sâmbătă, 8 decembrie 2007

Rectul la înghesuială

Ţin să-mi fac cunoscute compătimirea, adânca milă şi dorinţa sinceră de a ajuta pentru toţi cei care locuiesc într-un oraş în care o sută de mii de oameni s-au înghesuit, s-au lovit cu sticle în cap şi şi-au pierdut, fascinaţi, copiii pentru a vedea cum se aprind luminile unui brad sintetic. Mi-e milă de ei, de toţi cei care încă mai au convingerea că trăiesc într-o capitală.

Din păcate pentru bucureştenii de împrumut sau get-beget, care mai se află, totuşi, sub imperiul bunului simţ şi al bunelor intenţii, o sută de mii de oameni - îmbulzindu-se să vadă nişte becuri şi apoi, ca la o comandă venită nu din creier, ci din şira spinării, călcându-se în picioare şi leşinând în drum spre gurile de metrou - chiar sunt reprezentativi pentru nivelul de civilizaţie al unei aşezări (nu-i poci spune oraş de două ori în acelaşi text!) cu pretenţii de Capitală.

24 de comentarii:

merimeriquitecontrary spunea...

Civilizatia nu e o statistica sau un numar si mai ales nu prezenta la un eveniment ridicol.
Gura-casca gasesti in orice oras si mai ales in cele mici. Cantitatea nu coboara calitatea si nici nu schimba partile bune. Iar oamenii care cotropesc capitala nu sunt bucurestenii care au puiat peste masura pentru ca rata natalitatii a fost in scadere vreo 6 ani.
Mila e ceva atat de josnic si de las, mereu izvoraste dintr-un dispret mascat si molau.
nu fii urbofob, n-are rost.
Daca in Orasul Barlad (ce mi-a venit prima oara in cap) s-ar prevesti cea mai mare sarma din lume, mai mult ca sigur ca tot Barladul, cu mic, cu mare plus puhoaie de locuitori din urbea vecina s-ar infiinta sa vada sarmaua facatoare de sucuri gastrice.
Plus, nu toata lumea poate sa inteleaga sau se bucure de o expozitie de arta sau de o piesa de teatru sau de o carte buna. Asta e un avantaj pentru noi, cei care citim, ce-ar fi sa ne bucuram in loc sa dispretuim fara sens?

Cineva.Eu spunea...

mama lui de brad de fier

Hiacint spunea...

Bîrladul e prăjitura mea favorită, a se folosi în exemple cu precauţie!

merimeriquitecontrary spunea...

Intrebarea e si daca sarmaua ta favorita e tot Barlad, si daca e declar sus si tare ca Fortuna e o femeie de oarescari moravuri (vorba lui Ignatio O'Reilly..)

Zaza spunea...

Domnule,

Oroarea mea de polemicile stârnite de sindromul stau în casă, spun prostii mă împiedică să răspund aici la provocarea asta care nu are rost.

E păcat să generalizăm. E şi mai păcat să aud iar în filigran refrenul ăla cu sudiştii împuţiţi.

O păsărică binevoitoare

Cristian SÎRB spunea...

Aţi avut dreptate: "mila" mea era de fapt dispreţ pentru cei care în loc să-şi vadă de carieră şi de câştig în Bucureşti se mai şi amăgesc snobistic că trăiesc într-o capitală.

Aş fivrut din suflet să am motive să respect Bucureştiul aşa cum respect Budapesta sau Cracovia, sau Clujul.

Na, acum dipreţul meu nu mai este nici mascat, nici molâu. Dacă nu aş fi avut o mare consideraţie pentru Hiacint şi pentru blogul ei crescut cu trudă estetică, fiţi siguri că mi-aş fi revărsat totala desconsideraţie în întreaga ei splendoare.

Iar găselniţa cu urbofob e scrisă din buricul degetului. Tocmai căutând ORAŞUL într-o aşezare de corturi ca Bucureştiul am eşuat. În schimb, am un simţ al urbanului care multor blochişti le este străin, deşi trăiesc acolo de (de)generaţii.

