Ce spirit de sclav revoltat am! Nevolnic. Şi ce mai obiceiuri stranii am: să lipsesc din mine când sunt confruntat cu Autoritatea! Ies, închid prăvălia, plec = lipsesc; nu sunt acolo, în mine, privesc în mine şi mă ia cu vertij; cine "privesc în mine", dacă eu-s plecat, absent, împuţinat? Păi, vezi bine, nu plec cu totul. Doar că mă tupilez, întorc spatele lumii, trag obloanele, încetez să susţin privirea celui care îmi vorbeşte şi căruia ar trebui să-i răspund. Nu mă uit la el. Mă dezintegrez în mii de particule, dar n-aş crede că plec undeva. M-am răzgândit! Atâta că nu mai sunt un întreg, un total; operaţiile de adunare au loc, dar îşi pierd efectul în interiorul meu. Adunarea cu "zero", copii. Sunt alcătuit din mai multe eu-ri mai mici, minuscule, minables, care refuză să locuiască împreună. Eu-ri întoarse cu spatele, chircite, nevrotic-orbeţe. Eu fără nucleu. Dar nu, nu ies din mine, nu mă părăsesc. Rămân pe loc. Descompus, dar gata să mă pun laolaltă în câteva zile.
4 comentarii:
Simplu si frumos.
Este extraordinar cum se potriveşte acest fragment cu starea în care se bălăceşte, fără speranţă de a ieşi la mal, spiritul meu.
Imi place de mor fotografia. Tu ai facut-o?
Da, eu am făcut-o. Timişoara. Mi-a părut sinistru să atârni păpuşile alea la intrarea unui Centru pentru copii.
Cu un mediu aparat Sony DSC CyberShot H20, apărut pe piaţă anul trecut. Din păcate, e cam strâmt la... lentile. Vechiul meu Sony avea o deschidere mai largă.
Trimiteți un comentariu