În privinţa intenţiei guvernului de a da iama în tabu-ul "pensiilor nesimţite", toate au fost bune şi frumoase până la un punct. Nu orice punct, nu un punct abstract, aşa, imposibil de localizat în spaţiu. Punctul respectiv sunt, de fapt, pensiile militarilor. Armata fiind, pentru imbecilii generici români, o instituţie sacră, la concurenţă cu Biserica (ca şi când ambele ar mijloci mântuirea sufletelor), orice dezbatere critică cu subiectul "rostul, eficienţa sau rolul armatei" se termină, la noi, în scâncete neputincioase. În interiorul conştiinţelor şchioape ale neamului se dă, fireşte, o luptă aprigă atunci când vine vorba de oştire.
Pe de-o parte, prost să fii şi să nu realizezi că actualii militari în rezervă chiar FAC parte dintre cei cu pensii obţinute pe ocolite, pentru că nu au contribuit ca prostimea la bugetul asigurărilor sociale, ci preferenţial, un cuantum cu mult redus faţă de plebea civilă. Unde mai pui că li se dădea dreptul de a se retrage mai devreme din activitate - la 40 de ani! Şi de la 40 de ani, dacă nu erau încă epuizaţi de alcoolism, aveau posibilitatea să intre în sistemul privat, păstrându-şi şi pensia! Pe de altă parte, cum spuneam, conştientizarea cu neplăcere de către contribuabili a sarcinii care apasă asupra finanţelor proprii - impusă pentru a alimenta veniturile privilegiate ale unor categorii profesionale NEPRODUCTIVE - intră în conflict cu fascinaţia tâmpă a aceloraşi pentru uniformă, veneraţia naţională, iraţională pentru cizma cu carâmb înalt şi pentru pantalonii cu vipuşcă.
Pe toate canalele media, demagogii de la toate partidele, în frunte cu preşedintele emoţional Traian Băsescu, s-au înghesuit să-i asigure pe militari de sprijinul lor şi, concret, să le garanteze, sforăind, că pensiile lor neobrăzate - pentru care, repet, NU au contribuit proporţional - nu vor scădea. Iată solidaritatea! Iată cum se face "politica" la Bucureşti! În campania electorală, îi curtăm asiduu pe cei mulţi, "marea massă", pulimea, ca să-i aducem la vot, după alegeri, păstrăm statu quo-ul şi tratamentele diferenţiate, direcţionând purcoiul de bani nemunciţi către aceiaşi, puţini, paraziţi bugetari. Să ne înţelegem bine: tratamentele nu-s diferenţiate în funcţie de merit, valoare, competenţă, ci în funcţie de umori, "lobby" inferior, de gaşcă, în stil balcanic şi alte interese.
Foarte inspiraţi suntem că nu ne atingem de Biserică şi de Armată (le scriu cu majusculă din inerţie, pentru a arăta că vorbesc de nişte instituţii, nu din aleasă consideraţie), doar ştim că, în anii negri ai comunismului acestea două au fost nedezlipite de popor. Care mai de care s-au înghesuit să ţină poporul la piept, în vremuri de restrişte. Una, persuasiv, cu arma, în perioada colectivizării forţate, cealaltă, cu spovedania raportată mai departe şi mai "sus" Securităţii şi cu lipsa de reacţie, în spiritul credinţei ortodoxe, la demolarea lăcaşurilor de cult.
Şi, cireaşa de pe mort, ca să ne fixăm în cap, odată pentru totdeauna, în seama cui lăsăm noi referendumul - arma bună la toate a preşedintelui: la un sondaj al CCSB, majoritatea respondenţilor (cărora li s-a cerut să dezvăluie cum ar vota la referendumuri pe diverse teme, mai "sensibile") s-au declarat de acord cu "pedepsirea penală a celor cu atitudini critice la adresa religiei ortodoxe"...
