nu a trebuit să mă convingi de nimic. Eu am crescut la ţară, nu zbier când văd un ţânţar, o lăcustă sau un purice. :)

Crescând, deci, la ţară, spre deosebire de copiii betonului, eu iubesc natura pentru că am avut şansa să-i urmăresc ritmurile îndeaproape şi să i le respect, nu o iubesc ca un ecologist urban, prin concepte prefabricate, uscate, rostite de la distanţă, din ceainăria Cărtureştilor.

anca giura spunea...

Nu, dragă, ``relax``, nu cu tine...şi n-am nimic de regretat.:) Doar că atunci nu păreai aşa sensibil la verde.

Cât despre locul naşterii, să nu generalizăm. Mulţi dintre cei care trăiesc la ţară acum, ar vrea la oraş, nu că n-ar fi absurd. Şi tot aceia împânzesc dealurile şi văile cu peturi. A te naşte acolo nu e conditia sine qua non de a iubi natura.

Iar eu mai cunosc cazuri care au lăsat oraşul pentru ``la ţară``, după ce au fost orăşeni prin naştere. Benevol, nu condiţionaţi economic. Aceia sunt de admirat.

Cristian SÎRB spunea...

Nu păream e bine spus! Tocmai pentru că nu-mi place să fac o ideologie (vorbărie) din relaţia mea caldă cu natura. Alţii, totuşi, nu ezită!

Am generalizat cu atâta nonşalanţă pentru că am cunoscut mai mulţi copii ai betonului speriaţi de prima urzică, de primul guşter zărit!

Cât am fost pruncul satului, cred că eram mult mai conştient de valoarea ambientului în care trăiam decât (aşa cum spui) cei care azi, ţărani fiind la origine, construiesc cu sârg Republica Română a PETurilor.