Am citit în Dilemateca și pe bloguri despre cartea preferată a bloggerilor (pe 2009), anchetă la care am participat din partea bookblog.ro. Am observat cu ceva tristețe două lucruri: amatorismul pus ca etichetă din introducere (e adevărat că mulți dintre noi și-l asumă chiar ca identitate, însă...) și faptul că acolo nu prea există bloggeri, ci bloguri. Cînd am ajuns să fiu o adresă www, nu știu, fiindcă nu mi-am dorit niciodată asta. Și nu știu dacă și-a dorit cineva...Cred în continuare, comunicarea online apropie oameni și îi lasă să se dezvăluie așa cum nici un alt mediu nu a permis pînă acum, dar e vorba de oameni dincolo de aceste bloguri, dincolo de aceste nume.
De altfel, e foarte interesant ce descopăr despre internet în ultimele zile: suntem aici și ne apropiem, nu mai există alt spațiu în afară de acesta unde texte, fotografii, sunete și emoții și gînduri se află într-un schimb permanent; în același timp ajungem să nu mai fim chiar ceea ce suntem, ci o sumă de semne. Și acceptăm deja alte sensuri față de cei cărora aceste semne le sunt necunoscute.
Viața reală mă depășește, se pot întîmpla atîtea fără mine, așa că ascult poveștile altora și citesc. În ultimele zile, un roman cu secrete mă face să cercetez, cu drag chiar, viețile secrete ale celor pe care îi cunosc. Fac scenarii, potrivesc realul cu imaginarul, logica cu presupunerile și mă întreb cum am fi dacă nu am avea partea întunecată a lunii. Inefabilul, secretele, lucrurile de nespus.
19 comentarii:
Pot întări (aviz celor care încă mai cred că toți cei care se cunosc online sau care scriu online se autofalsifică, se mistifică, mint sau suferă de autoficționalizare obligatorie): de când am decoperit ”virtualul” sunt mai eu însumi ca oricând. Mai onest, mai direct, mai aproape de adevăratul eu. Am descoperit asta împreună cu cei apropiați. Ei, odată cu mine. Eu, odată cu ei.
subscriu
Eu am fost surprins cind am primit invitatia pentru ca, pur si simplu, nu ma gindeam la mine ca la un ”blogger” : ) nu stiu, cind citesc un articol despre ”bloggeri” parca ar fi vorba de o specie ciudata, nu despre oameni.
N-am revista, dar inteleg ce vrei sa zici cu ”amatorismul” pomenit in prezentarea anchetei.
”Suma de semne” (frumos spus) sintem si in ”viata reala”, nu? :) Pentru ceilalti, zic. Doar ca pe net riscurile de delir de interpretare sint mai mari un pic.
Apropo de real, de virtual si de celelalte, cea mai tare chestie pe care am citit-o in ultima vreme a fost ceva de genul "ne-am intilnit offline intr-un bar". Adica doamne dumnezeule, daca ajungem sa precizam ”ieri m-am plimbat offline pe strada si m-am gindit la ale mele” se intimpla niste mutatii, cred : )
Altfel, punctul ala de vedere cum ca online = automistificare si alte pdv din registrul care asociaza onlineul cu patologicul au ajuns sa ma plictiseasca, mi se par extrem de rudimentare.
Cit despre "partea intunecata a lunii", Saramago are, parca, o carte in care personajele isi spun lucrurile de nespus, de pilda "Nu-mi face nici o placere sa va intilnesc" - n-am citit-o, doar am auzit vag despre.
Cred că oamenilor le place să categorizeze rapid şi confortabil necunoscutul..cînd are atîtea nuanţe. Eu mai am încă unele cunoştinţe surprinse cînd spun că mulţi dintre prietenii mei dragi sunt ”de pe net” şi că nu ne vedem în fiecare zi, nu ieşim seara la bere şi totuşi ne înţelegem. În cadrul acestei specii ciudate care am fi, chipurile, se întîmplă lucruri obişnuite :)
Dl Chivu (poate nu-si da seama) dar in articolul pomenit de Hiacint chiar scrie despre bloggeri ca despre o specie ciudatica, inspre care merita sa ne uitam, dar nelasand nici o clipa la o parte condescendenta (noi, astia de la ziare/reviste print, cum ar veni...). M. Chivu nu are grija de nuantele afirmatiilor dumisale, iar totalul textului pe care-l publica da impresia de abia stapanita superioritate. Numai mirarea lui ca bloggerii sunt capabili de recenzii bune cate tradeaza...