Pe scurt, unde băteam? Munciţi, adunaţi bani, faceţi carieră în "capitală", dar nu mai visaţi cu ochii deschişi că realmente trăiţi în inima sumei civilizaţiei urbane. Bucureştiul e o stână ca oricare alta, din cele care populează munţii puţin înalţi ai patriei. Doar că e o stână fără oi, cu muuulţi ciobani înfumuraţi.

Cristian SÎRB spunea...

Merimerinecessary, o jigneşti gratuit pe Hiacint crezând, probabil, că faci spirite.
Eşti cumva neam de Caragea, de Brâncovean sau de Paleolog şi nu ştim noi? Nu prea cred. Pentru că nici noi. Când vei fi, deci nicicând, mai vorbeşte cu nejustificată superioritate faţă de un Bîrlad, până atunci însă, bagă-te la loc, în metrii tăi pătraţi.

Cristian SÎRB spunea...

Iată şi nişte persoane mândre de localitatea lor, în ciuda a toate cele.

E ciudat, reacţiile sunt la "insinuări" bănuite, la "sudişti împuţiţi", nici una strict la îmbulzeala specifică din seara bradului de fier. Degeaba dai guri de metrou şi metrou unor indivizi care vor căuta mereu hăţurile căruţei.

Zaza, dumneata vrei să spui că ţi le scrii afară, outdoors, adică? Sunt prostiile scrise afară mai cu trecere decât alea concepute între 4 pereţi? Ca să ştiu şi să ies şi eu cu laptopul în poală şi să produc profundisme.

Dar ai dreptate! Doar că nu e vorba (aici) de sudişti împuţiţi. Poate va fi vorba în altă parte. Aici fu vorba, în ciuda răstălmăcirilor, despre a locui în Bucureşti şi a-ţi şopti extaziat în barbă: ah, trăiesc într-o Capitală.

Văzând Budapesta, e greu să mai numeşti Bucureştiul o capitală. Trăind, în schimb, ca dumitale, o perioadă bună la Paris, ar fi şi mai greu să nu râzi în hohote de fiecare dată când auzi de Bucureşti, ceva cu mofturi de seriozitate, adică.

Dar ce mă preocup eu pentru voi de mizeria de acolo. Bălăceală plăcută.

Cristian SÎRB spunea...

Se pare că e momentul să închei acest inutil schimb de opinii despre o realitate parţial urbanizată, mizeră şi tristă, pe care opiniile noastre contradictorii nu o vor mişca din încremenire.

Îmi cer scuze celor care s-au simţit vizaţi, deşi pariez că nu fac parte din cei 100 de mii, deşi am avut grijă să-i menţionez cu consideraţiune în textul de mai sus.

Îmi pare rău şi că nu pot să nu dispreţuiesc un Bucureşti care mi-e, în acelaşi timp, şi drag. Îl dipreţuiesc văzându-i oamenii atât de rezistenţi la a reveni în Europa şi pe alte uşi decât cele ale mall-ului.

Aţi remarcat vreodată, în metroul vienez, cum pasagerii coboară/urcă (de)la linii ordonat, ţinând mereu partea dreaptă, în aşa fel încât cei grăbiţi să poată avansa pe scările rulante? O vreme, mai bine am tăcea...

merimeriquitecontrary spunea...

