Realizând într-un (foarte) târziu catastrofa de care nu s-a putut feri (”deșertificarea spirituală”), Reger ia hotărârea să nu mai citească acasă nici o carte. În schimb, așezat pe bancheta sa plușată de la Kunsthistorisches Museum Wien, parcurge sute de volume în trei decenii. Firește: nici unul până la capăt, felul său original de ”a citi” devenind ”o răsfoială de mare talent”. Poate o să vi se pară o farsă, dar, la o reflexie mai temeinică, veți sfârși prin a simpatiza cu ideea că ”cea mai mare bucurie o avem din fragmente, după cum și în viață simțim cea mai mare plăcere dacă o privim ca fragment, și ce groaznic ni se pare întregul și, în fond, perfecțiunea încheiată”!
”Ascultând” argumentația savantului, mai cu seamă pasionată decât fundamentată științific – sceptici și pe bună dreptate contrariați de nemaiîntâlnitele afirmații – tindem, în cele din urmă, să ne apropriem spusele lui și să gândim, măcar în trecere, că ”e totuși mai bine să citim cu totul doar trei pagini dintr-o carte de patru sute, dar de o mie de ori mai temeinic decât cititorul obișnuit, care citește totul, dar nici măcar o singură pagină temeinic”. A nu se trage, însă, concluzia că nu aș fi avut răbdarea (și plăcerea!) să isprăvesc curajosul roman-pamflet (Vechi maeștri) al lui Bernhard înainte de a fi început, pasămite, să exercit această nouă ”credință” a fragmentarului.
Tipicar ca orice erudit, cvasi-inexistent în afara studiului, simțind că poate respira liber numai într-o ambianță intens culturală, vârstnicul și iconoclastul Reger frecventa cu smintită regularitate, de 30 de ani, Muzeul de Artă (Kunsthistorisches Museum) din centrul fostei capitale a Habsburgilor. Nu neapărat pentru a-l lua la pas, sală cu sală, ci ca să se oprească, iar și iar, pentru a se reculege în colțișorul său favorit: sala Bordone, înaintea tabloului Bărbatul cu barbă albă, pictat de Tintoretto. Nu că ar fi pregătit o lucrare despre pictorul venețian, cum s-ar putea intui în grabă. Se așeza pe bancheta dinaintea Bătrânului… avid, pur și simplu, de influența reală pe care lumina din acea încăpere o avea asupra stării lui sufletești. Acolo își putea el decanta mental mai eficient, printre altele, și cronicile pentru Times – dar, înaintând în lectură, vom descoperi multe alte rosturi, și mai intime, ale tabietului său.
Mai departe: Vechi maeștri
2 comentarii:
Foarte buna recenzia ta de pe bookblog, Cristian. Parafrazind, atit de buna, incit sint cit pe ce sa cumpar cartea :))
Chiar am s-o cumpar si, tupeu maxim, o sa-mi fac si timp s-o citesc.
Mi-a placut mai ales citatul acesta: ”în cele din urmă, nu ne mai bucurăm câtuși de puțin de artă și nici de viață, oricât de firesc ar fi acest lucru, deoarece, cu timpul, ne-am pierdut naivitatea și, odată cu ea, nerozia. În locul acestora, nu ne-am însușit decât nefericirea.” Daca inteleg bine din fragmentelul asta rupt de un context mai larg, e aproape de ideea mea mai veche ca uber-inteligenta omoara ceva mult mai pretios.
Bravo din nou!
Mulţumesc!
Da, este ideea fundamentală a cărţii, în opinia mea. E formulată în toate modurile posibile. :) Cartea este încă disponibilă pe site.
Trimiteți un comentariu