@hiacint: ai rezumat foarte frumos niste stari pornind de la ancheta :)
@c.sirb: hm, eu stiu ce sa zic? atunci cand lumea nu baga in seama bloggerii, ne suparam; atunci cand ii baga in seama iar ne suparam, fiindca nu zice mai bine de noi... asa o fi ok? :) n-o fi facut Marius Chivu e reclama fenomenala blogurilor, insa a facut un gest de deschidere catre ei; poate ar fi mai bine sa-i demonstram ca avem o valoare mai mare decat crede in acest moment decat sa ne plangem, nu crezi?
desigur, generalizarile sunt periculoase, insa si noi operam cu acelasi gen de unelte de multe ori
"gest de deschidere"..., aha. din ce pozitie? de Dumnezeu? de supraom? eram noi intr-un razboi si nu stiam, iar acum, brusc, Chivu s-a "deschis"?
Nu-mi incepe iara cu subiectul "plingeri". Fiecare "demonstreaza" cum crede ce valoare are. Cred ca am avut fiecare destul timp pana acum sa convingem pe cineva daca avem sau nu.
Nu stiu, poate are si Hiacint o parere in acest caz, ca prin intermediul ei (care s-a si amarat deopotriva) am aflat de opinia plina de "deschidere" a d-lui Chivu.
A băga în seamă poate îți sună suficient, dar asta nu e totul. Mai contează și felul cum suntem percepuți. Umori, excese, lamentații, idiosincrasii ca ale noatre găsim și-n presa ultraculturală.
Îmbii mereu la împăciuitorismul ăsta (scuze, dar nu știu cum altfel să-l numesc) care mă irită fără greș de fiecare dată, regret.
Eu cred că în cazul prietenei tale luciat, Dilema a fost mai mult decât ploconită, prin unele voci din redacție, mai mult decât respectiva merita, ignorând, în schimb, ani de zile, NU pe mine, ci, de pildă bookblog.ro (aici Hiacint poate din nou să confirme). Mă întreb pe bună dreptate: oare bookblog NU și-a „demonstrat” în toți acești ani ”valoarea” de care scriai mai sus? A meritat ignoranța sistematică (ori condeie ca Hiacint, în speță)? În plus, luciat a semnat în ”respectabila foaie” nu știu câte texte aberante, cum îi era și stilul.
Mnoa. Îmi pare rău pentru ton. Nu-s așa boier precum cei cu care ești obișnuită. papa.
Păi da, m-a amărît, pentru că e ca şi cum presa culturală on şi off-line ar fi în trenuri paralele, scriind despre aceleaşi lucruri, în mare parte. Diferenţa dintre ele mi se pare, în secolul ăsta, bazată pe...nimic solid. Iar interacţiunile dintre ele mie mi se par un pic de faţadă, un pic „ca să fie”, cu excepţia celor dintre oameni (care au un blog, care scriu intr-o revistă).
Cred că sunt categorizări rapide de ambele părţi, nu numai bloggerii ajung să fie bloggeri sau ceva adresă url, ci şi numele din revistă sunt doar nume (unora li se ataşează stilul sau vreo declaraţie notorie). Înţeleg de unde vine superioritatea, nu cred că e generalizată, dar nu aş lua-o ca reper pentru propria-mi valoare. Cred că în ultima vreme am o inclinaţie spre autenticitate ca valoare, de vreme ce într-un singur mesaj am spus-o de două ori, iar unele lucruri, cum ar fi prejudecăţile şi lipsa de concentrare, de exemplu, ne împiedică să ne vedem unii pe alţii. În fine, asta depăşeşte discuţia despre reviste şi bloguri, mă opresc.
Poate că l-am răstălmăcit puțin pe dl Chivu (sună deja peiorativ, de câte ori i-am zis „domn„, trăim, e clar, tot în țara în care președintele însuși tutuiește pe toată lumea).
Domnia sa, MC, a avut grijă, totuși, să adauge acel ”unii”, ca să nu vâre toată „blogosfecla„ în aceeași oală. Unde, quand meme, cei din presa pe hârtie au și unele slăbiciuni, cu grijă curtate, în ciuda supeficialității lor evidente. Mă opresc și eu aici. Discuția rămâne...
@c. sirb: pai nu e impaciuitorism (desi din punctul tau de vedere sigur ca poate fi perceput astfel) ci, din partea mea, o indoiala sincera asupra propriei "valori"; daca MC si ceilalti au dreptate?
subiectul luciat nu-l discut aici, vreau doar sa-ti atrag atentia ca aceeasi revista a acceptat articolul acela jenant in care cineva se lauda c-a dat-o afara din blogosfera; bleah...
@hiacint: sunt perfect de acord cu tine ca diferenta dintre presa scrisa si online nu se bazeaza pe nimic solid; granitele au devenit si vor ramane fluide, iar cei care se bazau pe prestigiul de a scrie in presa tiparita au cam trebuit sa invete sa accepte asta; insa orice schimbare se face greu :)
da, eu sint 'cel care a dat-o afara' pe luciata - lucru de care-mi amintesc si acum cu placere ;)
ceea ce NU stie duduia capricoarna este k luciata, de fapt, nu era f 'gustata' - la dilema -, cu exceptia unei colege... nu spun mai mult pt k discretia ma caracterizeaza :P
altminteri, nu inteleg dc va deranjeaza etiketa de 'amatori'; ati fi preferat 'diletanti'? mie imi place dk cineva spune k sint diletant - inseamna k delectez, nu?
ps altfel, dl caligraf (btw, park nu mai calca p-aici??) a facut o fixatie pe cuvintul 'rudimentar', il foloseste intr-una. pe linga platitudinile pe care le spune, a capatat deci - in fine! - si o 'mark stilistik'...
... oricum, revenind la 'automistificare' (negata de unii): e comic, adik totusi - nu credeti k asta e ceva de care NU iti dai seama? a spune k 'nu exista' (= in mediul online) e k si cum te-ai contrazice cu cineva care-ti spune k esti somnambul(a) ;)
domnule sirb, poate va faceti un pustiu de bine si stergeti prostia off-t(op)icoasa de mai sus?
acest mulliganoglu e un 'abonat' al bannarilor, n-o sa se supere ;P
Nu am mai fost pe aici de ceva timp. Opiniile și aberațiunile, văd, s-au adunat.
D-le ALȘ, eu vă mulțumesc că ați făcut posibilă încheierea serialului luciat, care (serial) nu mă izbea atât prin scenariile-i scrise pe colțul mesei cât prin (am mai spus) curtea furibundă, obscenă, care i se făcea. Chiar îmi trecuse aseară prin minte: fâsssul lipsit de ecou care a însoțit stingerea „fenomenului” e de la sine grăitor. Mă întristează, totuși, că nu a apucat nimeni să o propună pentru Academie. Măcar onorific...
Discuția print vs online rămâne, cum scriam, deschisă. Nu pot spune că, în România, există, într-adevăr, o strictă diferență de valoare, în favoarea netă a printului. Există încă această diferență de ținută între presa printată și e-jurnalism/blog în Occident (Occident însemnând: de la Ungaria către Atlantic). Pentru că în vest ziarele au o imensă tradiție și nu a fost nevoie să facă aceste compromisuri ireversibile, dezastruoase pentru cultura consumatorilor de gazete, pe care le face presa românească numai și numai pentru a putea continua să se vândă.
Aplaud intenția „Adevărului” de a trece la taxarea accesului online. ÎNSĂ: câtă vreme gestul rămâne singular, nu va avea decât un efect sinucigaș.
Poate și eu aș fi dovedit mica aroganță a lui Marius Chivu, odată bine instalat într-o redacție... :)
Dumnezeule, ăsteia i-au ”făcut” și o carte!
dap; motivul pt care i-am si scris laurei albulescu k rup orice colaborare cu editura art...
de la daniel arasse la luciat e k pasul ala de la sublim la ridicol :)
& ce nu puteam sa-mi inkipui e k o editura 'stilata' precum art-ul intra in logik asta marketabloida.
trist
Adevărat (și privitor la Ed. ART). Am încă frisoane de nedumerire...
Conteaza foarte mult si felul cum suntem perceputi fata de cei din jur, poate unora le place sa se categorizeze, altora nu.
Ce înseamnă „a se categoriza„?
Trimiteți un comentariu