Simt că sunt în contratimp: citesc Invizibil-ul lui Auster, o poveste bogată, acum cînd stilul meu de a scrie e sărăcit şi nestatornic. Vorba vine „citesc”, fiindcă am devorat-o într-o după-amiază, deşi voiam să mă opresc, să mai rămînă. E o poveste sensibilă şi provocatoare, dar mie mi-a lipsit ceva: Un personaj aerian, la marginea dintre lumi, care să lase loc de iluzie. De fapt, cred că orice lume, dar mai ales cea cotidiană, în care ne lăsăm prinşi cei mai mulţi, are nevoie de cineva care ştie să facă magie, să dea speranţă, să vîndă iluzii.
6 comentarii:
Ce frumoasă e fotografia!
``Ce frumoasă e fotografia...``.
Păi, în legătură cu cartea musai să o credem pe H pe cuvânt. Ce pot spune?
Fotografia este luată chiar de pe internet, de pe getty images. Mi se pare extraordinară, poţi vedea în ea la fel de multe cîte ar spune cuvintele...
E ambiguu ce am scris mai sus: e vorba de fotografia pe care au ales-o editorii cărţii în Ro, fireşte.
Adică suntem doar umbre...dar nişte umbre iubitoare...
Trimiteți un comentariu