E ori alb, ori negru, a treia posibilitate nu există. Ori urît, ori frumos. Ori rece, ori cald. Ori drept, ori strîmb. Şi totuşi...noi avem gri, şi urîţel, şi recişor şi "drept, dar...". Săptămîna asta, lumea văzută de mine a fost cam aşa, cu "totuşi" în faţă: dizgraţioasă, urîţică, plină de umilinţe pentru mine, adresate special, şi pentru alţii, pe care le-am luat personal. M-am revoltat şi m-am agitat. Am avut mici aşteptări luminoase. M-am amuzat şi m-am înţeles din priviri. Am ajutat, am privit cu dispreţ, am vorbit călduros, am zîmbit. M-am gîndit că e nevoie de un curaj fabulos ca să scrii, aşa cum se întîmplă pe bloguri, şi apoi mi-am dat seama cîţi oameni curajoşi s-au aruncat în asta. M-am gîndit că e şi mai greu să vorbeşti despre tine cu oameni care te cunosc de cîţiva ani, deşi înainte credeam contrariul. Se întîmplă să fie o bucurie, amestecată cu emoţie şi teamă, să vorbeşti despre tine cu o persoană aproape necunoscută. Se întîmplă ca uneori ăsta să fie cel mai bun lucru din lume (totuşi, cel mai îngrijorător). Tot săptămîna asta am decis să nu mai pufnesc, mai deschis sau mai mascat, cînd aud despre psihoterapie - marele bine oferit omenirii (ăsta a fost un pufnit, ultimul). Deci am văzut, timp de o săptămînă, ceva dintr-o lume urîţică şi călduţă.
Ăsta e răspunsul meu, în cuvinte, la întrebarea: Tu cum vezi lumea? Dar al vostru?
9 comentarii:
Felul in care vad eu lumea e complex, sucit, schimbator si diferit, in functie de razele soarelui, de cat de tare ma doare o nota muzicala sau de cat de grele sunt picaturile de ploaie. Sau in functie de ochii care ma privesc, de mainile care ma asculta. Restul, in my blog.
Felul meu de a vedea lumea e proteic, e baroc. Mama mea m-a învăţat să mă bucur de întâmplări mărunte. Când e frumos afară obligatoriu ies şi respir, plantez flori etc. Când am zile grele, mă adun în mine, mai plâng, mă recompun. Apoi lupt, apoi îmi ling rănile. Şi mai ales mă bucur că pot ierta, că pot iubi enorm. Toate acestea mă fac să uit, pe cât se poate, ce a fost rău. Spre viitor privesc cu curaj, gata de luptă.:)
Iti multumesc pentru intrebare. M-a facut sa scriu dupa o pauza lunga. Mi-a adus aminte de o intrebare pe care o uitasem undeva in ungherele subconstiente ale mintii mele pustii.
Cred ca vedem lumea mereu altfel si totusi mereu la fel, depinde doar de perspectiva, de sistemul de coordonate la care ne raportam si de profunzimea analizei.
Din ce imi dau seama ceea ce ma doare pe mine mai tare si mai tare este mai degraba "Tu cum vezi viata?".
Astazi raspunsul la intrebarea "Tu cum vezi lumea?" este - frumoasa!.
Si chiar si atunci cind miine nu o vedem deloc bine si spunem crisnind printre dinti "Tu-i mama ei de viata", privita dintr-o alta perspectiva, viata e frumoasa. Trebuie, ca doar una avem!
Cineva spunea ca viata e o chestiune de prioritati. De-al dracu' de romin ce sunt care mai degraba moare de ciuda decit sa-i dea altuia cu mult mai inteligent dreptate, revin si zic ca viata e (si) o chestiune de perspective.
Viata e complexa, ce sa mai!
Da, se mai întâmplă să fie o bucurie.
da de ce pufnesti la psihoterapie? :-)
Frumos aţi scris!
Vio, pufffneam :) Mi se pare că e o chestie intimă, care ţine de relaţia dintre 2 persoane şi totuşi e învelită în multă mitologie. Şi oare, într-o ţară ca România, oamenii trebuie ajutaţi să se adapteze la mediul ăsta cu multe neplăceri sau ajutaţi să schimbe, să se implice etc.? Ce înseamnă un om "pishoterapeutizat" care se întoarce în aceeaşi lume murdară, fizic şi moral?(nu e un pufnit de dispreţ, ci de tristeţe)
Încep să cred și eu, cvasi-convins de Hiacint, că nu merită să ”adaptezi” un bolnav cu sufletul - printr-o terapie măiastru pusă la punct - unui ambient guvernat de așa standarde joase cum e spațiul mioritic! Mai bine-l lași (omul, suferindul) în... simptomele lui. Recunosc că mi-a fost greu să scriu asta! Dar începe să-mi pară mai realist... Și trist.
Mai întâi, cred ar fi nevoie de un terapeut al (terapeuți ai)... ambientului. Să aducem ”ambientul” la terapie. Altfel, nu mi-e foarte clar dacă facem cu adevărat un bine acelui, ca să mă exprim elegant-pedant-franțuzește, nécessiteux.
E ceva dacă spui tu asta. La ambient mă refeream şi eu cînd ziceam de "există şi alte lucruri care se pot face". Sună puţin bizar...să te îndepărtezi de om ca să îi faci bine.
lumea o vad strict subiectiv...
Trimiteți un comentariu