Hai sa nu facem circ ne-necesar. Pe Hiacint nu o jigneam nicidecum, sau nu intentionam s-o jignesc intrucat finetea si tactul si bogatia de care da ea dovada intruna ma fac sa-i citesc blogul. Si cred ca glumele nereusite pot fi iertate mai usor in virtutea si lumina acestui respect si admiratie si placere.
Urile si dezgusturile tale ma deranjeaza. Si nu sustin ca Bucurestiul e pe drept cuvant o capitala, ci doar un oras destul de interesant odata ce treci peste ceea ce e imediat evident cum ar fi multimile si aglomeratia datorata idei multora ca "aici se face banul". Chiar daca ceea ce ai zis mai devreme despre obarsia mea e un ad hominem marsav, am sa-ti raspund, familia mea de chirurgi de curte greci a venit la Iasi pe vremea lui Dimitrie Cantemir si s-a stramutat la Bucuresti de-abia la inceputul secolului 20. Daca citeai cu atentie ai fi vazut ca era o generalizare (primul oras care mi-a venit in minte) ceea ce e mereu rau, insa existenta gura-cascailor e ceva cat se poate adevarat si cum ziceam nu tine de oras.
Deasemenea urbe foloseam in acceptiunea lui Caragiale care nu e nicidecum de oras, capitala ci mai degraba in sensul folosit de tine.
Ma deranjeaza in schimb ura in absenta cunoasterii si mai ales separatismul de genul: orasele din afara sunt mai orase...aici totul e dezgustator, vai, ah.
Pentru ce? Ca sa ai ce uri? Lucrul fata de care m-am revoltat toata viata e acest sambure de "hater".
Ceea ce ma fascineaza pe mine la Bucuresti e ca e mereu, tot vorba englezului, playing hard to get si e foarte interesant numai dupa ce l-ai batut in lung si-n lat pana ti-a venit rau, ca e plin de comori ascunse. La Timisoara m-au fascinat sufletul orasului concentrat in centru, mare, generos cu loc, cu plan, cu linii armonioase si oameni relaxati si zambareti si totusi tot la casele mele boieresti din Bucuresti m-am stramutat, tot in cartierele de negustori cu amanuntul si acoperisuri deschise si pasaje ascunse m-am intors dupa o vreme.
Parisul m-a coplesit ca o dama batrana si minunata.
Dispretul Bucurestenilor fata de provincie eu nu l-am vazut mai pe nicaieri, genul de atitudine "la tara era sa mor", dar la toate Olimpiadele Nationale si Conferintele in alte orase ma loveam de prejudecata "regatenilor snobi", parol ca nu m-am purtat cu snobism, n-am vorbit ex-catedra, n-am invocat farmecele capitalei, am fost prietenoasa si am ascultat triluri despre minunile oraselor lor cu placere (chit ca de multe ori spiritul pioneresco-melancolic de la unele "serbari" teatrale ma facea sa vreau sa chicotesc, dar asta ma face sa chicotesc peste tot si la mine acasa si la altii in batatura). Imi iubesc batatura pentru farmecele ei si nu pentru spiritul de turma si snobismul unuia, dar mereu mai mult o s-o iubesc decat s-o urasc, si nu intr-un spirit, sper, urbotard.
Pentru ca tot am logoree azi, sa-ti dau un exemplu, Filantropica: o mana intinsa care-ti spune o poveste mereu o sa aiba parte de mai multe bunatati decat una care iti arata dosul blogaristic pentru ceva ce exista, dar nu e esential pentru cunoasterea unui loc. Povestile cu orasul din tolba sunt lucrurile pe care le iau cu mine oriunde merg, nu lucrurile care ma deranjeaza.

merimeriquitecontrary spunea...

Stimata doamna Hiacint, nu va fie cu banat aceasta polemica ce nu cred ca-si are locul pe blogul dumneavoastra, ar fi trebuit sa fac cum credeam de cuviinta la inceput si sa public acel blog scris la orescari spirite incinse ca sa scutesc batatura matale de apologia Bucurescilor.
Departe de mine gandul de a improsca cu noroi in Barladul si ale sale prajituri, era doar primul oras ce mi-a trecut prin bontul si ingustul capsor (ca un apartament de bloc intr-o cutie de chibrituri). Sper ca jignirile mele calamburicioase sa nu va fi tulburat iatacul blogaristic.

Cristian SÎRB spunea...

Măcar dumneata ai avut distincţia să te explici, aşa cum am făcut şi eu mai încolo şi am avut fericirea să constat că ai început să înţelegi unde bat.

Să simplific şi mai mult: îmi doresc o Capitală reală, nu o amintire a ei, cu iatacuri, lipscani, negustori, şi voievozi intriganţi, degrabă pupăcioşi de papuc sultănesc. Şi îmi doresc asta , nu din "înălţimile" ameţitoare şi dătătoare de compexe de superioritate ale Vienei.

Nu din aroganţa tâmpită a călătorului umblat, ci din constatarea de extrem bun simţ că se poate mult mai bine de atât. Nu pot să nu-mi doresc mai binele, acolo unde dv vă amăgiţi nostalgic cu merge şi aşa.

Probabil, şi din veşnica-mi inabilitate de a mă autoiluziona că noroiul prin care calc nu e praf de aur.

În textul meu de deasupra acestor comentarii erau grijuliu puşi la o parte bucureştenii de bun simţ. Compasiunea faţă de ei e sinceră.

merimeriquitecontrary spunea...

Pe cel de mai sus nu l-am dibuit caci scriam comentul-fluviu de mai jos.
Si normal ca imi voi explica et sustine parerea intrucat nu sunt un troll, oi trai eu in iatacuri,crinoline fosnitoare si pe acoperisuri negustoresti noptile ca-n Aristocats pe dinauntru, dara nu arunc manusa de duel s-apoi fug printre fustele mamucai.

Hiacint spunea...

Dragi doamne, stimate domn,
Se pare că tindem să spunem acelaşi lucru, doar forma duce la o scurtă şi aprigă polemică. Cîteodată asta înoadă spiritele.
Se înţelege că în orice oraş, fie el Bîrlad, Vaslui, Tîrgu-Mureş, Bucureşti, cea mai mare sarma din lume adună puhoaie de curioşi, aşa e de cînd lumea, explică cu documente Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. Aşa că nu m-am supărat, "prăjitura" era mai mult în glumă.

Cristian SÎRB spunea...

Deci, am convenit că nu suntem de acord, prin urmare, avem un consens.

Cristian SÎRB spunea...

Trebuia să fi încheiat cu mult mai sus, dar mi-am amintit brusc unde am mai văzut asemenea adunări de tip "molie la bec".

La musulmani, când câte o ocazie, iniţial, de proslăvire a lui Alah şi a Profetului, motiv, ai zice, de aleasă smerenie şi devotament religios, se transformă cu precizie, aproape de fiecare, în linşaj, în abator public.

Nu contrare "tradiţiei" respectului şi iubirii de aproapele, manifestate prin pumni apostolici, ghionturi evanghelice, insulte şi leşinuri extatice, sunt şi adunările noastre "creştineşti" la împărţirea apei Bobotezei, la moaştele Sf. Paraschieva, la învestitura patriarhului Daniel.

De aia zic că credinţa, mărturisită majoritar în sondaje, nu se împacă nicicum cu cea din faţa bisericii, nu face casă bună, iată, nici cu civilizaţia.

Zaza spunea...

Dragă domnule Sîrb,

Neplăceri informatice şi eternele mele ture prin oraş mă fac să răspund târziu.

Pentru că tot aţi pomenit de genealogii, noblesse oblige, domnule. Nu mi se par relevante, dar semnez cu bucurie petitul de vinovăţie: ca şi Merimeri, sunt stră-strănepoata lui Iancu Jianu, al memorandiştilor Moga şi al unei spiţe dabijeşti tenace. Dacă vrem să împingem snobismul mai departe, nu mi-ar fi chiar greu să mai aduc şi alte legături de spiţă interesante, dar nu doresc să căpiez pe nimeni: m-am limitat la descendenţa directă.

Nu sunt bucarestoise de souche: poate din cauza asta iubesc oraşul ăsta ciudat cu patima metecului.

Lucrurile astea se pot dovedi relativ uşor, cu acte, cu danii şi cu mulţi ani de puşcărie politică.

Regret sâmburele de polemică pe paginile elegante ale duducăi Hiacint, care merită constanta mea prietenie şi da, chiar admiraţie.

Dar vă invit - nu vă rog, nu are rost- la nuanţă, mutând polemica unde îi şade mai bine: în Serai.

Z.

Cristian SÎRB spunea...

Zaza, nici nu bănuiţi ce pietroi mi-aţi luat de pe inimă. Nu mi-e drag să mă "stric" cu persoane despre care ştiu sigur că sunt capabile a purta dialoguri civilizate.

Ziceţi că Seraiul găzduieşte sau e mai predispus la a găzdui polemici? Credeţi-mă că tare strâmtorat mă simt şi eu faţă de Hiacint când văd cum ne scapă de sub control (slavă Domnului, nu numai mie, ci şi dv) spusele.

Cristian SÎRB spunea...

Eu ştiu doar că sunt urmaşul lui Moise, bunicul meu dinspre tată, şi al lui Crăciun, străbunicul meu. Pe nanele din familie nu le menţionetz. Şi nu e o glumă proastă, cum pare şi cum fac de regulă.

Familia mea presupun că se trage, parţial, din urmaşii aprigi şi cam iuţi la concluzii ai grănicerilor sârbi (vezi diverse monografii ale locului), răsfiraţi şi împroprietăriţi pe spinarea Munţilor Zărandului - una din graniţele Imperiului, de maica noastră, împărăteasa Maria Tereza.

Mă mai pot "mîndri", dacă ei nu au nimic împotrivă, cu un străbunic care a luptat alături de austro-ungari în Primul şi un bunic, alături de germani în al doilea război. Cam atât despre origini. Nimic nobil, nici măcar dacic...

Zaza spunea...

Nu are nicio importanţă, domnule Sîrb.

Cristian SÎRB spunea...

Ambiguu.

Dar prefer (e mai liniştitor pentru somnul ce-mi dă târcoale) să cred că nu are importanţă lipsa originii nobiliare, nu ce am notat mai sus de aceasta, adică, apelul la străbuni.

Pinocchi0 spunea...

Replica intirziata: Eu unul eram bucurestean convins si mare iubitor al urbei, dar intre timp m-am reprofilat. Dupa sapte ani de absenta incapatinata m-am lasat convins sa revin, asta era in ajunul alegerilor lui Constantinescu. Si de atunci tot revin. Dar marturisesc ca nu suport Bucurestiul mai mult de vreo 3-4 zile, si astea cu of si vai. Dar are farmecul lui.

No, si pe urma? Pe urma m-am facut münchenez. Cind vine Oktoberfest ma tin la distanta cit pot, de preferinta dau cite o fuga la Bucuresti. Idem la Christkindlmarkt, care troneaza acum in piata centrala. Vai si'amar! Numa turistii se inghesuie acolo! Ai casei au secretele lor, despre circiumioare de mahala, tratorii de periferie, sultani vinzatori de mizilicuri si ciubuce, care fac deliciul iernii si al Craciunului, in liniste.

Cristian SÎRB spunea...

Mie îmi lipsesc în Bucureşti, atunci când zăbovesc pe-acolo, zonele pietonale. Acest oraş este tare lipsit de generozitate cu cei care sunt nemotorizaţi. Nu că şoferii ar beneficia de oarecare privilegii.

Dar lipsesc pieţele, străzile necirculate de maşini (ignorând parcurile, nu despre parcuri vorbesc). Are nevoie de ringuri, ca în Viena, care să devieze circulaţia din plin centru, şi care să ocolească inima istorică şi să o redea gură-cască-ilor amatori de arhitectură ca mine.

Când s-a pus problema scoaterii maşinilor din Lipscani a fost scandal chiar şi printre cei de la care nu te aşteptai - unii intelectuali. Toţi zbierau că aşa condamni la moarte zona!!! Că nu pot intra maşinile cu aprovizionare, că, că. Câtă îngustime! Şi restul capitale, cu mii de metri pătraţi de promenadă cum drac se descurcă!?

Cristian SÎRB spunea...

Era "restul capitalelor" cum se descurcă. Graba!