Nu am scris nimic, contrar obiceiului. Despre Sînziene. Nu le pot vedea de dincoace de ziduri. Nu le simt prezența din spatele peretelui de zgomote urbane. Singurul eveniment aparte care a însoțit Solstițiul meu a avut loc într-o seară fără nume din săptămâna aceasta: era trecut bine de ora 22 și cerul se încăpățâna să rămână de-un albastru încurajator. Ziua nu voia să meargă la culcare. Așa țin minte și cerurile copilăriei mele. Ceruri luminoase, timp de o vară-ntreagă. Zile lungi, fără timp, fără ceas, fără busolă. Astea-s sînzienele pe care le-am rătăcit momentan.
2 comentarii:
Dar ştiu eu o sînziană care te-ar putea îndruma.
Ileana, știu. Mașina de cusut Ileana. :) De regulă, sânzienele nu îndrumă, rătăcesc. Mdeh. De data asta, eu mă simt înstrăinat de ele. Dar ce mă împiedică să merg pe câmp să le culeg. Și să mă împac.
Trimiteți un comentariu