Despre relația distantă a lui Roth cu personajele sale angajate politic, cu derapajele lor dogmatice, se pot scrie ample cronici, studii. Deși avem în față un roman colcăind de idei politice – pornind de la unele pertinente și ajungând la altele de-a dreptul fantasmagorice -, e remarcabil că autorul nu apasă balanța de nici o parte pentru a-și asuma, îngust și omniscient, opiniile vreunei tabere. Cel mult, i se trădează părerea devastator de critică față de ”bigotismul” interesat, ipocrit, al senatorului McCarthy, insomniacul kapo al Comisiei pentru studierea activităților anti-americane. Pe Philip Roth pare să-l incite – mai abitir decât vraja utopiilor și aplicabilitatea programelor sociale – descinderea cu microscopul la ochi pînă-n fărâmele care alcătuiesc întregul unei existențe, pentru a studia, prin nelimitatele dumisale mijloace literare, cum se înalță și, mai cu seamă, cum se prăbușește un idol cu aripi de ceară (Ringold, actorul de cartier, aduce izbitor cu Suedezul din Pastorala americană, veți remarca); cum se cariază o căsnicie.
”Vieții nu i se poate imputa niciodată neputința de a-i face pe oameni mai mărunți. Trebuie să-ți scoți pălăria în fața vieții și a metodelor pe care le are la îndemână pentru a despuia un om de însemnătatea lui și de-al goli cu totul de mândrie.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu